„Vrem să facem reconversii în plantațiile pomicole, dar condițiile sunt draconice și banii lipsesc“
La sfârșitul anului trecut am avut ocazia să vorbesc cu un pomicultor din comuna Voinești – Dâmbovița și, cu surprindere, trebuie să recunosc, am descoperit că este unul dintre agricultorii, nu foarte numeroși, care pledează pentru asociere. De fapt așa a și început discuția. S-a prezentat ca fiind Alecu Stavarache, pomicultor și membru al Cooperativei Agricole Frumosu de Voinești.
Cooperativa, soluție pentru desfacerea producției
Profilul agricol al comunei Voinești, spune interlocutorul
pomicultura, pomicultori, reconversie pomicultura, plantatii pomicole
Dăunătorii mărului
Viermele merelor (Cydia pomonella) iernează în stadiul de larvă în crăpăturile scoarței pomilor, sub frunzele căzute, în depozitele de păstrare a fructelor etc. Dezvoltă două generații pe an. Atacul primar se manifestă la fructele tinere, unde larvele primei generații fac rosături superficiale în pieliță. Păgubitor este atacatul secundar, când larvele pătrund în fruct, formează galerii până la casa seminală, consumând pulpa și semințele.
Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus)
În pomicultura românească este loc de investiții, dar nu sunt bani!
Pomicultura românească nu se află sub cele mai bune auspicii. Cel puțin aceasta pare să fi fost concluzia generală a participanților la cea de-a cincea Conferință Națională a Pomicultorilor, desfășurată la Poiana Brașov. Organizată de către Centrul de Management Agricol, împreună cu Organizația Interprofesională Prodcom și firmele Agricover, Bayer, Intermag și Lantec, evenimentul a fost un excelent prilej de întâlnire pentru toate categoriile de actori din domeniul
Recomandări de la Ferma „V. Adamachi“ Iași: tăierile la pomii fructiferi în ferestrele iernii
Tăierile de întreținere se execută anual, primăvara foarte devreme sau chiar în ferestrele iernii (ianuarie-februarie) și au ca scop întreținerea coroanelor și normarea încărcăturii de fructe. Ne aflăm la Universitatea Agronomică din Iași, baza de practică pentru studenți a Facultății de Horticultură, respectiv Ferma „V. Adamachi“. Aceasta este structurată pe mai multe discipline: Pomicultură, Viticultură cu Vinificație, Legumicultură, Arhitectură peisageră și Floricultură. Importanța acestei
iarna, pomi fructiferi, recomandari, Ferma Adamachi Iasi, taieri la pomi fructiferi
Mai multe articole …
Pagina 13 din 16