Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (VII) - Trucuri cu erbicide

Așa cum spuneam la sfârșitul episodului trecut, vom continua să trecem în revistă câteva mici trucuri care să facă mai ușoară îngrijirea florilor. Este limpede pentru oricine că, indiferent cât de mult am vrea să evităm asta, tot felul de buruieni sau plante nedorite își vor face apariția în straturile cu flori. Și atunci chestiunea cea mai importantă este să scăpăm de ele cât mai simplu și cu pagube colaterale minime.

Cel mai simplu este ca, pur și simplu, să smulgem planta nedorită. Numai că, atunci când este vorba despre un puiet de prun sălbatic, corcoduș sau vreo plantă cu rădăcină adâncă ori foarte ramificată, smulgerea sa înseamnă distrugerea unor flori din jur. Tăierea n-ar face decât să îi întârzie dez­voltarea și eventual să îi crească vigurozitatea. În acest caz, soluția o reprezintă un erbicid. Cel mai indicat este produsul Round-up gel, special creat pentru horticultură. În lipsa lui se poate utiliza orice alt erbicid universal, preparat într-o concentrație mai mare, aproape dublă față de cea prescrisă pentru aplicarea obișnuită, prin pulverizare. Cu o pensulă convenabilă ca dimensiune, vom aplica erbicidul pe frunzele și pe tulpina plantei pe care dorim să o îndepărtăm. Totul este să fim atenți ca picături de pe pensulă sau de pe buruiană să nu se prelingă pe florile din jur. De asemenea, e preferabil să facem această operațiune într-o zi fără vânt.

Vestitorii primăverii

Primele flori de primăvară sunt ghioceii, brândușele și toporașii. Toate acestea sunt plante de bulb, perene. Plantarea bulbilor se face din toamnă, în locuri însorite, la o adâncime situată sub limita de îngheț. De fapt, alegerea adâncimii potrivite este o artă. Cu cât adâncimea este mai mică, cu atât florile vor răsări mai repede, dar riscul de îngheț peste iarnă e mai mare. Bulbii plantați mai adânc vor răsări mai târziu, în schimb vor avea tijele mai lungi și mai viguroase.

După înflorire, plantele se usucă și dispar până în anul următor. Cu toate acestea, bulbul se divide în mai multe părți, care vor genera tot atâtea plante. De aceea este recomandabil ca măcar o dată la doi-trei ani, după ce plantele s-au uscat, să dezgropăm bulbii și să-i replantăm. Această operațiune rezolvă cel puțin două probleme. Prima dintre ele este aceea că afânează pământul din jur, facilitând dezvoltarea viitoarelor plante. A doua chestiune rezolvată este că le rărește. Dacă se îndesesc prea mult, în timp ajung să își împiedice reciproc dezvoltarea și, în ani, să dispară.

Următoarele flori de primăvară – care apar, în funcție de vreme, în a doua jumătate a lui martie și la începutul lui aprilie – sunt narcisele, zambilele și unele lalele. Și aceste plante se îngrijesc relativ ușor. De fapt, narcisele nu au nevoie de niciun fel de îngrijire, fiind plante perene.

În schimb, bulbii zambilelor și cei ai lalelelor sunt ceva mai pretențioși. Ei trebuie dezgropați și răriți cel puțin o dată la doi ani. Dezgroparea se face după ce planta s-a uscat, în general în luna mai. Replantarea se face de regulă toamna, în octombrie, sub adâncimea de îngheț.

Farmecul colorat al bănuților...

O altă floare ce apare primăvara și care este foarte decorativă și, în același timp, total nepretențioasă este părăluța sau bănuțul. Cunoscute și sub numele de năsturași sau cocoșei, Bellis perennis, sunt plante perene ce cresc sub formă de rozetă, cu o înălțime cuprinsă între 5 și 25 de centimetri. Florile colorate în alb, galben, roz închis sau roșu apar grupate în capitule și sunt prezente în lunile aprilie și mai. Frunzele tinere se folosesc și în salate, cărora le dau o aromă specifică.

Părăluțele se pot folosi atât în straturi sau ronduri, ca plante acoperitoare de teren, cât și în gazon. Preferă spațiile însorite și un sol bine aerist și drenat, reavăn. Udarea se face cu moderație. Înmulțirea se face prin rizomi sau prin semințe. Înmulțirea prin rizomi se realizează prin divizarea tufei, recomandabil primăvara sau după trecerea perioadei de înflorire. Semințele se seamănă vara, din iulie până în august. Germinarea durează 9-10 zile. Când ajung la stadiul de trei-patru frunze, plantele noi se răsădesc la distanțe de 13-15 cm în grădini, sere sau pepiniere. În sfârșit, în primăvară, în februarie-martie, sau toamna, în septembrie-octombrie, se răsădesc din nou în grădină, la distanțe de 20-25 cm.

...și parfumul subtil al „lacrimilor Evei“

Vândută pe străzile Franței în data de 1 Mai, plantă națională a Finlandei, lăcrămioara este o pre­zență discretă și parfumată în grădinile noastre.

Vechile cărți astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de când Maia, fiica lui Atlas, a devenit mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). În „limbajul florilor“, lăcrămioara înseamnă întoarcerea fericirii. Legenda povestește despre afecțiunea lăcrămioarei pentru o privighetoare, care s-a întors după ce planta a înflorit în luna mai.

În unele legende creștine se spune că lăcrămioara provine din lacrimile Evei, dupa ce a fost alungată împreună cu Adam din Rai. În același timp, alte legende spun că lacrimile Fecioarei Maria s-au transformat în lăcrămioare când a plâns la Crucea lui Iisus.

Lăcrămioara este un simbol al umanității în picturile religioase. Se spune că planta este a doua revenire a lui Iisus pe Pământ. Puterea bărbatului de a visa la o lume mai bună a fost de asemenea atribuită plantei. Aceasta este o plantă erbacee, perenă, care se extinde pe suprafețe mari prin rizomi. Noile tulpini ale plantelor se formează la capătul stolonilor, vara. Planta înfrunzește primăvara, din rădăcinile rămase în pământ pe timpul iernii și care continuă să se extindă. Tulpina plantei are o înălțime de aproximativ 15-30 cm și este încadrată de una sau două frunze mari, eliptice, de aproximativ 10-25 cm. Tulpina cu flori are în general două frunze și inflorescența în formă de ciorchine, alcătuită din 5-15 flori la capăt.

Florile sunt albe (rareori roz pal), au formă de clopoței, măsoară 5-10 mm în diametru și au un parfum îmbietor. Planta înflorește de la începutul primăverii până la începutul verii. Fructul de lăcrămioară este de culoare roșu aprins și măsoară 5-7 mm în diametru. Conține câteva semințe de culoare albicioasă sau maronie. Când se usucă capătă o culoare translucidă și sunt rotunde, având dimensiunea de 1-3 mm.

Lăcrămioara nu se poate înmulți prin polen, iar coloniile formate dintr-o singură tulpină nu produc semințe. Este folosită și pentru proprietățile sale medicinale. Este utilizată pentru îmbunătățirea memoriei, tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și a amețelilor. Atenție, însă: deoarece planta este extrem de toxică, infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se folosesc numai sub stricta supraveghere a medicului. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV