Renunță Europa la rumegătoare?

Într-un raport recent, Curtea de Conturi recomandă reducerea consumului și a producției de carne. Obiectivul ar fi îndeplinirea țintelor de reducere a emisiilor de GES care au fost convenite cu Comisia Europeană ca parte a planului de răspuns la schimbările climatice.

În timp ce misiunea Curții de Conturi este de a verifica utilizarea corectă a fondurilor publice (și pe această parte este mult de lucru), acum dorește să reamintească public că și ea dorește să participe la salvarea planetei.

Ea îmbrățișează ideologia momentului purtată de nenumăratele asociații, agenții, mass-media, ONG-uri care își folosesc accesul privilegiat în spațiul public pentru a lua parte într-o dezbatere tehnică și culturală majoră în societatea noastră.

Cu 0,9% din emisiile globale de GES, statul francez, înarmat cu tehnocrația sa, a lansat o provocare demnă de rangul său: să devină exemplu în ochii lumii de reducere a emisiilor de GES.

Deși și-a relocat de mult fabricile și a instalat energie deosebit de curată, Franța a semnat angajamente foarte ambițioase de reducere a GES pentru a le demonstra colegilor săi din G7 cât de exemplară este.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte țări, Franța și-a optimizat deja producția de energie și și-a relocat industria, reducerile suplimentare ale emisiilor devenind așadar foarte costisitoare și restrictive. Nu mai rămân decât agricultura și industria alimentară; asupra lor trebuie să se concentreze neapărat eforturile reziduale!

Atunci când calculăm emisiile de GES ale acestei ultime industrii, încă în picioare în Franța, descoperim că producția animală reprezintă o parte semnificativă (12,8%). Dar a ajunge la concluzia că este suficient să le reducă activitatea pentru a rezolva problema constituie o eroare fundamentală care nu este surprinzătoare când nu se cunosc ciclurile naturale care se impun agriculturii și țăranilor.

Producția animală și cea vegetală sunt două părți ale aceleiași activități: producția agricolă. Pe partea animală, rumegătoarele transformă iarba pajiștilor permanente de pe zonele necultivabile în proteine și energie, iar pe de altă parte monogastricele consumă, în principal, coproduse din industriile agricole și de prelucrare a alimentelor. În general, animalele produc mai multe proteine pentru consumul uman decât consumă.

În ceea ce privește plantele, nămolul și gunoiul de grajd de la ferme sunt folosite pentru fertilizarea terenurilor agricole cu materie organică, azot și fosfor. Astfel, prin închiderea ciclurilor naturale, producția animală și cea vegetală se completează reciproc pentru a asigura permanența ciclurilor și, astfel, sustenabilitatea agriculturii.

Prin eliminarea activității din marile câmpii cerealiere din Franța, am asista la o sărăcire a pământului în biodiversitate și în materie organică, iar amendamentele minerale ar fi necesare să fie aplicate în fiecare an.

Dacă admitem că experții în conturi au asimilat noțiunea de circularitate a agriculturii, ei trebuie să înțeleagă acum aspectul economic al activității agricole. Fiecare fermier își optimizează terenul și forța de muncă disponibilă prin producțiile cele mai potrivite vieții economice ale fermei. O fermă cu teren redus va favoriza producția intensivă precum creșterea păsărilor și suinelor.

Dacă clima și pământul o permit și există forță de muncă disponibilă, vor fi posibile producții din sectorul horticol. În munți sau în zonele umede în care pășunile permanente sunt majoritare, creșterea rumegătoarelor este singura activitate posibilă pentru exploatarea pământului și întreținerea fermierului și a familiei sale, în inima zonelor defavorizate.

Un teren în suprafață de 300 ha, în câmpii fertile și consolidate, va permite unei familii să trăiască din cultivarea cerealelor. Producția animală generează suficientă valoare adăugată pentru a susține mai mulți fermieri pe un teritoriu restrâns și astfel să se populeze mediul rural.

Reducerea sau eliminarea agriculturii prin renunțarea la rumegătoare ar perturba echilibrele biologice și economice ale zonelor, fără a influența semnificativ încălzirea globală în sensul diminuării ei. Franța ar avea poate o notă bună la nivel european și s-ar putea lăuda că este un exemplu, dar cu prețul unei noi deteriorări a industriei sale și a autosuficienței alimentare.

Dacă acțiunile favorabile climei și biodiversității ar fi promovate prin politici publice, nu există nicio îndoială că se va reloca producția de proteine în Europa și soia americană va deveni astfel „binevenită“. Pentru a compensa avantajul productivității soiei americane, sprijinul pentru producția națională de culturi proteaginoase: mazăre, fasole de câmp, soia, lupin etc. trebuie să fie esențial.

O a doua politică favorabilă ar fi combinarea din nou a producției animale și vegetale pe aceeași suprafață pentru a finaliza ciclurile la nivel regional.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU