Romania
Ziua naţională a traiului de munte

Luna octombrie va fi memorabilă pentru agricultura din zonele montane ale României deoarece, sub egida sloganului „Ziua Națională a Traiului de Munte“, în 14 orașe din țară (în județele Harghita, Covasna, Hunedoara, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Alba, Caraş-Severin, Sibiu, Neamţ, Gorj, Cluj, Mureş, Vrancea şi Buzău) se vor organiza târguri și expoziții prin intermediul cărora se va prezenta modul de viață specific zonelor de munte. Data evenimentelor este 26 octombrie, ziua Sfântului Dumitru, având ca grup țintă populația din mediul urban, și se vor realiza în cadrul proiectului intitulat „PACINFO – rolul social și de mediu al Politicii Agrare Comune“ despre care am relatat în numerele anterioare ale revistei. Scopul evenimentelor din cadrul „Zilei Naționale a Traiului de Munte“ este de a aduce mai aproape frumusețile și valorile practicilor agricole din zonele de munte de populația orașelor, acordând o atenție aparte prezentării rolului social și de mediu al agriculturii din aceste regiuni.

În cadrul evenimentelor participanții vor obține informații despre noua Politică Agricolă Comună și oportunitățile de finanțare a activităților agricole din perioada 2014-2020, papilele gustative fiind răsfățate cu produse tradiționale și sănătoase specifice zonelor de munte, familiile și copiii putând participa la numeroase competiții, jocuri prin intermediul cărora pot cunoaște tainele vieții montane într-un mod distractiv. Un alt scop declarat al acțiunii este de a schimba mentalitatea populației din mediul urban despre fermierii montani și creșterea prestigiului activităților și produselor realizate de aceștia. Bogăția naturală și practicile agricole specifice zonelor montane reprezintă acel patrimoniu comun care este salvgardat de fermieri, ei meritând stima noastră pentru aceasta, iar primul pas înspre recunoașterea eforturilor depuse va fi reprezentat de Ziua Națională a Traiului de Munte.

Organizatorii vă așteaptă cu deosebită plăcere și garantează distracția și voia bună!

munte, zona rurala

Alte articole:

Munte, tradiție, armonie

Ilisei Rusu, rapsodul din Băişeşti

Lucia Todoran, creatoarea de artă de pe Valea Sălăuţei

O viaţă cât un veac

Spectacolul dueliştilor

Teniile păsărilor

Recomandări privind înţărcarea purceilor

Sătui de cele rele

Scut pentru materialul lemnos şi fructele de pădure

Campania de semănat a demarat cu pluguri rupte şi multe cheltuieli

Cum putem spori producţia agricolă fără cheltuieli suplimentare?

Fertilizarea cerealelor păioase în toamnă

După atâta „frig şi foc“, viile au dat producţii bune

Livezile, în luna octombrie

Avantajele încrucişării raselor străine de carne cu exemplare autohtone

Delta Dunării în perspectiva viitorului buget european

România, cimitirul florilor