2014 - anul de deces al podgorie Teremia Mare

Moto: „Toate celelalte bogăţii ale pământului pălesc înaintea minunatelor podgorii, întinse pe mari suprafeţe“.   Dimitrie Cantemir

Anii studenţiei, în practica de o lună în primul an de facultate şi de şase luni în ultimul, precum şi primii cinci ani ai profesiei i-am petrecut printre viile din Teremia Mare. Astfel, m-am legat sufleteşte de aceste meleaguri şi de populaţia predominant germană (şvabii bănăţeni) care popula o mare parte a satelor din zonă. În afara localităţii de reşedinţă, comuna Teremia Mare mai avea şi atunci două sate: Nerău, cu populaţie predominant românească, şi Teremia Mică, ce avea exclu­siv etnici germani. Veniturile localnicilor proveneau îndeosebi din viticultură, dar erau atât de substanţiale încât cei mai avuţi dintre ei, în anii dintre cele două războaie mondiale, îşi schimbau anual autoturismul.

Sortimentul local era constituit din soiurile Creaţă, Majarcă şi Steinschiller, iar acestea se cultivau pe terenurile nisipoase ale extravilanului, la o distanţă de 1/1 metri, având astfel o densitate de 10.000 viţe/ha. Se practicau tăieri scurte, iar lucrările de întreţinere se efectuau aproape exclusiv manual şi hipo. Singurele tratamente se făceau cu zeamă bordeleză, contra manei, deoarece făinarea încă nu ajunsese în podgorie, iar putregaiul cenuşiu nu crea probleme.

Fosta Gospodărie Agricolă de Stat (GAS), devenită ulterior Întreprindere Agricolă de Stat (IAS), deţinea trei ferme viticole şi una de pepinieră. Anual se altoiau circa 5 milioane de butaşi de portaltoi, cifră dublă faţă de cât se altoieşte în prezent în întreaga ţară.

Din viţele STAS obţinute an de an se reţinea o parte importantă pentru extinderea suprafeţelor viticole. În acest mod, la nivelul anului 1980, numai IAS-ul din localitate deţinea circa 1.200 hectare de vii pe rod. În perimetrul localităţii mai erau suprafeţe importante şi în posesia CAP-ului, precum şi a particularilor.

Începând din 1990, la Teremia Mare, ca şi în alte câteva podgorii din ţară, a început un declin accentuat al plantaţiilor viticole astfel că, din întregul patrimoniu viticol al localităţii, în urmă cu 10 ani mai existau doar 8 hectare de vii, din care în prezent (2014) au mai rămas 0,5 ha, urmând ca după culesul strugurilor şi această vie să fie defrişată.

Unele dintre datele prezentate mi-au fost furnizate de către inginerul Ion Ilie, absolvent al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti în anul 1975, care încă de la absolvire şi-a desfăşurat activitatea în zonă (CAP, IAS şi SC Terevin din localitate), fiind martor ocular al prosperării şi apoi al decăderii viticulturii locale. A avut însă iniţiativa ca în gospodăria proprie să cultive şi viţe din cele trei soiuri ale vechiului sortiment, pentru a nu se pierde în totalitate. Regret că pe un alt coleg (M. Macici), care a plecat dintre noi în 2010, nu pot să-l mai rog să-şi rectifice harta alăturată care îi aparţine, cel puţin pentru eliminarea celei mai vestice podgorii din România.

Dispariţia podgoriei Teremia Mare le-a provocat cu siguranţă un sentiment de frustrare localnicilor şi celor care, prin activitatea lor îndelungată, au contribuit la producerea plăcutelor vinuri „de cursă lungă“, ce au fost apreciate atât de conaţionalii noştri, cât şi de către mulţi consumatori din străinătate, prin vinurile trimise la export.

În încheiere, aş pune doar o întrebare decidenţilor din ţara noastră: Oare nimeni nu se face vinovat pentru dispariţia acestei avuţii naţionale, ce poartă numele de Podgoria Teremia Mare, care multor generaţii de localnici le-a fost un sprijin atât moral cât şi mai ales material?

Virgil GRECU