Scris de Lumea Satului în . Publicat în Articole revista.
Un monument arhitectonic salvat cu fonduri europene
Potrivit unei informaţii care ne-a parvenit de la Regiunea III Sud-Muntenia, unitate prin care sunt derulate investiţii realizate cu fonduri europene în cele şapte judeţe din sudul României, între care şi judeţul Prahova, un insolit monument arhitectonic, şi anume Moara de apă de pe râul Teleajen, obiectiv care, în acest moment, este ameninţat cu degradarea continuă, ar putea fi salvat printr-un proiect de investiţii cu fonduri europene.
Este interesant de ştiut că acest monument reprezintă un important punct turistic, dar şi locul de filmare a unor pelicule româneşti celebre, precum „Haiducii lui şapte cai“ şi „Întoarcerea vlaşinilor“, fiind atestat în secolul al XVIII-lea.
Monumentul este realizat din piatră de râu şi acoperit cu şindrilă. Acesta se află acum în atenţia Direcţiei judeţene de Cultură Prahova, unitate care însă nu dispune de fondurile de investiţii necesare pentru conservare.
Cristea BOCIOACĂ
fonduri europene, fonduri nerambursabile, monument arhitectonic
- Articol precedent: Mănăstirea zămislită din trunchi de stejar şi muşuroi de furnici Prec
- Articolul următor: Franţa recunoaşte: pesticidele sunt cancerigene Următor
Lumea Satului
Alte articole:
170 de milioane euro pentru exploatațiile tinerilor fermieri
Scris de Lumea Satului în .
AFIR: Proiectele de energie verde pentru entități publice pot fi depuse începând cu 28 septembrie 2026
Scris de Lumea Satului în .
Fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro/beneficiar pentru biosecuritatea fermelor de ovine și caprine
Scris de Lumea Satului în .
Fermă modernă de vaci de lapte, inaugurată la Lespezi, județul Iași. Investiție de peste 3 milioane de euro, cu roboți pentru muls, hrănire și curățenie
Scris de Beatrice Alexandra MODIGA în .
MADR deschide finanțări de 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultură și plante medicinale
Scris de Lumea Satului în .
Peste 11 milioane de euro pentru sectorul vitivinicol. Cererile se depun din 17 august 2026
Scris de Lumea Satului în .
Povestea tânărului fermier din Cluj... Viitorul satului românesc se construiește cu muncă, tehnologie și curaj
Scris de Beatrice Alexandra MODIGA în .
De la tomate la castraveți snack: pariul unei tinere fermiere din Pleșoiu
Scris de Lumea Satului în .
Comunitățile rurale atrag fonduri europene prin LEADER: peste 325 milioane euro solicitați
Scris de Lumea Satului în .
Peste 151 de milioane de euro investiți în apicultura românească prin AFIR
Scris de Lumea Satului în .
Satu Mare mizează pe investiții și fonduri europene în bugetul pentru 2026
Scris de Lumea Satului în .
Fermierii și procesatorii primesc un ghid oficial pentru investițiile în energie verde
Scris de Lumea Satului în .
200 milioane euro pentru energia solară în agricultură. Ghidul AFIR, în consultare publică
Scris de Lumea Satului în .