Scris de Lumea Satului în 02 Iunie 2017. Publicat în Zootehnie.

Să fie acesta ultimul an în care se mai arde/aruncă lâna?

Pesemne că... nu!

În 1990, la un efectiv de 14 milioane de ovine, România producea 38 de milioane de tone de lână. Cel puțin așa spun cifrele păstrate în arhiva Institutului Național de Statistică. Toată cantitatea era utilizată în industria ușoară românească. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, furnizorul de date pentru statistica INS, a încetat din anul 2003 să mai colecteze indicatorul „producția de lână“. Ultima raportare este de 16,8 mil. tone, la un efectiv de 7,44 milioane de ovine. Probabil încă de atunci a început să se audă despre ciobanii care dau foc lânii, la margine de drum.

Ce se mai întâmplă astăzi cu acest produs? Asta dincolo de promisiunile fanteziste, cum ar fi aceea că statul ar putea colecta lâna pentru a confecționa 12 milioane de plăpumi pentru săracii României! În general, la efective mici, lâna este valorificată în gospodării, fiind folosită ca materie primă pentru țesut și obiecte de vestimentație. La efective mari, depinde de la caz la caz: cei din vestul țării o livrează intermediarilor pentru export în Ungaria, Germania, Italia, Spania; cei din sud ori din Moldova o trimit, dar tot prin intermediari, înspre Turcia. Există și o a treia categorie de crescători care nu se zbat să-și găsească un cumpărător, nu se interesează de calitate (lână curată, albă), nu sunt mulțumiți de preț și atunci se întâmplă ca produsul să fie aruncat ori să fie ars. Fermierii care au rasa Merinos n-ar trebui să aibă deloc probleme. Anglia și Germania caută o asemenea lână și și-au trimis cumpărătorii în România; condiția este ca fibra să fie de o anumită calitate, iar lâna să fie cât de cât curată. Prețul la Merinos este unul atractiv: peste 5 lei/kg!

Problema prețului mic

De fapt, cum spuneam, mai mult se pune problema prețului. Crescătorii afirmă că, la 1-1,5 lei/kg, nu merită să facă efortul de a transporta lâna ori de a căuta cumpărători. Întreaga situație s-ar putea schimba de la anul dacă statul, așa cum au promis liderul PSD, Liviu Dragnea și ministrul Agriculturii, Petre Daea, introduc lâna în sistemul de subvenții (1 leu pentru fiecare kilogram vândut cu documente). Sau, peste câțiva ani, n-ar trebui să mai existe nici problema cumpărătorului, dacă statul va construi, din fondul suveran de investiții, centre de preluare a lânii.

Posibilități de valorificare pe piața internă

Până la momentul când promisiunile vor deveni fapte, crescătorii trebuie să se descurce pe această piață oarecum haotică. Ce soluții au în afară de intermediari? În primul rând, în Transilvania, lângă Sibiu, un afacerist turc a deschis un centru de colectare și prelucrare, cu o capacitate de 10.000 tone pe sezon. Teoretic, numai acest centru ar putea prelua jumătate din lâna produsă în țară. Numai că patronul, dacă tot are de unde alege, selectează produsul de calitate (îngrijită, curată, de o anumită dimensiune a fibrei), iar nu toți fermierii sunt foarte atenți la acest aspect ori nu toate rasele au lână de calitate. Lâna de la Sibiu ia apoi drumul Turciei, Chinei, Pakistanului, Angliei, Portugaliei, Spaniei etc. La Bacău, un investitor a început să construiască o fabrică de material termoizolant din lână, dar aceasta nu va putea, în prima fază, să absoarbă mai mult de 20-30 tone de lână/an. În rest, valorificarea se face fie prin centre sau unități de prelucrare mai mici, fie prin intermediari. Sau nu se face deloc. Se aruncă.

Ce spun fermierii

Vasile Turculeț, de la Asociația crescătorilor montani din România, filiala Bistrița-Năsăud, a oferit explicații suficiente, pesemne valabile în toată țara, astfel că astăzi ne vom rezuma la a-l cita doar pe domnia sa: „Lâna o valorifică fiecare crescător prin mijloace proprii. Am văzut ajutorul acela de minimis în fază de proiect (acordarea subvenției de 1 leu/kg, dacă se face dovada vânzării), să zicem că este bun, însă prezintă și vulnerabilități, mă rog, este altă discuție. La ora la care discutăm (n.n. 19 mai) produsul nu este valorificat, sunt oameni care încă mai tund, însă în zona noastră vin intermediarii la noi să cumpere. Dacă te duci tu la un achizitor de lână asta înseamnă să folosești mijloace proprii de transport, care reprezintă cheltuială. Dacă vine el la tine să-ți ceară lâna la poartă, transportul este treaba lui. Dacă lâna este vândută de la poartă înseamnă una, dacă mergi tu la achizitor, e alta. Din acel preț mic să mai plătim și transportul e pierdere sigură, nu te alegi cu nimic. Dvs. mă întrebați dacă se mai aruncă lâna. Se mai aruncă, este un aspect real, dar problema este puțin mai complexă. Toată lumea vorbește despre lână la modul general. Și despre preț tot la modul general. De exemplu, lâna albă, care poate fi vopsită, are un preț. Lâna de «Bucălăi» sau «de Petroșani», care prezintă fibre colorate, nu se caută. Achizitorii centrului de prelucrare de la Săpânța vin și se uită la culoare și la calitate. Acum, crescătorii care țin neapărat la rasele cu lâna tărcată, asta e, suportă consecințele (în general această lână este aruncată ori se arde). Poftim, și mie îmi place mărul pădureț, dar dacă nu se vinde, cultiv soiuri care se caută pentru că vreau să câștig. Așa și cei care doresc rase cu lână colorată! Și lâna albă se vinde diferit. Dacă este grosieră, cu 42-44-48 de microni, de la Țurcană, de pildă, se apropie de 2 lei/kg. Dacă este semifină, cum ar fi Țigaie sau Cap negru de Teleorman, cu grosime de 32-41 de microni, prețul se ridică. Dacă avem Merinos, orice varietate de Merinos, cu fibra fină, sub 19 microni, folosită pentru stofe de marcă, în general englezii caută așa ceva, prețul este dublu sau triplu față de rest. Depinde de achizitor, fiindcă și pe această piață se joacă, fiecare vrea să-i rămână lui câștig mai mare. Pe urmă, lâna albă a oilor crescute la câmpie diferă ca preț de cea a animalelor de la munte. Asta fiindcă prima e murdară, plină de «cornuți» (n.n. scaietele popii), un fel de scai ce nu putrezește, iar cel care cumpără se uită și la așa ceva. Flora de la munte nu are această plantă, deci și lâna e curată. Diferența de preț este de 20 de bani în favoarea lânii oilor de la munte. Bine, la toate acestea se adaugă cheltuiala cu tunsul. Dacă socotești plata, hrana, băutura ori ce-i mai dai tu omului care te ajută, mai suporți eventual și transportul la achizitorul central, e limpede că nu mai rămâi cu nimic.“

Efective de oi