Noua tehnologie genomică, în sprijinul creării de soiuri noi de plante de cultură
Noua tehnologie, elaborată de Emanuelle Charpentier și Jenifer Dounda, premiată în anul 2020, cu premiul Nobel pentru chimie, cu referire la dezvoltarea metodei de editare genomică intitulată CRISPR/Cas9.
Prin această tehnologie, se creează posibilitatea rescrierii ADN-ului, tuturor organismelor vii. Un foarfece molecular, care folosește enzima Cas9, este ghidat de un ARN specific, pentru a tăia cu precizie secvența țintă din ADN-ul respectiv.
Cu ajutorul acestei foarfeci genetice, se pot
Povestea unui inginer care s-a întors la prima dragoste - agricultura. De la biroul corporatist înapoi pe câmp
Un tânăr din Neamț, cu studii universitare avansate și experiență în multinaționale, a ales să renunțe la viața de birou pentru a reveni la ceea ce l-a pasionat dintotdeauna, lucrul pământului.
Gavril Roșu, în vârstă de 33 de ani, locuiește în satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț. Deși parcursul său academic părea să-l îndrepte spre o carieră de succes în inginerie, tânărul a ales o cale mai puțin convențională, dar profund autentică.
Absolvent al Facultății de Mecanică din Iași
agricultura, utilaje agricole, tineri fermieri, terenuri agricole, Neamt, Topolita, Grumazesti
La 22 de ani conduce o fermă de milioane - cu suflet, motorină și multă pasiune
Nu e influencer și nici corporatist, dar Auras Marian Anghelache, un băiat de 22 de ani din Botoșani, trăiește cu adevărat viața fermierului modern. În fiecare zi, el urcă în tractorul de zeci sau chiar sute de mii de euro, are grijă de sute de animale și gestionează sute de hectare de teren. Povestea lui e dovada vie că agricultura poate fi un domeniu plin de provocări, dar și de satisfacții pe măsură.
Totul a început în 2008, când tatăl său a preluat o mică moștenire – câteva hectare de
crescatori de animale, tineri fermieri, vaci de carne, terenuri agricole, Botosani, Simmental, ferme romanesti
Fermierii campioni la rapiță din județele Olt și Teleorman
Rapița a fost o cultură ce s-a dezvoltat foarte bine în campania 2024-2025, iar producțiile oferite de hibrizii Corteva Agriscience au demonstrat agricultorilor că sunt alegerea corectă atunci când își doresc performanță în propriile ferme.
Mai exact, hibrizii Pioneer au oferit producții de peste 4 tone/hectar în ferme care nu au înregistrat niciodată astfel de rezultate, sau în zone cu precipitații mai reduse sau chiar în câmpuri cu atac masiv de dăunători.
Acest lucru a fost posibil
rapita, Dolj, Olt, culturi de rapita, CORTEVA AGRISCIENCE, hibrizi rapita, cultura rapitei, hibrizi de rapita, PT303, PT315, PT314, recoltat rapita
Mai multe articole …
Pagina 16 din 318