În ce mod au utilizat fermierii români fondurile europene prin PNDR (II)

Fermierii români nu au stat, cum s-ar spune, cu mâinile în sân. Interesul lor pentru sursele de finanțare europeană a rămas crescut în exercițiul financiar european 2014-2020. Acesta poate fi măsurat prin numărul de proiecte depuse la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, via Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și/sau Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (AFIR – pentru măsurile delegate), în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Dar ce au solicitat fermierii e una, iar ce se află efectiv în execuție, ca proiecte contractate și în execuție, e alta. La vremea la care vorbim contează ultima cifră, ce bani s-au atras la propriu și cam care este procentul real de absorbție a fondurilor europene (proiecte finalizate sau în derulare). Ne rezumăm la a prezenta situația pe principalele măsuri din PNDR, iar ultimele date disponibile, la vremea documentării articolului, sunt cele din data de 23 aprilie 2020.
Submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”
Dezvoltarea fermelor a beneficiat de cea mai mare alocare financiară prin PNDR: 844,672 milioane de euro. Agricultorii au depus 4.048 proiecte, cu o valoare solicitată aproape triplă față de suma disponibilă, dar selectate au fost numai 46,59% dintre ele, respectiv 1.886, în cuantum de 1.051, 91 mil. euro. Până spre finalul lunii aprilie au fost semnate contracte de finanțare și de lucrări pentru 1.759 de proiecte, în valoare de 912,744 mil. euro (108% față de alocare). Finalizate la această oră sunt 1.227 proiecte, în sumă de 343,93 mil. euro (40,71% din suma alocată), iar alte 18 contracte (14, 27 mil. euro) au fost reziliate. Ar mai fi de reținut că fermierii au avut o restanță din exercițiul financiar trecut, transferată în actualul cadru de finanțare, de 33, 6 mil. euro, pentru 137 de contracte (110 finalizate și 27 în derulare). Separat și cei din Delta Dunării (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării) au utilizat o parte din suma pusă la dispoziție: 48 de contracte semnate, în sumă de 21,52 mil. lei, ceea ce reprezintă 65,21% din alocarea de 33 mil. euro.
Submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole“
Pentru refacerea livezilor din România, pomicultorii au avut la dispoziție 284,35 mil. euro + 5 mil. euro pentru ITI Delta Dunării. Fermierii din acest sector au depus 1.170 + 9 ITI Delta Dunării de proiecte, în valoare dublă comparativ cu alocarea (669,33 mil. euro + 4,9 mil. euro ITI), dar autoritățile au selectat doar jumătate dintre acestea, respectiv, 564 + 8, în sumă de 310,82 mil. euro + 4,36 mil. euro ITI, ceea ce înseamnă aproape 110% față de valoarea alocată. Contracte însă s-au încheiat pentru 478+6 ITI proiecte, în sumă de 253,61 mil. euro + 3,52 mil. euro ITI, respectiv, 88,86% față de suma rezervată sectorului pomicol. Au fost finalizate, până în prezent, foarte puține investiții: 63, în valoare de 26,37 mil. euro (9,2% din suma alocată), fiind totodată reziliate și 11 contracte (5,23 mil. euro).
Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri“
Autoritățile au rezervat acestei măsuri care vizează inclusiv întinerirea forței de muncă din mediul rural 426,744 mil. euro. Este poate cea mai dinamică și solicitată intervenție în agricultură. Până în aprilie 2020 au fost depuse 14.149 de dosare de finanțare, în valoare de 581,86 mil. euro; selectate de unitatea de management de la AFIR au fost 10.106 proiecte (414,87 mil. euro) care acoperă 97,21% din suma disponibilă. Contracte ferme de finanțare s-au încheiat pentru 10.028 proiecte, în sumă de 411,59 mil. euro (96,44% din alocare): 7.369 de investiții (303,36 mil. euro) au fost finalizate, iar 13 contracte au fost reziliate (0,53 mil. euro). Tinerii de pe teritoriul ITI Delta Dunării au contat pe 10 mil. euro, depunând 232 de solicitări de finanțare. Până acum s-au semnat contracte de finanțare pentru 201 proiecte, în valoare de 8,18 mil. euro. (Va urma).
Maria Bogdan
fonduri europene, fonduri nerambursabile, AFIR, Submasura 6 1, Submasura 4 1, submasura 4 1a, PNDR 2020
- Articol precedent: În ce mod au utilizat fermierii români fondurile europene prin PNDR (III)
- Articolul următor: AFIR: Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3.