Putregaiul negru al viței-de-vie, un potențial pericol, capabil să provoace pierderi semnificative în podgorii (I)

Guignardia bidwellii sau Black-Rot, agentul patogen al Putregaiului negru al viței-de-vie, este o boală de focar cu o epidemiologie caracteristică și evoluţie rapidă. În lipsa măsurilor de prevenție și în condiții climatice favorabile, atacul se extinde exploziv, producând adevărate epidemii, cu pierderi majore de producție și implicații directe asupra calității vinului. În podgorii, simptomele pot fi prezente atât în sezonul de creștere, cât și în perioada de latență deoarece strugurii cu boabele infectate, mumificate rămân adesea agățate de coardele de viță-de-vie. De altfel, boala își datorează numele de putregaiul negru faptului că determină mumificarea și înnegrirea boabelor.

Simptomatologie

Agentul patogen atacă toate organele verzi ale plantei: frunze, lăstari, rahis, ciorchini, boabe.

Primele simptome ale bolii pot fi semnalate în prima decadă a luni iunie, mai întâi pe frunze, prin apariţia unor pete circulare maronii sau roșiatice cu dimensiuni de 0,5-2 cm, cu marginea negricioasă. Pe frunzele adulte petele sunt mai neregulate și mai confluente. Atacul începe pe frunzele de la baza lăstarului şi se extinde pe cele de la vârf. Pe partea superioară a limbului foliar, în dreptul petelor specifice apar formaţiuni negre, punctiforme, dispuse în cercuri concentrice, constituite din picnidiile şi picnosporii ciupercii. Chiar și lăstarii tineri de 10-20 cm sunt loviți de această ciupercă, simptomul tipic fiind reprezentat de crestături maro alungite, asemănătoare simptomelor atribuite excoriozei (Phomopsis viticola). Prezența unor pustule negre (picnidii) pe boabe este o caracteristică identificatoare a atacului de putregai negru.

Ciuperca atacă toate organele verzi: frunze, cârcei, lăstari, ciorchini, boabe. Primele simptome ale bolii pot fi semnalate în prima decadă a lunii iunie, mai întâi pe frunzele de la baza butucului, sub forma unor pete mai mult sau mai puţin circulare (cu diametrul 2-10 mm), de culoare brun-gălbuie, cu halou brun-negricios. În scurt timp, ţesuturile din centrul petelor se necrozează şi în dreptul lor, pe ambele feţe ale frunzelor, apar formaţiuni punctiforme negre (picnidii cu picnosporii). Sunt sensibili la atac lăstarii tineri de 10-20 cm. Pe lăstarii erbacei atacul se manifestă sub forma unor pete oval-alungite, care evoluează în cangrene adânci, de culoare purpuriu-închis, purtătoare de picnidii negre. Ciorchinii sunt foarte vulnerabili la atac începând cu stadiul de înflorire, după aceea sensibilitatea lor la atac scade treptat până la pârgă.

Atacul caracteristic şi grav este pe boabele în creştere, când acestea ating 2/3 din mărimea normală. Iniţial, pe pieliţa bobului atacat apare o pată rotunjită (1 mm diametru), alburie, înconjurată de un inel brun. Petele se extind rapid şi cuprind în decurs de 48 de ore jumătate din suprafaţa bobului. Pe timp uscat, boabele atacate au un aspect deshidratat, se înnegresc şi se mumifică. Boabele infectate se acoperă cu picnidii negre, mici pustulare care sunt fructificaţiile asexuate ale ciupercii şi pseudotecii, fructificaţiile sexuate. În condiţii favorabile maladia se dezvoltă exploziv, atacul se propagă rapid de la un bob la altul şi, în final, strugurii se usucă parţial sau în totalitate. Boabele devin rezistente la atac atunci când ajung la 5% până la 8% zahăr.

Atacul de putregai negru pe boabe se poate confunda cu atacul de mana pe boabe (Rot-brun) antracnoza, monilioză, excorioza. Există, de asemenea, un complex de agenți patogeni, inclusiv Alternaria spp., Aspergillus niger, Botrytis cinerea, Cladosporium spp., Penicillium spp. Și Rhizopus arrhizus, care pot provoca putrezirea fructelor la viță-de-vie și, prin urmare, ar trebui luată în considerare și la diagnosticarea Black-Rot. În toate aceste cazuri prezenţa picnidiilor punctiforme negre confirmă prezenţa atacului de Black-rot. Unele publicații mai vechi au raportat că boabele devin rezistente atunci când ajung la 5% până la 8% zahăr, în timp ce cercetările din New York indică faptul că strugurii devin rezistenți mult mai devreme, la 3 până la 4 săptămâni după înflorire.

Biologie şi epidemiologie

Pentru a asigura controlul rațional și eficient al atacului, este important să înțelegem ciclul de dezvoltare a agentului patogen. Ciclul de dezvoltare a ciupercii este puternic influenţat de umiditate şi temperatură. Fungul patogen ierneazã în principal sub formă de peritecii (fructificaţiile sexuate), pe strugurii mumifiaţi, pe boabele căzute pe sol şi sub formă de picnidii (organele de reproducere asexuată), pe lemnul şi frunzele bolnave. Primele contaminări sunt posibile primăvara în fenofaza 2-3 frunzuliţe etalate. Infecția se produce când temperatura depăşeşte 9°C şi intervin ploi prelungite (frunzele sunt umectate cel puțin 6 ore). În aceste condiţii are loc emisia de ascospori din peritecii, care contaminează frunzele, florile şi fructele tinere şi produc majoritatea infecţiilor primare. După o perioadă de incubație de aproximativ 20 de zile, petele caracteristice mai întâi apar pe frunze. În perioada estivală, picnidiile mici negre de pe frunzele infectate produc infecţiile secundare pe ciorchini şi boabe. În condiţii prielnice patogenului (perioade calde şi umede), infecţiile secundare se produc permanent pânã la sfârșitul lunii iulie și prima jumătate a lunii august, după care ascosporii şi macroconidiile se transformã în organe de rezistenţã.

Evaluarea riscului de infecţie presupune: determinarea perioadelor de contaminare, pe baza datelor climatice: durata de umectare a frunzelor, temperatură, pluviometrie, higrometrie. Riscul de infecţie se poate calcula pe baza corelației dintre lungimea perioadei de umectare a frunzelor necesară pentru ca infecţia să aibă loc si temperatură.

(Va urma)

Liliana-Lucia TOMOIAGĂ, SCDVV Blaj