cemrom iulie 2018

Muzeul Pietrei din Sângeru

Poetul Lucian Avramescu a rămas puternic ataşat de satul naşterii sale, Sângeru –Prahova, despre care spune, mai în glumă, mai în serios, că este „centrul pământului“. În casa bunicilor şi părinţilor, lipită de sediul primăriei şi lucrată într-un fel care aminteşte de gospodăria rurală solidă şi bine consolidată, vine ori de câte ori programul de la Bucureşti îi permite. Multe slove – versuri de dragoste sau texte publicate într-una dintre publicaţiile „quality“ şi de agenţia proprie de ştiri – îşi au plămada în acest loc al regăsirii şi al rădăcinii. Nici măcar o singură zi de la Dumnezeu nu poate sta fără să aştearnă gânduri şi rânduri: „Am scrisul în sânge“, afirmă acesta. Şi mai are Lucian Avramescu ceva în sânge, răscolirea printr-o artă uitată şi tocmai de aceea adusă la viaţă într-un spaţiu restrâns: cioplitul în piatră. Aşa s-a născut Muzeul Pietrei, singurul de acest gen din zonă, poate din ţară, după ştiinţa poetului.

Piatra este elementul definitoriu al casei-muzeu. E un fel de specificitate de demult a locului, care face clădirea imediat remarcată. Este situată în vatra satului, într-o companie care constituie nucleul istoric al aşezării, peste drum de Muzeul sătesc Sângeru, din reţeaua Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, amenajat în conacul familiei tretivistiernicului Andrei Bozianu, şi de Biserica „Sf. Apostol Andrei“, zidită tot de Bozianu, drept slavă Domnului că l-a scăpat de turci. Face corp comun cu sediul administraţiei din localitate, altminteri donaţie către obşte a bunicului poetului, aceeaşi destinaţie publică având şi Muzeul Pietrei, deschis vizitatorilor oricând, fără taxă de intrare.

1.000 de piese de artă ţărănească

Conacul, să-i spunem aşa, de la balconul căruia poetul vede peste case, până, hăt, peste dealuri, este o construcţie masivă din piatră, cu ziduri groase de aproape 80 cm, tipică arhitecturii rurale de acum două secole. Clădirea, moştenire de la bunici, a fost regândită şi respaţiată folosind piatra şi lemnul, încăperilor existente adăugându-li-se compoziţii noi. Una dintre săli, sprijinită în coloane din lemn, are ca elemente de rezistenţă un şemineu generos, bănci şi mese cioplite în piatră, pe care se sprijină ceşti (de cafea) uriaşe scobite tot în rocă albă. Muzeul în sine conţine, afară şi înăuntru, peste 1.000 de lucrări în piatră, realizate de artişti ţărani.

Lucian Avramescu investeşte de mai bine de 10 ani în această pasiune a sa: „Fac totul din banii mei, nu cu ajutor guvernamental, nu cu finanţări europene şi redau, gratuit, spaţiului rural o cultură pe care a stăpânit-o şi nu trebuie s-o piardă.“

Lucian Avramescu colectează sculptura naivă direct de la puţinii cioplitori în piatră din satele Prahovei şi Buzăului sau cumpără blocurile de piatră pe care apoi le şlefuiesc artiştii direct în curtea interioară. Motivele sunt toate rurale sau de artă tradiţională: animale, obiecte de uz gospodăresc, figurine umane.

O tabără de sculptură pentru elevi şi studenţi

Dacă se va opri, dat fiind că spaţiul este deja aglomerat în artă ţărănească? „Nu. Adun pietre de oriunde, şlefuite de natură sau modelate de artişti ţărani. Nu mă pot opri.“ Dimpotrivă, Lucian Avramescu doreşte mai mult: „Vreau să deschid o tabără de sculptură (n.n. – în timp ce altele, de stat, se închid), fără bani, cu cazare gratuită, mâncare, vom mai vedea, am şi ceva păsări şi animale, unde să vină tinerii – elevi sau studenţi – să înveţe să lucreze în piatră aici, unde auzi gresia crescând.“ Într-un alt corp de clădire (curtea are 3 construcţii separate), poetul visează la un muzeu rezervat sculptorului George Apostu, prietenul său dispărut în 1986 la Paris, pe care-l consideră al doilea, după Constantin Brâncuşi, în sculptura modernă. O parte din lucrări (în lemn şi piatră) sunt deţinute de Lucian Avramescu şi vrea, pe unele dintre ele, să le expună la Sângeru. De unde atâta disponibilitate pentru obşte? „Vreau să las în urma mea lucruri trainice“, a spus, fără ocolişuri şi oarecum indiferent la însemnătatea gestului pentru toţi ceilalţi, poetul Avramescu.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013