Romania
Festivalul de Artă Film în Sat din Cernătești

Ediția a 4-a a Festivalului de Artă Film în Sat s-a încheiat cu un succes răsunător, transformând comuna Cernătești într-un pol vibrant al teatrului și cinematografiei.

Organizat de Asociația „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, în parteneriat cu Primăria Cernătești și susținut de Consiliul Județean Dolj, evenimentul organizat cu porțile deschise a atras în cele două zile peste 7.000 de participanți, demonstrând că pasiunea pentru artă învinge orice capriciu al vremii.

Ziua 1: Avanpremieră de gală și concerte memorabile

Festivalul a debutat cu Deschiderea Oficială găzduită de actorul Cuzin Toma, urmată de concertele Bogdan & Michelle by Casual Band, Raluka & Proiectul Balkanic și DJ Camil. Punctul culminant a fost proiecția în avanpremieră a filmului „Cercul” (regia Valeriu Andriuță), premiat la TIFF în 2026.

Publicul a participat la o sesiune de Q&A cu criticul de film Irina-Margareta Nistor, actorul Silviu Boinceanu și producătorul Ionuț Ionescu. Seara s-a încheiat cu o tombolă unde Elena Roxana Marinescu a câștigat un videoproiector.

Ziua 2: Când teatrul cucerește inimi, muzeele își deschid porțile și ploaia devine ritm de dans

Festivalul de Arta Film in Sat

Cea de-a doua zi a coincis cu Noaptea Muzeelor la Sate, atrăgând peste 1.000 de vizitatori la Cula Cernăteștilor, întâmpinați cu bunătăți de toamnă. Atelierele creative conduse de Anca Deca și de Cuzina au stârnit fascinația și zâmbetele participanților.

Pe scenă, piesa de teatru „Omul Care a Văzut Moartea” (Teatrul Luceafărul) s-a jucat cu un public arhiplin și entuziast. Distribuția de excepție (Cuzin Toma, Florin Busuioc, Denis Hanganu, Olimpia Melinte, Carmen Ionescu și Ionel Mihăilescu) a fost aclamată în ropote prelungite de aplauze, oamenii stând în picioare. Programul a continuat cu Lavinia Bîrsoghe și Ansamblul „Maria Tănase”.

Deși ploaia a sosit în timpul concertului trupei Vița de Vie, publicul a dat o dovadă uriașă de solidaritate, rămânând sub stropi pentru a viziona filmul laureat cu 7 premii internaționale „Gipsy Queen” (regia Huseyin Tabak, cu Alina Șerban), urmat de o dezbatere cu Irina-Margareta Nistor și actorul Sorin Mihai.

La tombola finală, premiul pentru o zi pe platoul de filmare cu Cuzin Toma a fost câștigat de Victor Stroescu. Talonul a fost extras de Iris, o fetiță care a înfruntat ploaia neclintită, fiind răsplătită de Cuzin cu invitația de a-l însoți și ea pe câștigător la filmări. De asemenea, au fost premiați voluntarii locali.

 Ramânem după această ediție cu imaginea sutelor de oameni care au refuzat să plece acasă când a început ploaia și cu energia unei comunități care a demonstrat că satul românesc vibrează la unison cu arta. Mulțumim artiștilor, voluntarilor, autorităților și partenerilor.

(Oana Maria Ursachi, Producător Executiv – Festivalul de Artă Film în Sat)


Despre Film în Sat și viziunea lui Cuzin Toma

În ultimii 4 ani, Film în Sat a devenit o mișcare culturală unică în România, inițiată de actorul Cuzin Toma pentru a recunoaște și promova valorile românești în mediul rural. Scopul festivalului este de a aduce arta spectacolului în toate formele sale direct în inima comunităților, stimulând gândirea critică și conversația prin cinema și teatru de top. Dincolo de divertismentul de elită oferit cu acces liber, proiectul își propune formarea unei noi comunități cinematografice la sate și sprijinirea antreprenoriatului cultural independent la nivel național.


rural, arta, Dolj, Cernatesti, film, film la sat, comunitate rurala

Alte articole:

Fermierii campioni la rapiță din județele Olt și Teleorman

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

Mesajele strămoșilor, lecție de viață!

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

Festivalul Cultural Dealul Muierii - Ediția a-II-a 2023

„Arta nu este comerț“

15 ianuarie - 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Arta, costul vieții și protestele activiștilor de mediu

Andrei Octavian Ciocîrlan, interpretul ambițios din Dolheștii Mici

Concurs de literatură la Cicârlău-Maramureș

Fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Dolj

Muzeul ASTRA, minunăția din Dumbrava Sibiului

Se poate? Agricultura urbană, în tandem cu cea rurală