Regalul hibrizilor la CAUSSADE SEMENCES

La centrul Regional Ileana, judeţul Călărași, compania CAUSSADE SEMENCES a organizat un adevărat regal al hibrizilor, dar și al demonstraţiilor cu diferite utilaje agricole. Aici a avut loc evenimentul „Sărbătoarea Geneticii CAUSSADE SEMENCES“ la care au participat peste 250 de fermieri din Călărași, dar și din alte judeţe din ţară.
La Ileana, compania franceză a prezentat câteva zeci de hibrizi dar și utilaje agricole, în parteneriat cu companii partenere precum BASF, Agromec Ștefănești și Yara. Expoziția s-a bucurat de un real succes, după cum ne-a declarat Iulia Cristea, director marketing CAUSSADE SEMENCES Est Europe „Pentru noi acest eveniment are o triplă însemnătate. Prima ar fi promovarea produselor pentru că este o ocazie unică pentru consumatorul final, și mă refer aici la fermieri, să vadă live produsul care se pretează condițiilor climatice din această regiune – județul Călărași, unde am decis să facem această prezentare. La manifestare am invitat și fermieri din județele limitrofe și trebuie să spun că peste 250 de persoane au dat curs invitației. Al doilea aspect este atât promovarea companiei CAUSSADE cât și a partenerilor de afaceri ai acesteia și discutăm aici de companiile BASF, Yara și Agromec Ștefănești. Bineînțeles că și aceste companii își prezintă produsele tot utilizatorilor finali. În al treilea rând, această acțiune organizată aici în comuna Ileana, județul Călărași, credem că este un bun prilej de a câștiga notorietate.“
Firma LUX Com, administrată de fermierul Gheorghe Țuțuianu, a pus la dispoziția organizatorilor 20 ha de pământ pentru a valida în fața fermierilor calitățile semințelor Caussade și ale partenerilor, dar și pentru a urmări abilitățile tehnice ale diferitelor utilaje agricole.
„Ce m-a determinat să pun la dispoziție acest teren? Faptul că noi avem un parteneriat mult mai vechi cu firma Caussade, cu Agromec Ştefănești, dar și cu BASF și cu ceilalți parteneri prezenți aici, în Ileana. Totodată, am făcut-o pentru a aduce cât mai aproape cunoștințele despre performanța geneticii, dar și a utilajelor de care fermierii din România au nevoie în acest moment. Personal cred că genetica Caussade trebuie să intre pe piața din România tocmai pentru că acești hibrizi sunt foarte rezistenți la condiții meteorologice dificile, tip secetă, arșiță. Iar prezența culturilor aici dovedește tocmai rezistența acestor hibrizi în condiții dificile, mai ales acum, pe timp de secetă“, ne-a declarat Gheorghe Țuțuianu, administratorul firmei LUX Com.
În România Groupe Caussade Semences este prezent din anul 2005. La început prezenţa companiei a fost definită prin colaborări cu staţiunile de cercetare pentru a-şi testa varietăţile în condițiile pedoclimatice din România. Și pentru că fermierii români au fost mulţumiţi de performanţele varietăţilor Caussade Semences, compania franceză a decis ca, începând cu ianuarie 2009, să-şi deschidă propria subsidiară în România pentru a fi mai aproape de nevoile partenerilor săi.
Bogdan PANŢURU
- Articol precedent: „Garda veche şi nouă“ de hibrizi Pioneer
- Articolul următor: Lot demonstrativ BASF pentru testarea produselor