Plantaţie de coacăze negre pe dealurile din Aghireșu

În urmă cu patru ani, Ioana Danciu s-a întors în satul natal Aghireşu, județul Cluj, unde a plantat trei hectare cu patru soiuri poloneze de coacăze negre doar din fonduri proprii. De atunci transformă coacăzele în siropuri, dulcețuri, vin sau oțet. Pe lângă coacăze, adaugă în siropuri și dulcețuri fructe de pădure din flora spontană, culese de oamenii din satele din zonă. Apoi, le fierbe domol, pe foc de lemne, într-un atelier artizanal în care munca manuală este la mare preț. Pe viitor, aceasta îşi doreşte o unitate de procesare bine echipată şi să comercializeze produse procesate şi certificate în străinătate.

Reporter: Care este povestea acestei culturi şi de ce aţi ales coacăzele negre?

Ioana Danciu: În anul 2015 nu știam nimic despre coacăze. Dar mă întorsesem în ţară şi știam foarte clar că vreau să fac ceva în satul meu. Am sondat dealurile din Aghireșu și am primit dovada de laborator că pământul lor este roditor. Am ales să-l lucrez pentru că am încrederea că hărnicia poate scoate din țărâna curată, românească, recolte cu gust, după care Occidentul doar tânjește. Și mai cred că merităm și noi să ne hrănim curat și ales, aşa cum au făcut-o bunicii noştri. M-am oprit la cultura de coacăz pentru că fructele adaugă gustului inconfundabil și o sumedenie de proprietăți curative care le apropie mult de leac. În plus, este cel mai puțin pretențios arbust fructifer, deci poate fi lăsat în pace, fără să intervenim prea mult în viaţa lui. Așa că în urmă cu patru ani am fost chiar eu în Polonia, țară care face de mult timp cercetare temeinică în cultura coacăzului negru, și am adus patru soiuri de coacăz. Le-am ales astfel încât să se coacă unele după altele – ca să avem răgaz să culegem toate cele trei hectare de cultură, și ca să fie atât soiuri cu boabe mici și concentrat aromate pentru prelucrare, cât și din cele cu boabe mari, pentru consum.

Rep.: Ce puteţi să ne spuneţi despre tehnologia de cultivare pe care o folosiţi?

I.D.: Toată munca se face manual, doar cositul între rânduri se face cu tractorul, iar între tufe mergem cu sapa. Recoltarea are loc tot manual.

Rep.: Ce soiuri folosiţi şi ce producţie aţi avut?

I.D.: Avem soiurile poloneze Ruben, Gofert, Tiben şi Tisel. Dar, nu am o cifră exactă în ceea ce priveşte producţia deoarece a fost diferită de la an la an, ca urmare a vârstei culturii și a condițiilor climatice concrete.

Rep.: Ce tratamente fitosanitare folosiţi, dacă folosiţi, şi unde aţi întâmpinat cele mai multe probleme?

I.D.: Avem o schemă de tratament bio pe care o aplicăm preventiv deoarece suntem în primul an de certificare ecologică. Coacăzul negru are un singur dăunător care face stricăciuni destul de serioase, sfredelitorul tulpinii. Tufa se reface, în fiecare an apar drajoni noi, dar producţia scade considerabil în zonele afectate.

Rep.: Cum se face distribuţia producţiei şi cât a costat un kilogram de coacăze anul acesta?

I.D.: Distribuţia o facem direct din plantaţie sau la domiciliu, la persoane fizice şi hipermarketuri, iar preţul mediu anul acesta a fost 10 lei/kg.

Rep.: Ce perspective de viitor aveţi privind această cultură?

I.D.: Ne dorim o unitate de procesare bine echipată ca să obţinem certificarea bio şi să comercializăm produse procesate şi certificate în străinătate.

Rep.: Ce recomandaţi celor care vor să îşi facă o plantaţie de acest fel?

I.D.: Să aibă o bună strategie de marketing. Cultura nu este pretenţioasă, dar produsul neprocesat este slab vandabil. Experienţa noastră ne-a demonstrat că nevoia de coacăz negru a pieţei de la momentul înfiinţării culturii nu a mai fost de actualitate când am intrat efectiv pe producţie şi a trebuit să căutăm alte moduri de valorificare a fructelor. În condiţiile în care nu sunt asociaţii de producători locali pentru a înlesni comercializarea sau a ne ajuta cu instalaţii frigorifice, iar fructele importate sunt la jumătate de preţ faţă de cele autohtone, nu avem un produs competitiv din punctul de vedere al preţului. Tehnologia rudimentară şi lipsa forţei de muncă afectează productivitatea și se ajunge la un preţ de cost prea ridicat.

Beatrice Alexandra MODIGA