Romania

FNPAR: Scrisoare deschisă adresată domnului Matei Viorel

FNPAR: Scrisoare deschisă adresată domnului Matei Viorel
Distribuie:  

Stimate Domnule Matei Viorel,

Din luna iulie a anului 2011 de când ați demisionat din functia de Presedinte al Federației Naționale a Producatorilor Agricoli din Romania – FNPAR, desfasurati nenumărate activități în numele și pe seama FNPAR, menite a discredita atât membrii acestei oragnizatii onorabile cât și pe Domnia Voastră care, într-un moment în care cuvântul „onoare” avea conotatii reale și pentru Dumneavoastră ați decis sa va retrageți prin demisie din aceasta federatie.

Este de notorietate prezenta Domniei Voastre, în spațiul public, în toată aceasta  perioada în care deși cunoașteți ca nu mai aveți calitatea de Presedinte al FNPAR ați pretins ca aveți aceasta calitate. Faptul ca organizatiile membre FNPAR nu au găsit de cuviinta sa dea replica interventiilor Domniei Voastre în spațiul public nu reprezintă nici pe departe o recunoaștere din partea  acestora a calitatii Domniei Voastre de Presedinte al FNPAR, calitate pe care din 28 iulie 2011 o exercitati în mod nelegal, ci reprezintă un act prin care membrii dau eficiența și pun preț pe actul de justiție infaptuita atât de către instantele de judecată cât și de către organele de cercetare penală.

Stimate Domnule Matei Viorel, după cum bine cunoașteți prin acțiunile Domniei Voastre pe care le-ați deferit spre soluționare instantelor de judecată ați căutat sa reveniți asupra actului de demisie din functia de Presedinte al FNPAR, act pe care în mod voluntar l-ați dispus, așa cum am menționat, într-un moment în care și pentru Domnia Voastră  „onoare” nu era un simplu cuvânt lipsit de conotatii reale.

Potrivit dispozitiilor normelor de procedură civilă (art. 336 c.proc.civ.[1] in vigoare pana la data de  15.02.2013) hotărârea pronuntata de Tribunalul Bucuresti la data de 06.01.2012 prin care instanța dispune admitere cererii Federatiei de modificare a actelor, în sensul efectuarii mentiunilor privind modificarea componentei conducerii FNPAR conform Hotararii Adunarii Generale Extraordinare din 28 iulie 2011 și respinge cererea de intervenție formulata de Domnia Voastră, este executorie.

Faptul ca Domnia Voastră ați formulat cerere de recurs împotriva acestei hotarari nu suspenda punerea în executare a hotararii pronuntata de instanța de fond. În mod cert cunoașteți aceste imprejurari, cum de altfel cu siguranța cunoașteți și faptul ca suspendarea solutionarii cererii de recurs, pana la solutionarea cererii prin care ați cerut anularea Procesului Verbal al Adunarii Generale Extraordinare a FNPAR din 28.07.2011, nu echivaleaza cu suspendarea de către instanța de recurs a incheierii pronuntata de instanța de fond.

Totodata va reamintim faptul ca acțiunea prin care ați solicitat instantei anularea  Procesul Verbal al Adunarii Generale Extraordinare a FNPAR din data de 28.07.2011 v-a fost respinsa prin hotărârea pronuntata de către instanța la data de 26.04.2013, hotărâre ramasa irevocabila, la data de 15.10.2014, prin respingerea recursului pe care l-ați formulat.

Prin urmare, Stimate Domnule Matei Viorel, după cum bine cunoașteți, membrii FNPAR au hotărât în cadrul Adunarii Generale Extraordinare a FNPAR din data de 28 iulie 2011 validarea demisiei Domiei Voastre din functia de Presedinte al FNPAR, alegerea unui nou Presedinte și modificarea corespunzatoare a structurii conducerii FNPAR. Instanța de fond admite la data de 06.01.2011 cererea de modificare acte formulata de către FNPAR, în sensul  validarii modificarilor dispuse conform Hotararii Adunarii Generale Extraordinare din 28.07.2011, hotărâre care potrivit normelor de procedura este excecutorie. Cererea Domniei Voastre de anulare a Procesului Verbal al  Adunarii Generale Extraordinare al FNPAR din data de 28.01.2011 a fost respinsa de către instanța de fond la 26.04.2013 și solutionata irevocabil la data de 15.10.2014 prin respingerea recursului pe care l-ați inițiat.

După cum bine cunoașteți Domnule Matei Viorel repunerea pe rol a dosarului de modificare acte aflat pe rolul Curtii de Apel hucuresti, în etapa procesuala a recursului, este ingreunata din cauza faptului ca acest dosar a fost atașat fizic la cauza formata la data de 14.05.2014 ca urmare a schimabrii sediului FNPAR de la adresa din Bucuresti, sector 6 la adresa din Bucuresti Sector 3. Acest dosar de schimbare a sediului FNPAR din Sectorul 6 in Sectorul 3 constituie, Domnule Matei Viorel, un element foarte important în stabilirea legalitatii interventiilor Domniei Voastre și facem referire la interventiile Domniei Voastre în documentele FNPAR, iar nu la interventiile în spațiul public care deși induc în opinia publica o stare de fapt nereala este posibil sa nu antreneze aceeasi raspundere ca in cazul prezentarii instantei unor documente susceptibile a fi cel putin nule, având în vedere faptul ca la data de 14.05.2014 data la care ați investit Tribunalul Bucuresti cu cererea de schimbare a sediului nu se clarificase situația litigioasa a FNPAR.

 Având în vedere aceste imprejurari, Stimate Domnule Matei Viorel, ieșirile Domniei Voastre în spațiul public prin care prezentati informații în mod incomplet, netinand cont de notificarea FNPAR prin care vi se aduce la cunostinta faptul ca aceasta si-a ales conducerea interimara, pe lângă faptul ca nu va face cinste sunt susceptibile a atrage raspunderea Domniei Voastre.

In speranta ca veti analiza atat aspectele legale cat si aspectele morale privind situatia in care plasati atat FNPAR cat si pe Domnia Voastra si veti intrerupe lantul interventiilor neprincipiale pe care le-ati intreprins, de la momentul demisiei Domniei Voastre din functia de Presedinte al FNPAR si pana in prezent, in legatura cu FNPAR si organele de conducere ale acesteia, va rugăm sa agreati Stimate Domnule Matei Viorel expresia inaltei noastre consideratii!

Federația Natioanala a Producatorilor Agricoli din Romania

Conducerea interimara 



[1]               Art. 336
(1)Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie. Ea este supusă recursului.
(2)Termenul de recurs va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
(3)Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii.
(4)Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de recurs cu sau fără cauţiune.
(5)Recursul se judecă în camera de consiliu.

FNPAR, scrisoare deschisa

Alte articole: