Sezonul rece, favorabil acumulării apei în sol

Apa a devenit factorul limitativ al producției agricole. Perioadele de secetă sunt tot mai frecvente pe teritoriul țării noastre. Aceasta obligă producătorii agricoli să folosească cele mai eficiente măsuri pentru acumularea și conservarea apei în sol. Sezonul de toamnă-iarnă este cel mai favorabil acestor măsuri.

Principala condiție pentru acumularea apei este ca solul să posede un grad optim de afânare, fără straturi impermeabile, adică să aibă densitatea aparentă de 1,0-1,4 g/cm3, porozitatea totală de 48-60% din care porozitatea capilară 30-36% iar cea necapilară (de aerație) 18-24% și permeabilitatea este socotită bună atunci când, după o ploaie, în 24 de ore umiditatea ajunge la 1 m adâncime. În cazul în care se găsesc straturi impermeabile, acestea trebuie să fie distruse prin lucrări de afânare și scarificare.

Nu este indicată nicio afânare prea mare deoarece permite circulația aerului prin sol care antrenează și elimină apa prin evaporare și, totodată, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de substanțe nutritive care sunt levigate.

Este foarte important ca solul să posede structură glomerulară care permite infiltrarea și conservarea apei în zona creștereii plantelor. De aceea este necesar ca la intrarea în iarnă solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze fiecare picătură de apă provenită din precipitații.

Capacitatea maximă pentru apă a solului este de 59% pe solul afânat, 46% pe cel așezat și 38% pe solul tasat-compactat. Se apreciază că atunci când pe adâncimea 0,90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista una-două luni la secetă.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 4-5 ori mai mult. Capacitatea de apă utilă pe stratul 0-100 cm este insuficientă când este sub 600 mc/ha, este mică la 1.000-1.400 mc/ha și este mare la 1.700-2.000 mc/hectar.

O experiență a prof. Berca cu grâu de toamnă demonstrează că într-un an secetos, când nu s-a ocupat pe perioada de iarnă de acumularea apei în sol, producția de grâu a fost de 700 kg/ha, iar în parcela în care s-au luat măsuri de acumulare a apei s-au obținut 3.700 kg/hectar.

Este la îndemâna fiecărui cultivator să folosească toate mijloacele pentru a acumula cât mai multă apă în sol.

Măsurile necesare pentru a acumula cât mai multă apă în sol se referă la:

• realizarea de valuri de zăpadă, cu pluguri speciale, distanțate la 10-15 metri și perpendiculare pe direcția vântului dominant;
• ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 metri;
• montat parazăpezi care, după ce au fost îngropate 2/3 în zăpadă, se scot și se fixează pe altă poziție la 20-25 metri;
• perdele din 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea-soarelui, cânepă distanțate la 20-25 metri;
• pe terenurile în pantă se ară cu coame, paralel cu curbele de nivel, coamele având rolul de baraje contra vântului;
• tot pe pante se execută tăvălugirea zăpezii la distanțe de 20 metri;
• pe zona tăvălugită zăpada se topește mai greu și constituie zonă-tampon contra eroziunii pentru apa venită din amonte;
• împrăștiat materiale deschise la culoare (paie, pleavă, rumeguș) pe anumite zone care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii;
• în ultima perioadă se folosesc „culturile verzi“ care au rol important în conservarea apei și reținerea zăpezii;
• cele mai bune ar fi perdelele forestiere de protecție care reduc viteza vântului cu 30% și pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%, asigură depunerea zăpezii în strat uniform și fiecare strat de 10 cm zăpadă asigură 300 mc/ha apă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU