Două măsuri din noul PNDR pot fi accesate
Începând din data de 20 mai se derulează două sesiuni de depunere de proiecte pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, pentru Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole (până pe 18 iulie a.c.) şi Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor (până pe 30 iunie). Măsurile se derulează pe procedurile din PNDR 2007-2013, dar cu finanţare din noul PNDR.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) George Turtoi a declarat pentru Lumea Satului că PNDR 2014-2020 va fi transmis Comisiei Europene, până la sfârşitul lunii iunie. „După cum ştiţi, noi am depus o variantă neoficială, ca să câştigăm timp, dar sperăm ca până la finele lunii iunie să depunem varianta oficială“, a subliniat reprezentantul MADR.
PNDR 2014-2020 va aduce o serie de noutăţi care să înlesnească accesul la fondurile UE. Printre acestea, simplificarea structurii de depunere.
Alocarea financiară pentru această sesiune pe Măsura 121 este de 150 milioane de euro şi va fi defalcată după cum urmează:
• O alocare pentru fermele de familie de 35 milioane de euro – 50% pentru sectorul vegetal şi 50% pentru sectorul zootehnic;
• O alocare pentru îndeplinirea standardelor de 15 milioane de euro – integral pentru sectorul zootehnic;
• O alocare de 100 milioane de euro defalcată – 50% pentru sectorul vegetal şi 50% pentru sectorul zootehnic.
„Nu mai avem sesiuni de depunere lunare. Depunerea va fi continuă pe parcursul anului şi selecţia proiectelor se va face lunar sau trimestrial, dacă nu sunt suficiente proiecte depuse. Sesiunea se închide când se epuizează suma. Deci poate să se încheie şi mai devreme de finalul anului, dacă sunt depuse proiecte astfel încât să fie consumată suma. Avantajul este că nu se mai modifică condiţiile pe toată durata sesiunii, sunt aceleaşi pe toată durata anului. Dacă le îndeplineşti, bine, dacă nu, mai alergi după alte documente. De asemenea fluxurile de sarcină sunt eliminate, chiar şi pentru APDRP. Nu vor mai exista blocaje. Vrem să scurtăm la trei luni termenul în care potenţialii beneficiari primesc un răspuns. Depinde de numărul de proiecte care o să vină“, ne-a declarat George Turtoi.
Condiţii minime pentru acordarea sprijinului
Sprijinul pentru ferma de familie se acordă exploataţiilor agricole cu o dimensiune cuprinsă între 2 şi 50 UDE (Unităţi de Dimensiune Economică) şi care este înregistrată în Registrul unic de identificare / Registrul agricol.
Pentru Măsura 215 angajamentele voluntare privind condiţiile superioare de bunăstare a animalelor urmează să fie asumate de la data de 1 iulie 2014 pentru o perioadă de 5 ani.
În ceea ce priveşte această Măsură şi sesiunea de depunere a cererilor de ajutor sunt eligibile exploataţiile cu ferme noi care nu au avut încheiate angajamente până la data de 15 februarie 2013 pentru pachetul porcine şi respectiv până la data de 18 ianuarie 2013 pentru pachetul păsări.
Lidia Truică
fonduri europene, PNDR, fonduri nerambursabile, masura 121, Masura 215
- Articol precedent: O iniţiativă World Vision România - MADE IN RURAL
- Articolul următor: Haiducie la Protan