LEXION 6000 și 5000: O nouă dimensiune a performanțelor scuturătorilor
Noua inimă: APS SYNFLOW WALKER
Cu APS SYNFLOW WALKER, combinele de recoltat LEXION 6000 și 5000 stabilesc noi standarde pentru performanțele de treierat și de separare ale combinelor de recoltat cu scuturători. Sistemul de treierat complet nou este alcătuit dintr-un preaccelerator de 450 mm, un bătător de 755 mm cu zece bare rașpel și o tobă de separare suplimentară, cu diametrul de 600 mm, montată în fața rotorului. Lățimea unității este de 1.700 mm pentru modelele din gama 6000, respectiv de 1.420 mm pentru modelele din gama 5000. Diametrele mari creează unghiuri de contact de 132° (bătător) și 116° (tobă de separare). Aceste caracteristici, împreună cu sincronizarea turațiilor, permit un flux de material recoltat drept, lin și economic. Suprafețele de separare activă rezultate măsoară 3,18 m2, respectiv 2,66 m2.
Pentru adaptarea rapidă la toate tipurile de culturi și condiții de lucru, toate segmentele contrabătătorului sunt reglate hidraulic și în paralel în CEBIS. Un sistem de protecție la suprasarcină protejează împotriva blocajelor. Bara contrabătătorului poate pivota în fluxul de material recoltat, în fața bătătorului. Acest lucru permite controlarea extrem de precisă a agresivității unității, de exemplu pentru decorticarea orzului. La fel ca în cazul tuturor celorlalți parametri ai sistemului de treierat, sistemul de comandă pentru bara contrabătătorului este integrat în CEMOS AUTOMATIC. Toate segmentele contrabătătorului pot fi accesate din lateral și pot fi înlocuite cu ușurință. Cu turații cuprinse între 160 și 920 rpm, APS SYNFLOW WALKER este potrivit pentru toate culturile care necesită treierat.
Separarea secundară este efectuată de șase scuturători în cazul modelelor din gama LEXION 6000, respectiv de cinci scuturători pentru modelele din gama LEXION 5000, toți scuturătorii având aceeași lungime de 3.800 mm. Suprafețele scuturătorilor sunt 6,46 m2, respectiv 5,40 m2.
Curățarea JET STREAM și noul QUANTIMETER
Noile modele cu scuturători sunt echipate cu sistemul de curățare JET STREAM, cunoscut deja de la combinele de recoltat hibride LEXION. Sistemul lucrează cu șase sau opt turbine de ventilație, în funcție de model. O treaptă de cădere cu ventilație dublă asigură precurățarea intensă. Canalul lung de compensare asigură un flux de aer puternic către site. Sitele și turbinele sunt reglate electric din cabină. Cu ajutorul funcției 3D, sistemul de curățare poate compensa activ pentru pante cu o înclinare de până la 20%.
Noul QUANTIMETER lucrează împreună cu o placă de impact la punctul de livrare al elevatorul de boabe și măsoară randamentul fără a fi necesară greutatea a 1.000 de boabe. În fiecare an este necesar un singur proces de calibrare pentru fiecare tip de recoltă, procesul putând fi efectuat confortabil din cabină. Deoarece diferiții factori de calibrare pentru tipurile diferite de recolte pot fi stocați cu ușurință, schimbarea tipului de recoltă poate fi efectuată rapid.
Dimensiuni noi pentru buncărul de boabe și tubul de descărcare
Cu o capacitate a buncărului de boabe cuprinsă între 9.000 și 13.500 litri, noile modele LEXION 6000 și 5000 pot fi echipate în mod optim pentru fiecare utilizare. Buncărul de boabe poate fi acum accesat ușor și în siguranță din partea din spate. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că protecțiile melcului pot fi adaptate la condițiile schimbătoare și la tipurile de recoltă, fără a fi necesare scule. O funcție opțională de asistență la descărcare, disponibilă pentru recolte precum semințe de iarba, garantează descărcarea fiabilă, chiar și în condiții dificile.
Șapte tuburi diferite de descărcare cu lungimi de până la 12 m și debit de descărcare între 110 l/s și 130 l/s sunt disponibile. În plus, pentru LEXION 6900 este disponibilă o versiune cu un debit de descărcare de 180 l/s. Pentru a permite umplerea precisă a autovehiculelor de transport, debitul de descărcare pentru această versiune poate fi înjumătățit la 90 l/s. Un ambreiaj uscat acționat hidraulic reglează mecanismele de antrenare pentru descărcare pentru o pornire lină. Atunci când descărcarea este oprită, melcii de alimentare din buncărul de boabe sunt dezactivați automat mai întâi pentru a descărca complet tubul, reducând în mod semnificativ sarcina și gradul de uzură.
Tubul de descărcare al noului LEXION are un unghi de pivotare în față de 105°. Acest lucru înseamnă că operatorul are vizibilitate excelentă din cabină asupra procesului de descărcare.
Operare intuitivă și confortabilă
Noul design al cabinei LEXION asigură operatorului un loc de muncă modern cu mai mult spațiu și izolație fonică îmbunătățită. Conceptul clar de operare cu ajutorul terminalului CEBIS vă permite să operați utilajul în mod intuitiv. Cele mai importante funcții sunt integrate în cotieră, acolo unde sunt amplasate clar. Cotiera și terminalul CEBIS pot fi configurate independent pentru a satisface nevoile operatorului. Pentru o vizibilitate optimă asupra agregatului față, terminalul poate fi deplasat complet spre dreapta, în afara câmpului vizual. Coloana de direcție nouă permite reglarea optimă a volanului conform nevoilor operatorului.
Operatorul are trei posibilități de reglare a setărilor utilajului: prin intermediul ecranului tactil CEBIS, folosind butonul rotativ/cu apăsare de pe panoul de comandă CEBIS sau folosind butoanele laterale de pe cotieră, pentru acces direct. Noua manetă ergonomică de comandă C-MOTION pentru viteza de deplasare plasează toate funcțiile principale pentru agregatul fața și procesul de descarcare. De asemenea, operatorul are posibilitatea de a comuta între diferitele afișaje CEBIS, fără a lua mâna de pe manetă.
Numeroase funcții, precum reducerea turației pentru bătător sau tocătorul de paie pot fi controlate din cabină. Schimbările rapide pentru gestionarea unei mari varietăți de culturi sunt facilitate de procedura directă de înlocuire a elementelor contrabătătorului.
Precizie prin tehnologie avansată
În noul LEXION, CEMOS AUTOMATIC reglează automat setările utilajului pentru un randament și o calitate optimă a treieratului.
Funcțiile noi ale LEXION, precum plăcile de contrabătător și bara pivotantă a contrabătătorului, sunt integrate în sistem și, prin urmare, sunt și ele controlate automat.
Noua arhitectură electronică include scanerul FIELD SCANNER bazat pe laser, care ghidează combina de-a lungul marginii culturii spre stânga sau spre dreapta sau de-a lungul urmelor tehnologice. Integrat în acoperișul cabinei, acesta utilizează semnalul de la funcția de detectare automată a agregatului față pentru a ajusta răspunsul său în conformitate cu agregatul față CLAAS. Echipamentul FIELD SCANNER provine din sectorul auto, unde este utilizat pe scară largă.
Desigur, noul LEXION poate utiliza și sistemul TELEMATICS pentru integrarea optimă în software-ul de gestionare a fermei.
Motoare noi cu DYNAMIC POWER
Noile modele LEXION 6000 și 5000 sunt echipate cu motoare MAN și Mercedes-Benz, în conformitate cu conceptul CLAAS POWER SYSTEMS. Motoarele dezvoltă între 507 CP/373 kW pentru modelul LEXION 6900 și 313 CP/230 kW pentru modelul LEXION 5300. Respectarea cerințelor standardului de emisii Stage V este asigurată prin folosirea filtrelor de particule diesel și a convertizoarelor catalitice SCR.
Utilajul LEXION este echipat, de asemenea, cu sistemul DYNAMIC POWER care reglează în mod flexibil puterea motorului în funcție de condițiile de utilizare.
Noul concept de acționare a combinei LEXION a fost conceput pentru fiabilitate maximă. Acesta necesită mai puține curele de acționare, toate variatoarele au fost ranforsate și pot fi conectate la sistemul central de lubrifiere. Sistemul DYNAMIC COOLING este disponibil pentru toate modelele LEXION și asigură o răcire uniformă, reducând în același timp efortul de curățare a filtrului de aer.
Cu REMOTE SERVICE, operatorul primește asistență optimă pentru a reduce cât mai mult posibil orice perioadă de nefuncționare.
Aproape toate noile modele LEXION sunt disponibile cu șenilele suspendate TERRA TRAC și ating o viteză maximă de 40 km/h pentru o protecție a solului, un confort maxim(ă) pe câmp și un transport rapid.
Prezentare generală a modelelor LEXION 6000/5000
LEXION 6000, 6 scuturători, lățime tobă 1.700 mm
LEXION 5000, 5 scuturători, lățime tobă 1.420 mm
CLAAS, Claas Lexion, Claas Lexion 5000, Claas Lexion 6000
- Articol precedent: Kuhn GA 15131 - Grebla de record mondial ce a adunat 188,9 hectare de furaj în 8 ore
- Articolul următor: Convoiul american Case IH a livrat tehnologia Axial-Flow agriculturii din România