Fazaneria Ghimpaţi „îndrăzneşte“ să înfrunte timpul

Trebuie să recunosc că titlul mi-a fost inspirat de povestea unuia dintre ultimele „bastioane“ de refugiu ale fazanilor. Cuibărită în desişul unei păduri de foioase din sudul ţării, în judeţul Giurgiu, fazaneria Ghimpaţi a îndrăznit să înfrunte timpul, rezistând tuturor presiunilor economice de după 1989. Ocrotită de Ocolul Silvic Ghimpaţi şi cârmuită de „mâna de fier“ a inginerului Mihai Tache, fazaneria pare să-şi fi înşelat destinul.

Încă în afara preocupărilor

Au trecut şase ani de când am vizitat pentru prima dată această crescătorie, una dintre cele trei care mai sunt astăzi în ţara noastră. Acum, ca şi atunci, o linişte profundă, animată când şi când de freamătul frunzelor de stejar,  învăluia fazaneria. Razele aproape stinse în apusul primăvăratic se răsfrângeau în mii de străluciri în penajul fazanilor din voliere. Nu vom şti niciodată dacă aceasta este imaginea care l-a vrăjit pe Iason, liderul argonauţilor, atunci când a hotărât să aducă în ţara sa fazani. Însă pentru noi, muritorii de rând, veniţi pentru a privi cu un ochi critic soarta incertă a crescătoriei, această imagine idilică nu putea fi decât preludiul de dinaintea primei guri din paharul de pelin. Discuţia avută cu dl Tache ne-a semnalat că ultimele crescătorii de fazani din ţară sunt încă în afara preocupărilor celor care au puterea de a schimba ceva. Aşadar, problemele sunt aceleaşi: o cerere relativ mică pe piaţă, costuri mari de întreţinere a fazaneriei şi resurse materiale limitate. Vestea bună este că şi voinţa omului care veghează la destinul ei a rămas neclintită. Şeful fazaneriei este hotărât să păstreze deschise porţile acestui „bastion“.

Noi condiţii de existenţă

Ca şi în cazul celorlalte unităţi de profil, pentru crescătoria din Ghimpaţi declinul drastic a început imediat după 1989, atunci când fermele industriale s-au văzut purtate în derivă de valul schimbărilor. Acelaşi val care avea să spulbere şi visul României de a deveni cel mai mare exportator de fazani. Odată ştearsă din ecuaţia succesului piaţa externă, crescătoriile intensive s-au închis rând pe rând. În schimb, fazaneria Ghimpaţi s-a adaptat noilor condiţii de existenţă, iar atunci când s-a impus şi-a restrâns activitatea. Din cele 11,7 hectare pe care a fost amenajată crescătoria, astăzi mai sunt utile tehnologic doar 6 hectare. Pe această suprafaţă sunt amplasate volierele, halele de reproducţie, incubaţie şi creştere a puilor. Fără resurse materiale suficiente pentru a permite modernizarea, fazaneria din Ghimpaţi este însă un etalon în ceea ce priveşte întreţinerea tehnologiei de care dispune. Staţia de incubaţie este încă în stare perfectă de funcţionare, chiar dacă a fost achiziţionată în 1975.

Asociaţiile de vânătoare, salvarea

Crescătoria Ghimpaţi a rezistat celor 25 de ani de reformă, însă nu fără transformări de substanţă. Prima şi cea mai evidentă schimbare este volumul producţiei obţinute. Infinit mai puţin decât la înfiinţarea ei, când putea adăposti 40.000 de pui de o zi, în crescătorie mai sunt astăzi doar 1.500 de fazani. Salvarea vine din partea asociaţiilor de vânătoare, care, din cauza reducerii efectivului de fazani din libertate, sunt nevoite să populeze fondurile de vânătoare cu exemplare crescute în captivitate. Preţurile de valorificare a fazanilor pornesc de la 6,58 de lei pentru puii de o zi şi ajung până la 42 de lei pentru vârsta de 150 de zile. Această„ gură de oxigen“, dar şi sprijinul oferit de Regia Naţională a Pădurilor prin Ocolul Silvic Ghimpaţi au permis fazaneriei să se păstreze la limita supravieţuirii an după an. Însă timpul este nemilos şi ştim toţi că doar „talanţii de argint“ stau drept chezăşie pentru destinul ei.

Laura Zmaranda