Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură federativă a fermierilor și procesatorilor agricoli din România, consideră că o serie dintre măsurile anunțate de MADR ca soluții la criza din agricultură nu pot fi puse în practică sau necesită îmbunătățiri majore.
1. In ceea ce privește Creditul Fermierului, pe fondul crizei provocate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, Forumul APPR apreciează faptul că MADR acordă un sprijin sub formă de grant într-un moment extrem de sensibil pentru agricultura românească, însă ordonanța ar trebui amendată în regim de urgență pentru a fi cu adevărat eficientă. De asemenea menționează că, a transmis aceste comentarii și în perioada în care proiectul de act normativ a fost în consultare publică, dar acestea nu au fost încorporate în forma finală:
- fermierii au solicitat prin mai multe adrese scrise, precum și întâlniri directe, echipei de conducere a MADR, să se asigure că tocmai această categorie, cea mai vulnerabilă și mai afectată de volatilitatea piețelor agricole indusă de război, va putea beneficia de schemele de ajutor de stat pe Cadrul Ucraina. Solicitarea Forumului APPR pe acest subiect este completarea de urgență a textului ordonanței;
- Forumul APPR a solicitat, de asemenea, ca leasing-urile și ratele la utilaje, precum și datoriile comerciale către furnizorii de input-uri (atât pentru debite curente, cât și pentru restanțe) să se poată plăti prin intermediul acestui instrument de sprijin, deoarece acestea sunt o constrângere majoră pentru fermieri, fiind exact acele datorii care nu se pot amâna la plată. În acest sens, se solicită să se menționeze expres ca băncile comerciale ce intră în acest program să permită și plata acestor obligații.
2. In același context, al identificării unor soluții care să permită injecții de lichiditate într-un sistem decapitalizat, Forumul APPR dorește să readucă în atenția autorităților angajamentele luate de conducerea MADR cu privire la elaborarea unui act normativ privind creditul agricol, care ar urma să pună la dispoziția operatorilor din agricultură, in condiții avantajoase, scheme de împrumut pentru investiții (pentru amenajări de irigații, teren agricol, etc.), elaborarea schemelor de creditare pentru capital de lucru, cât și a celor pentru investiții, asupra necesității unor consultări solide și extinse cu reprezentanții băncilor comerciale, pentru a evita orice sincopă sau formulă studiată insuficient care ar conduce la limitarea finanțării fermierilor.
3. In al treilea rând este apreciată flexibilitatea soluției adoptate de Comisia Europeană pentru a permite Statelor Membre să deroge de la cerințele GAEC 8. Subliniem că FAPPR a fost de acord inclusiv cu propunerea inițială, mai ambițioasă, de 7% culturi leguminoase, ca alternativă la GAEC 8 din Reg. 2115/2021, conform consultărilor cu membrii noștri, și că am comunicat în diverse conferințe că leguminoasele în cultură secundară sau covoarele verzi, chiar și fără tratamente fitosanitare, pot contribui la atingerea obiectivelor de mediu, permițând, în același timp, cultura principală care să contribuie la veniturile fermei.
Propunerea FAPPR pentru formularea ecoschemei PD-04 în 2023 a fost în același sens, adică posibilitatea ca fermierii sa cultive, în loc de 5% elemente neproductive, plante fixatoare de azot in cultura principală sau secundară – variantă adoptată de MADR și acceptată de Comisia Europeană – și care s-a dovedit bine construită și accesată de fermieri! De aceea, consideră că România ar trebui să inițieze dialogul cu celelalte State Membre și cu Comisia Europeană pentru ca varianta din 2024 să rămână o variantă permanentă la GAEC 8.
Pe această cale, Forumul APPR își exprimă disponibilitatea de a participa la discuții pentru a găsi cele mai bune soluții privind îmbunătățirea cadrului juridic actual în beneficiul fermierilor din țară.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.
Pentru informații suplimentare:
sprijin financiar, MADR, Guvern, sprijin fermieri, Forumul APPR