Obezitatea, o problemă majoră! (I)
De la sfârșitul anilor ’70, populația SUA a fost supusă unei „epidemii de obezitate“: proporția adulților obezi s-a dublat, ajungând la aproape 37% în 2010. Și situația se va mai putea agrava.
Există mai multe fenomene implicate, cel mai tulburător fiind unul cunoscut sub numele de „programare fetală“. În timp ce experții în obezitate vor spune pe bună dreptate că nu putem explica creșterile extraordinare ale prevalenței obezității printr-o schimbare a genelor noastre – cu siguranță o putem
Sportul ca simbol
În fiecare an se desfășoară sute de concursuri naționale și internaționale la niște sporturi de care poate nici nu am auzit în această parte a lumii și iată că unii fac performanță chiar și în acestea. Pe parcurs vom afla cum se întâmplă toate cele, de ce și cu ce scop.
Iată că răspunsul acestor 3 întrebări se poate rezuma într-unul singur, și anume atingerea succesului prin orice mijloace.
Jucătorii celebrii de ping-pong, fotbal, șah, volei, înot și multe altele nu se ajută doar pe ei când
65 de ani de viață, 45 de ani de activitate artistică profesionistă. Leontina Pop, măiastra din Valea Gurghiului
Leontina Pop s-a născut de Bobotează, la 6 ianuarie 1958, în comuna Gurghiu, la poalele munților oglindiți în râurile Mureș și Târnava Mare, la mai mulți km de Hășmaș, de unde izvorăsc Oltul și Mureșul frați. Munții Gurghiu transferă din caracterul lor carstic impetuos și măreț felului de a fi al românilor majoritari, ortodocși, ca și al maghiarilor romano-catolici și al romilor: oameni frumoși, harnici și mândri. Regiunea este străbătută de aria naturală biodiversă de importanță comunitară
muzica populara, traditii populare, Leontina Pop, Valea Gurghiului
Cel mai estic punct din vest...
...a fost un titlu văzut la o cafenea din Brașov, nu este al meu, recunosc, dar, stând la masă acolo, m-a pus pe gânduri și am încercat să-i dau un sens, care poate e chiar cel la care face referire. Astfel că, în vizita mea la Brașov, am reușit să văd frumusețea orașului și a vechii cetăți, implicit, care în urmă cu secole a fost dezvoltată și de fostul imperiu din vecinătate, Imperiul Austro-Ungar. Este drept că nu doar ei și-au pus amprenta pe acest tărâm muntos de graniță, ci și noi
Mai multe articole …
Pagina 18 din 103