„Nașterea Domnului este sărbătoarea prin care Dumnezeu își ține promisiunea față de om“

„Eu nu vă voi lăsa singuri.“

Iată-ne în clipa în care iureșul vremurilor se oprește în fața unei mari sărbători, Nașterea Domnului. Rugăciuni, colinde se înalță spre ceruri. E vremea smereniei și a introspecției. Și a cuvintelor blânde care să ne mângâie durerile, să ne sporească speranța și credința. Protosinghelul Arsenie Eremia, starețul Schitului Darvari din București, ne-a vorbit despre Nașterea Domnului și despre promisiunea care se ascunde în această mare sărbătoare.

La împlinirea vremii, Dumnezeu trimite pe fiul său în lume ca să ne salveze. De, aceea în cărțile de teologie, unul dintre numele Mântuitorului este Răscumpărătorul. El vine să ne răscumpere dintr-o viață robită. Nașterea Domnului este sărbătoarea prin care Dumnezeu își ține promisiunea față de om: „Eu nu vă voi lăsa singuri.“ Nimeni să nu fie întristat la această sărbătoare pentru că Dumnezeu nu are cum să nu ne iubească. Pentru zilele noastre, cea mai completă definiție a lui Dumnezeu a dat-o monahul Sfântul Siluan Atonitul: „Dumnezeu este dragostea care nu îți poate refuza nimica.“

În dimineața de Crăciun săvârșim în biserică, în comuniune cu toți credincioșii care participă, liturghia Nașterii Domnului, a Sfântului Ioan Gură de Aur. Ne împărtășim toți și încercăm să rămânem ancorați în acest duh creștin al sărbătorii. E un moment în care Dumnezeu devine foarte vizibil, simțit în inimile credincioșilor.

Călătoria magilor a început cu nouă luni înainte de întâlnirea lor cu pruncul din ieslea Betleemului, orașul pâinii. Potrivit unei tradiții ierusalimitene, după evenimentul Bunei Vestiri, Arhanghelul Gavril pleacă în Persia și se întâlnește cu magii sub forma unei stele, ei fiind niște astronomi foarte străluciți ai vremurilor lor. Această stea mergea împotriva mișcării pământului și le-a atras atenția. A fost momentul în care s-au hotărât să o urmărească. Parcursul din Persia până la peștera din Betleem a fost de nouă luni. Atunci când magii s-au întâlnit cu pruncul i-au dăruit tot ce aveau mai scump nu doar ei, ci tot ce avea întreaga omenire, și anume aur, tămâie și smirnă. Ne aflăm acum cu povestea noastră pe traseul mirodeniilor din Orient și acestea, aurul, smirna și tămâia, erau cele mai scumpe daruri care se puteau face vreodată cuiva. Împăratului de la Roma i se aduceau în dar aur, smirnă și tămâie. Aurul arăta demnitatea celui căruia i se dăruia, tămâia se folosea la curtea imperială ca medicament și smirna însoțea, prin mirosul ei minunat, vizitele împăratului în cetate.

Tămâia este darul pe care Dumnezeu l-a iubit cel mai mult. În Vechiul Testament preoții aveau datoria să intre de două ori în templu și să tămâieze. Ei tămâiau pe altarul tămâierii și, cel mai adesea, scrie în Vechiul Testament, în acele momente apăreau îngerii ca semn că Dumnezeu primește această jertfă. Pentru biserică tămâia reprezintă rugăciunile tuturor oamenilor, în general, care se înalță la tronul lui Dumnezeu.

Tămâia originală se numește rivani și este secretată de scoarța unor arbori de tămâie din Oman. Tămâia în forma ei brută este prelucrată. Ea este măcinată foarte bine, amestecată cu uleiuri esențiale și apoi este lăsată timp de patru săptămâni într-un praf de magneziu. Tămâia orginală astfel preparată devine smirnă.

În vremurile noastre, cele trei daruri au semnificații aparte. Aurul dăruit de magi Mântuitorului este folosit ca cel mai prețios material pentru realizarea a tot felul de obiecte. Discul liturgic folosit în biserică și care are deasupra lui o stea reprezintă peștera în care s-a născut Mântuitorul. Cădelnița aurită reprezintă pântecele fecioarei care l-a purtat pe Hristos ca un cărbune și din care a răsărit lumina lumii.

În zilele noastre, aurul mai are o semnificație. Aceea a milostiveniei. Aurul este puterea milosteniei, disponibilitatea de a oferi ceva de la tine. Poate ceva ce îți prisosește sau chiar ceva care îți place în mod deosebit și nu ai da din prima.

Smirna are un parfum mai pregnant decât tămâia, dar este mai amară la gust. Într-o reinterpretare a zilelor noastre, aceasta este curajul nostru de a da piept cu greutățile vieții, dar nu singuri, ci cu Hristos. Aromele care se folosesc la producerea smirnei sunt naturale și au o destinație aparte. Aromele florale, cu un grad mare de prospețime, sunt închinate Maicii Domnului. Acestea te înveselesc și te încurajează. Atunci când omul se înfățișează în fața lui Dumnezeu, toți stimulii săi sunt activați pentru întâlnirea cu El. Ochii privesc frumusețea picturilor din biserică, urechile percep frumusețea cântărilor de la strană, iar prin Sfânta Împărtășanie gustăm din sângele lui Hristos. Prin parfumul smirnei, simțul mirosului este și el trezit.

Să nu uităm că noi, oamenii, suntem în fiecare zi precum magii care au adus daruri Mântuitorului, doar că noi facem fapte bune sau fapte ale milei duhovnicești ori înfruntăm greutățile vieții cu multă demnitate. Toate acestea sunt daruri pentru Mântuitor.

Laura ZMARANDA