reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Aug 2019

Cultura migdalului dulce

Migdalul este o specie care se cultivă de aproape 4.000 de ani. Cele mai mari suprafețe se găsesc în SUA (California) și în țările din bazinul Mării Mediterane. În România crește într-un areal restrâns, concentrat în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Dar și aici găsește condiții propice doar în micro-zone caracterizate printr-o durată de strălucire a soarelui mai mare, un regim termic ridicat și un substrat bogat în calcar, ceea ce face ca migdalul să împartă aceeași suprafață cu vița-de-vie. În Muntenia, acest areal coincide cu câteva localități din Subcarpații de Curbură, începând de la Tohani, Gura Vadului (Prahova) și până la Năieni, Săhăteni, Breaza și Pietroasele (Buzău). La Pietroasele, în Buzău, fiecare gospodărie are cel puțin 5-6 migdali, localitatea fiind și cea mai vestită pentru cultura acestei specii. Sâmburii se comercializează de obicei în piețe.

cultura migdal floare

Soiuri

Ca soiuri, cele mai utilizate sunt Mărculești (soi românesc, cu pomi viguroși, rezistenți la ger, secetă, boli și dăunători, cu randament la decojire de 27,1% miez), Bruantine (soi francez, cu randament la decojire de 50,6%), Texas (soi american, cu fruct mic și randament de 49,8%), Pomorie (soi bulgăresc de vigoare medie și randament de 51% miez), Retsou (soi grecesc cu randament de peste 52% miez), Teteny botermo, Preanai, Nikitski, Nikitski 62 etc.

Cerințe față de sol și factorii de mediu

Migdalul preferă soluri calcaroase, cu pânza de apă freatică la peste 3-4 metri, este rezistent la secetă, nu agreează umezeala. Se cultivă în pantele cu expoziție sudică sau sud-vestică, în zone ferite de vânturi reci și ceață de primăvară. Majoritatea soiurilor sunt autosterile, de aceea este obligatoriu să se cultive în combinație cu puținele soiuri polenizatoare prezente în cultură. Migdalul are mare capacitate de ramificare, crește până la 6-12 m înălțime, având durata de exploatare de 70-80 de ani în cazul pomilor solitari și de 30-40 de ani, în plantație.

Plantare

Epoca optimă de plantare este toamna devreme, pentru a permite pomilor să înrădăcineze până la venirea frigului. Distanța de plantare este de 6-7 m între rânduri și de 5-6 m între plante pe rând. Pomii se scurtează primăvara la 60-80 cm înălțime. Modalitatea de plantare este cea clasică din pomicultură: se fasonează rădăcinile materialului săditor (atenție! – scoaterea materialului se face în ziua sau preziua plantării, fiindcă rădăcinile se refac extrem de greu), se aplică mocirlirea, fertilizarea cu 10-30 kg de gunoi de grajd bine fermentat, 200-300 g de superfosfat și 100-150 g de sare potasică, îngrășăminte care se așază sub formă de mușuroi pe fundul gropii (50/50/50 cm), acestea fiind acoperite cu pământ fertil rezultat din săpare. Materialul este aranjat cu rădăcinile răsfirate pe movila din pământ, astfel încât punctul de altoire să fie cu 3-4 cm deasupra nivelului solului. Se trage pământ reavăn, se calcă apăsat de la exterior înspre centru, se udă cu 10-20 litri de apă, apoi se umple groapa cu pământ și se face un mușuroi de 40-50 cm înălțime, pentru protecție împotriva înghețului. Intrarea pe rod este precoce. Primele fructe apar în anii 2-3 de la plantare, cu un maximum de producție în anii 8-10. Potențialul productiv este 1.200-4.500 kg/ha de fructe în coajă la hectar sau 900-1.250 kg/ha miez.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 26