Rolul vânǎtorilor în controlul și prevenirea pestei porcine africane

Creşterea porcinelor este o activitate de tradiţie importantă, românii fiind mari consumatori de carne de porc, fapt ce o defineşte ca o afacere rentabilă, porcul furnizând 48-50% din totalul producţiei de carne, precum şi alte produse care sunt foarte valoroase cum ar fi grăsimea, pielea, părul, gunoiul de grajd.

Carnea de porc în stare naturală este săracă în clorură de sodiu şi are un conţinut bogat de proteine. Aceasta reprezintă, de asemenea, o sursă bună de vitamine şi minerale, necesare unui organism sănătos: fier, magneziu, fosfor, potasiu şi zinc, precum şi o serie de vitamine din grupa B, cum ar fi vitamina B6, B12, acid nicotinic, tiamina, riboflavina, De asemenea conţine grăsimi, esenţiale metabolismului, dintre care saturate circa 50%, nesaturate 45% şi polisaturate 5%.

Rentabilitatea creşterii acestei specii este condiţionată în primul rând de modul în care crescătorii de animale respectă condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare), normele de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate, precum şi legislaţia privind mișcarea și comercializarea porcinelor vii şi a produselor rezultate în urma sacrificării.

Situația actuală din țara noastră privind evoluția pestei porcine africane care evoluează în 227 de localități din 13 județe, cu un număr de 927 de focare la porcul domestic și 62 de cazuri la mistreți, impune factorilor implicați implementarea și respectarea cu strictețe și responsabilitate a măsurilor stabilite prin programul național de prevenire și combatere a acestei epizootii.

Populația trebuie să rețină că pesta porcină africană este o boală infecțioasǎ devastatoare, de obicei mortală, a porcilor și a mistreților, pentru care nu există vaccin. De menţionat că boala nu se transmite de la animale la om, deci nu afectează sănătatea omului.

Consecințele bolii afectează:

• exploatațiile cu porcine prin mortalitatea ridicată, aproape de 100%, intervenită într-un timp extrem de scurt;
• pierderile economice pentru agricultori sunt agravate de întreruperea comerțului intern și internațional cu animale, carne și produse din carne;
• din cauza bolii, populațiile de mistreți pot să scadă în mod semnificativ sau chiar să dispară;
• colectarea carcaselor și a trofeelor de mistreți pentru valorificare poate fi restricționatǎ sau chiar interzisǎ în unele zone infectate.

Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct, dar se poate transmite şi indirect prin: 

• diferiţi vectori, cum sunt carnasierele domestice şi sălbatice, păsări sălbatice;
• animale care au trecut prin boală şi rămân purtătoare de virus;
• prin sânge, ţesuturi, secreţii şi excreţii de la animalele bolnave sau moarte;
• vectori biologici (căpuşe din anumite specii (Ornithodorus erraticus) care au parazitat anterior porcii bolnavi);
• vectori infectaţi ca: vehicule, haine, adăposturi în care a evoluat boala;
• hrănirea animalelor cu carne sau cu produse din carne provenind de la animale infectate (de exemplu cârnați sau carne nepregatită) sau resturi care conțin carne infectată (deșeuri de bucătărie, furaje, inclusiv organe comestibile).
• circulaţia în habitatul natural al vânătorilor, paznicilor de vânătoare, al pădurarilor şi al altor persoane;

Autoritățile U.E și naționale din țările afectate adoptă o gamă largă de măsuri pentru combaterea și eradicarea bolii, însă o cooperare mai bună cu crescătorii de animale, cu asociațiile acestora, precum și cu vânătorii și cu proprietarii fondurilor de vânătoare este extrem de importantă, vitală chiar.

Faptul că un rezervor important de virus se poate identifica în mediul natural, respectiv în populaţia de mistreţi, iar datorită migraţiei mistreţilor în căutarea unor condiţii de mediu favorabile, pesta porcină africană poate constitui, în continuare, o ameninţare de răspândire în efectivele de porcine din ţara noastră.

În context, pentru prevenirea și reducerea răspândirii pestei porcine africane un rol important îl au vânătorii, care au obligația:

• să monitorizeze permanent statusul sănătații animalelor sălbatice cu rol cheie în protejarea sănătății animalelor, inclusiv a animalelor domestice;
• să contribuie la reducerea treptată a densității mistreților în zonele care nu au fost încă afectate de boală, inclusiv prin vânarea țintită a femelelor adulte și sub-adulte;
• să colaboreze cu autoritatea competentă în constatarea și raportarea carcaselor de mistreți vânați;
• să eviscereze mistrețul sălbatic împușcat, în zona de vânătoare și pe terenul destinat pentru echipare;
• să curețe și să dezinfecteze echipamentul, îmbrăcămintea, vehiculul și trofeele la fața locului și întotdeauna înainte de a părăsi zona de vânătoare;
• identificarea carcaselor, a situaţiei sanitare a mistreţilor depozitaţi, ţinerea la zi a documentelor oficiale, modul de valorificare a carcaselor, la centrul de colectare a vânatului sălbatic;
• solicitarea medicului veterinar în situația identificării de mistreți bolnavi sau morți, prelevarea și afluirea de probe de la mistreţii împuşcaţi sau găsiţi morţi, pentru supravegherea bolii prin teste de laborator;
• asigurarea ecarisării teritoriului în fondurile de vânătoare, conform prevederilor legislaţiei în domeniu.

Împlementarea măsurilor de prevenire a pestei porcine africane, în general şi cu atenţia cuvenită pentru mistreţi, constituie o prioritate în activitatea personalului din reţeaua sanitară veterinară, dar şi pentru personalul angajat din alte autorităţi judeţene şi locale, cu o atenţionare specială pentru fermieri, vânători şi pentru proprietarii fondurilor de vânătoare.      

 Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu