Plaiul cu lumină albă, Ostuni

Cu o repeziciune amețitoare se învârt acum roțile trenului, biciuit precum un cal de curse, nerăbdător să treacă linia de sosire. Cobor azi în stația Ostuni, orașul însăilat cu ață albă ce se află situat pe trei dealuri, deasupra mării, în provincia Brindisi, sudul Italiei.

Pe urmele străvechi ale tribului iapigian Messapii, cel care s-a stabilit în acest ținut încă din epoca de piatră și a pus bazele acestui oraș, descopăr cântecul câmpiilor și cuvintele dindărătul pietrelor alunecoase, unse cu uleiul timpului. Numele orașului vine probabil din grecescul Astu Neon, care semnifică oraș nou.

Pe cel mai înalt dintre dealuri, orașul vechi își etalează cu mândrie clădirile fortificate, stropite din abundență cu alb ca de lapte proaspăt muls. Cetatea Ostuni, această barbă căruntă a locului, mă cheamă în mijlocul ei...

Ridicată cu ajutorul conducătorilor din Regatul Napoli, Ferdinand de Aragon și Alfonso al II-lea, Catedrala Ostuni păstrează aroma gotică a secolului al XV-lea. Fermecătoarea fereastră cu trandafiri, una dintre cele mai mari din lume, fațada cu cele trei rozete frumos evidențiate, capelele baroce, picturile interioare, marmura aduc laolaltă rafinamentul învăluit cu sfințenia acestui loc.

La câțiva pași de Catedrală, precum o potcoavă se arată Arco Scoppa, podul ce sfidează restul clădirilor dimprejur prin culoarea sa de frunză maronie de noiembrie. Construit din lemn la început, Arcul a fost puntea dintre Palatul Episcopului și cel al Seminarului; când starea acestuia s-a degradat, prin secolul al XVII-lea a fost înlocuit cu cel actual, din piatră, pentru o mai mare siguranță. Denumirea Arcului vine chiar de la Episcopul ce a decis această schimbare. Forfota de sub el pare să nu-l deranjeze, ba chiar maiestuosul Arc se-nclină tuturor și mulțumește boltei cerești ce-i stă ca un protector deasupra creștetului.

Bate neobosită în pieptul orașului această inimă, Piazza della Liberta, locul de întâlnire a turiștilor și nu numai, animată cu restaurante, cafenele și muzică ce răsună până-n adâncul sufletului și te relaxează negreșit. După unificarea Italiei, în secolul al XIX-lea, piața a fost renovată și a căpătat o formă de triunghi. De aici se vede primăria, ce a fost construită pe locul unei mănăstiri franciscane din anii 1300.

Coloana Sfântului Oronzo, protectorul orașului, a fost ridicată în semn de mulțumire celui care a salvat populația din Ostuni de contaminarea cu ciumă în anul 1656. Obeliscul, înalt de douăzeci de metri, este realizat din calcar și reprezintă un punct de legătură între orașul vechi și cel modern.

Bisericile din Ostuni sunt adevărate mărturii ale trecutului, prin ele simt azi binecuvântarea de demult, aerul dureroaselor momente, dar și ale fericirii măsurate uneori în câteva secunde. Înălțată în secolul al XVIII-lea de Carlo și Giuseppe Fasano, Biserica Sfântului Francesco de Assisi are fundația medievală. Însă, după deteriorările din urma cutremurului, fațada a fost refăcută, la fel ca și cea a Palatului orașului, de arhitectul Gaetano Jurleo. Statuetele din lemn, tablourile și portalurile din bronz din interior scot în evidență măiestria artiștilor și ale sculptorilor din secolele precedente. Biserica Sf. Duh cu parfumul stilului gotic, Biserica Sf. Maria, parohia din zona modernă Biserica Sf. Luigi Gonzaga sunt doar câteva dintre numele celorlalte lăcașuri de cult din Ostuni.

Situat în partea veche din oraș, Muzeul Civic, pe lângă multitudinea de dovezi ale vieții trăite aici altădată, are un punct de atracție deodebit, pe Delia, așa cum au intitulat-o italienii. Aceasta reprezintă scheletul unei femei însărcinate în vârstă de 20 de ani ce a fost găsită în vecinătatea orașului Ostuni, într-o peșteră; studiile arată că datează de cel puțin acum 29.000 de ani.

Ca element central, pe steagul regiunii este măslinul, căci ce poate fi mai bine evidențiat în această zonă a Pugliei decât producția de măsline și a uleiului extras din ele… Masseria Brancati, locul destinat acestora, cu o plantație de peste treizeci de hectare, te face să descoperi întreg ritualul de producere a uleiului de măsline încă din perioada Imperiului Roman și până astăzi.

Am urcat încetișor treptele până aici sus și m-am rezemat cu rochia-mi rozie de unul dintre bătrânii pereți văruiți cu trudă. Cerul clatină puțin din seninul albastru și s-a împreunat tip til cu marea de dedesubt, iar măslinii mă privesc curioși de jos, depănând amintiri din plaiul cu lumină albă, Ostuni.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO