Casa Muzeu „Leontina Ţăran“

Comuna Ciocăneşti, atestată documentar în anul 1400 într-un hristov prin care se consemnează primirea muntelui Suhard de către domnitorul Alexandru cel Bun, a devenit celebră în lume după 1950, când au apărut primele case decorate cu modele populare cunoscute sub denumirea de case „încondeiate“, modele care se regăsesc şi pe ouăle încondeiate din această localitate. Denumirea de Ciocăneşti vine de la meşterii fierari care, ciocănind metalul, fabricau arme, legendele spunând că „ciocănarii de arme“ din atelierele lui Ştefan cel Mare din această zonă l-au ajutat pe domnitor să apere Moldova şi să câştige numeroase bătălii.

Prima casă încondeiată a fost a Leontinei Ţăran. În 1950 femeia s-a hotărât să-şi renoveze casa în care locuia, casă primită moştenire de la soacră, aşa că l-a tocmit pe Dumitru Tomoioagă, meşter cioplitor în lemn şi zugrav cunoscut în sat. La 92 de ani, Leontina Ţăran îşi aduce aminte cu plăcere cum i-a cerut meşterului Tomoioagă să îi facă pereţii cum nu îi are nicio casă din sat.

Aproape toate casele din Ciocăneşti sunt „încondeiate“

„Am lucrat mult cămăşi populare, ştergare, covoare. Împreună cu meşterul zidar Tomoioagă ne-am gândit să le facem şi pe casă, aşa că am ales şi am creat împreună modelul, apoi am făcut primul «pui» pe peretele casei. A fost mai greu până când Dumitru Tomoioagă a reuşit să găsească modul de a modela tencuiala care era moale. Am văzut cum a ieşit, apoi l-am multiplicat până a ieşit brâul. Acum este casă muzeu pentru că a fost prima casă încondeiată; se opresc turiştii să o vadă, mai ales după ce nişte domni de la Bucureşti mi-au pus la poartă un indicator. După ce am terminat de încondeiat casa s-au apucat şi alţii să facă la fel, fiecare punând pe casă modelul pe care îl ţeseau la stative. Aşa s-a ajuns ca de la un capăt la altul în Ciocăneşti aproape toate casele să aibă motive populare pe ele. Şcoala, grădiniţa, muzeul, magazinele, chiar şi primăria sunt decorate cu motive specifice“, ne-a spus Leontina Ţăran.

Femeia ne-a spus că greul decorării pereţilor începea după ce se usca motivul geometric sau floral făcut în relief pentru că acesta trebuia pictat. Culorile erau cele specifice oului încondeiat de Ciocăneşti, galben, roşu şi negru, la care se mai adaugă verdele.

„Am pictat amândoi motivul popular pe care eu îl făceam cel mai des pe cămăşile ţărăneşti şi pe ouăle încondeiate. Când au văzut cum arată casa oamenii s-au mirat, stăteau aici în drum şi se uitau cum am făcut casa. Ce am făcut noi a devenit foarte repede tradiţie, meşterul Tomoioagă abia mai reuşea să facă faţă, aşa că şi-a luat ucenici pe care i-a învăţat, iar aceştia duc tradiţia mai departe pentru că i-au învăţat la rândul lor şi pe alţii şi tot aşa“, ne-a mărturisit tanti Leontina.

„Toată lumea este frumoasă în costum popular“

Pe lângă exteriorul casei, Leontina Ţăran se mândreşte şi cu comoara din interior. Catrinţe, ii, ştergare, cuverturi, batiste, covoare, lăicere, perne, plapume, perdele, aproape toate sunt făcute de mâna ei, iar restul sunt moştenite de la mama sa sau de la soacră. Ca un adevărat ghid, bătrâna ne povesteşte cum s-a măritat în 1942, la vârsta de 17 ani, şi, cu toate că era vreme de război, lada de zestre a fost plină. Şi-a urmat soţul şi aşa a ajuns în casa soacrei, unde şi-a pus în valoare talentul de a ţese şi a coase cămăşi populare. După ce treci pragul casei îţi prezintă două camere „cu zestre“ lucrată de mâinile ei. Cămăşile populare, aşezate cu grijă în dulap, sunt scoase rând pe rând, fiecare fiind însoţită de o frumoasă poveste despre modul cum a fost lucrată sau despre amintirile de la baluri sau alte evenimente la care a fost purtat acel costum popular.

„Toată lumea este frumoasă în portul popular. Am o garderobă bogată cu costume populare, mi-a plăcut să fiu elegantă. Totul este lucrat de mâna mea, mi-a plăcut să lucrez, am lucrat foarte mult, toate sunt cusute cu fir, nu am nimic pictat. Am ţesut la război, aş mai ţese şi acum dar acum nu mai am putere să apăs la pedale. Ciocăneştiul şi Maramureşul mi-au fost dragi pentru că aici s-au păstrat tradiţiile nealterate“, ne-a spus Leontina Ţăran în timp ce ne arăta costumele populare mirosind a levănţică.

Camera de zestre plină de poveşti

Camera de zestre este plină de dulăpioare, lăzi de zestre, un pat cu saltea din paie de ovăz, un cuier şi multe, multe poze, ştergare şi o icoană. Şi zecile de fotografii, multe dintre ele păstrate în rame vechi, sunt tot atâtea poveşti din viaţa Leontinei Ţăran. Prima poveste este cea despre însemnătatea familiei, respectul şi preţuirea pe care trebuie să le aibă soţii, iar fotografiile alături de soţ aduc lacrimi pe obrajii bătrânei. Îşi prezintă cu plăcere familia şi se bucură când ne spune, cu fotografiile în mână trimise de la mii de kilometri, despre întâlnirile cu turiştii străini.

Gheorghe Tomoioagă, fostul primar al comunei până în 2012, nimeni altul decât fiul meşterului care în urmă cu mai bine de 60 de ani a realizat prima casă încondeiată, a decis ca primăria să le dea oamenilor, pe gratis, tot ce au nevoie pentru a picta casele.

„Comuna Ciocăneşti a fost reînfiinţată în anul 1992 din iniţiativa fostului primar Gheorghe Tomoioagă. Toţi localnicii care au dorit să îşi facă motive tradiţionale pe case au fost sprijiniţi de Consiliul Local cu materialele necesare. Ei primeau vopsele, materiale de construcţii, ciment. Foarte multe persoane au vrut să renunţe la aceste motive tradiţionale de pe case la renovarea acestora. Chiar dacă ei doreau să aibă o casă mai modernă, Consiliul Local a intervenit şi i-a sprijinit pe localnici cu materialele necesare. Chiar s-a dat o Hotărâre de Consiliu Local prin care cine îşi face o casă nouă să respecte arhitectura locală şi să facă motive tradiţionale pe aceasta. Noi le spunem «puii» de pe case. Acum posibilităţile bugetului local nu mai permit acest sprijin, dar tradiţia împodobirii caselor cu pui se menţine, este un brand al Ciocăneştilor, satul este un muzeu în aer liber şi oricine vine vorbeşte în primul rând despre case aici“, ne-a declarat Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocăneşti.

Silviu BUCULEI