Scris de Lumea Satului în . Publicat în Politica Agricola.
MADR susține prelungirea termenului de plată a subvențiilor
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează printr-un comunicat anunţă că România se alătură celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi a solicitat prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalităţi. „Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plăţile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plăţile se realizează întru-un ritm alert, ştim cât este de important pentru toţi fermierii să primească banii cât mai repede”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.
În comunicat se reamintește faptul decizia Comisiei Europeane conform cărei că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvenţiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalităţi. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăţilor experimentate de mai multe Agenţii de Plăţi din statele membre în cadrul primului an de plăţi, din Noua Politică Agricolă Comună.
- Articol precedent: Legea supermarketurilor a fost promulgată Prec
- Articolul următor: TVA de 9% pentru serviciile din sectorul agricol Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal
Scris de Lumea Satului în .
Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci din România
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul suplimentează bugetul pentru subvenția la motorină în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro/beneficiar pentru biosecuritatea fermelor de ovine și caprine
Scris de Lumea Satului în .
Brânză frământată de Teaca obține certificarea europeană IGP
Scris de Lumea Satului în .
Pași decisivi la Bruxelles pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine din România
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul a aprobat bugetul pentru „Programul pentru școli” 2026-2027
Scris de Lumea Satului în .
Subvenții APIA 2026: Tánczos Barna cere finalizarea controalelor. Când vor ajunge banii la fermieri
Scris de Lumea Satului în .
APIA a început plățile pentru crescătorii de animale: peste 49 de milioane de lei pentru ameliorarea raselor
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru cartof în 2026: 300 euro/ha. Condiții și termene
Scris de Lumea Satului în .
MADR deschide finanțări de 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultură și plante medicinale
Scris de Lumea Satului în .
Peste 11 milioane de euro pentru sectorul vitivinicol. Cererile se depun din 17 august 2026
Scris de Lumea Satului în .
MADR: Protecția biodiversității trebuie echilibrată cu interesele fermierilor
Scris de Lumea Satului în .