Romania

România va trebui să se limiteze la doar 5-6 priorităţi în viitorul PNDR

Distribuie:  

România va trebui să se limiteze la doar 5-6 priorităţi în viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 pentru a putea beneficia de o dezvoltare pe ansamblu a satului românesc, consideră directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi.

'Deşi are necesităţi stringente pe toate domeniile, va trebui să limităm priorităţile României în viitoarea programare 2014-2020 la acelea care sunt cu adevărat stringente pentru mediul rural, adică pentru dezvoltarea efectivă a satului. Degeaba vrei să faci investiţii în ferme sau vrei să aduci tineri la sate pentru că nimeni nu va veni dacă nu ai infrastructură. Dacă te axezi şi investeşti 70% din fonduri pe infrastructură, imediat se vede ceva, dar disipând banii dintr-o parte într-alta, pe 22 de măsuri, nu se poate observa o dezvoltare efectivă a mediului rural românesc', a declarat pentru AGERPRES directorul general al APDRP, George Turtoi.

Acesta a precizat că la nivelul agenţiei au fost identificate 5-6 domenii prioritare pentru viitoarea programare PNDR 2014-2020.

'Propunerea noastră este să menţinem dezvoltarea satului românesc, investiţiile în ferme, investiţiile în procesare, în turism şi activităţi non-agricole, precum şi investiţiile în microîntreprinderi tot pentru activităţi non-agricole. Numai aşa se va observa o dezvoltare pe ansamblu ca întreg a satului românesc. Noi am reuşit să nu ne blocăm pentru că nu am externalizat serviciile de evaluare, deşi am avut 22 de măsuri pe actualul PNDR şi specialişti care au acoperit o plajă mare din punct de vedere tehnic', a spus Turtoi.

Potrivit datelor furnizate de APDRP, pe actualul PNDR au fost depuse 139.299 cereri de finanţare, din care au fost selectate 67.965. Proiectele contractate, în număr de 64.359, însumează peste 5 miliarde de euro din cele 7,34 miliarde de euro, care reprezintă suma totală alocată măsurilor de investiţii pe care APDRP le implementează.

De asemenea, până la data de 11 octombrie 2012, agenţia a plătit 4,11 miliarde de euro din fondurile alocate din PNDR 2007 - 2013, la această valoare adăugându-se suma de 571 de milioane de euro acordată deja României de către Comisia Europeană ca prefinanţare.

Sursa: AGERPRES

APDRP, fonduri europene, PNDR

Alte articole: