Tractor în fermă și donație pentru comunitate
Compania NHR Agropartners a desfășurat, pe parcursul anului 2021, o campanie de vânzări cu puternic impact social, intitulată „Fii eroul comunității tale!“. Orice fermier care achiziționa tractorul Deutz Fahr 7250 TTV, în ediție limitată, avea posibilitatea de a dona 2.500 euro unei asociații din localitatea de proveniență.
Final de campanie
A fost o campanie ce s-a desfășurat la nivel european, iar seria 7 de tractoare Deutz-Fahr a cuprins doar 500 de unități în întreaga lume, iar la noi în țară au ajuns 10 astfel de tractoare, care s-au vândut imediat și au ajuns în diverse zone ale țării. Pentru a admira tractorul chiar în fermă, dar și pentru a vedea unde au ajuns banii din donație, reprezentantul zonal NHR Agropartners, Matei Lupșa, ne-a condus în județul Argeș, în localitatea Negrași, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul George Stoian.
„Tractorul din această campanie are 237 CP, cu motor Deutz de 6.1 litri, GPS inclus, un aspect foarte important pentru fermieri deoarece reduce timpii morți, se mișcă mult mai repede, deci reduce și costurile. Fermierul a ales acest tractor în urma unui amplu proces de cercetare. Pentru că 2021 a fost un an dificil, pentru că după toate cele întâmplate în 2020 foarte puțini fermieri și-au permis să facă investiții. George mai întâi a văzut tractorul, l-a analizat și apoi a decis că este o bună variantă pentru ferma sa. Într-adevăr, și campania umanitară a avut un rol decisiv în alegerea lui, pentru că, în general, toți fermierii vor să ajute comunitatea din care fac parte. Fermierul a și utilizat tractorul și ne-a spus că a rămas impresionat de confortul pe care îl oferă“, a declarat Matei Lupșa.
Reprezentantul NHR Agropartners este și fermier în județul Călărași, iar în urmă cu ceva timp a achiziționat și el un tractor în ediție limitată dedicată Centenarului. Nu este singurul utilaj din fermă marca Deutz-Fahr, mai are încă 2 tractoare și o combină și se declară mulțumit de modul în care acestea funcționează, motiv pentru care poate recomanda altor fermieri utilajele și din propria experiență.
Tânăr fermier cu ambiții mărețe
George Stoian din localitatea Negrași, județul Argeș, este un tânăr fermier care împreună cu tatăl său lucrează 400 ha de teren și își dorește să facă agricultură performantă. Investește în utilaje pentru că, alături de o tehnologie bine pusă la punct, are nevoie de echipamente performante care să-i ușureze munca.
„Am ales acest tractor pentru că se impunea în ferma mea unul cu o capacitate mai mare. Am ales acest brand pentru că am fost mulțumit de colaborarea pe care am avut-o de-a lungul timpului cu NHR, inclusiv în partea de service. Mi-am dorit un tractor cu cât mai multe dotări și să aibă GPS, deci un tractor performant din toate punctele de vedere“, a declarat fermierul.
Mai mult decât atât, George a declarat faptul că alegerea sa a fost influențată și de campania socială desfășurată de companie, pentru că are doi copii care în viitorul apropiat vor merge la școală și știe că aceste echipamente reprezintă o nevoie a învățământului actual și ar aduce o multitudine de beneficii tuturor celor implicați.
Donație pentru școală
Școala Gimnazială „Petre Badea“ din Negrași, județul Argeș, este o unitate de învățământ cu 9 clase și 113 elevi. În funcție de incidența cazurilor de Covid-19 își desfășoară cursurile atât online, cât și fizic. La fel ca în multe alte școli din mediul rural, dar nu numai, și în cazul acesteia se impun investiții care să faciliteze procesul de învățare. Prima tablă interactivă din școală a fost achiziționată datorită fermierului George Stoian, care, în urma investiției în propria fermă, a reușit să doneze și o sumă importantă școlii din localitatea natală.
„Noi am achiziționat o tablă interactivă, cu echipament complet, cu softul necesar și videoproiector. Astfel de echipamente sunt extrem de costisitoare pentru bugetul nostru, tocmai de aceea donația a reprezentat un beneficiu și aduce plus valoare învățământului din comunitatea noastră. Am ales aceste echipamente pornind de la nevoile pe care le aveam din punct de vedere material, iar tabla aceasta ne este utilă indiferent cu ne desfășurăm activitatea. Bineînțeles că am ținut cont și de preț, dar și de calitate. Ne bucură această inițiativă, pentru că vine din partea unui fost elev pe care eu l-am apreciat chiar și în perioada școlarității, dar și mai apoi ca adult. Vreau să îl felicit pentru tot ceea ce face, dar și să îi mulțumesc pentru acest sprijin“, a declarat doamna Mihaela Ionescu, directorul unității de învățământ.
Doamna director a mai precizat că mai ales în perioada de studiu online au fost necesare astfel de dispozitive atât profesorilor, la școală, cât și acasă elevilor. Mai mult, întrebată dacă se observă schimbări în performanțele elevilor de când a fost impus acest tip de învățământ, dumneaei a răspuns afirmativ, însă a precizat și faptul că s-au observat schimbări și în bine, pentru că astfel atât profesorii, cât și elevii și-au îmbunătățit competențele digitale. Echipamentele achiziționate sunt amplasate în sala de curs unde își desfășoară simultan activitatea elevii din învățământul primar, însă, pe măsură ce activitățile didactice vor impune acest lucru, și elevii alor clase vor putea beneficia de avantajele acestora.
Așadar, o nouă campanie încheiată cu succes de compania NHR Agropartners care vine nu doar în sprijinul agriculturii, și implicit al fermierilor, ci și al comunităților rurale, unde orice sprijin financiar este important.
Larissa DINU
ferme, tractoare, NHR Agropartners, donatie
- Articol precedent: IPSO Agricultură a lansat noile tractoare John Deere din seria 6R
- Articolul următor: Remorcile tehnologice Tatoma pentru amestecat şi distribuit furaje la iesle