Romania
Evoluţia vremii în intervalul 16-31 iulie 2013

Caracteristici termice şi hidrice

În această perioadă se va menţine un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit în aproape toate regiunile agricole, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie, iar în centrul şi nordul ţării temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale.

Sub aspect pluviometric, cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub normele climatologice, în cea mai mare parte a ţării.

Starea solului

La sfârşitul lunii iulie 2013, pe profilul de sol 0-100 cm conţinutul de umiditate în cultura de porumb se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în aproape toate zonele de cultură. Fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi extremă, se va înregistra în sud-estul, sudul, estul şi local în vestul teritoriului agricol.

Caracteristici fenologice

Regimul termic al aerului, mai ridicat decât în mod obişnuit, va determina intensificarea ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor agricole în aproape toată ţara, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare cu apă a solului. Ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer, situate frecvent peste pragurile biologice critice (30...32°C) de rezistenţă a plantelor, la culturile prăşitoare se va înregistra fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a frunzelor în orele de amiază, precum şi îngălbenirea/uscarea prematură a frunzelor bazale. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor vor fi bună respectiv medie, în special pe suprafeţele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, respectiv medie şi slabă în culturile întârziate fenologic şi pe arealele agricole afectate de fenomenul de secetă pedologică.

La grâul de toamnă înfiinţat în perioada optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare în majoritatea regiunilor agricole, iar la culturile întârziate fenologic se va semnala maturitatea deplină şi începutul recoltării.

În funcţie de data semănatului, porumbul va înregistra formarea paniculului, înflorirea şi mătăsirea, precum şi maturitatea în lapte, îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii.

Recomandări de specialitate

• Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la grâul de toamnă;

• Eliberarea terenurilor de resturile vegetale;

• Aplicarea irigaţiilor pe suprafeţele agricole afectate de seceta pedologică;

• Efectuarea lucrărilor de întreţinere la speciile de câmp, respectiv combaterea bolilor şi dăunătorilor, fertilizări, erbicidări, praşile manuale.

Director Executiv, dr. Elena MATEESCU;
Şef Laborator Agrometeorologie, Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Rodica TUDOR, Dumitru Anghel
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

vremea

Alte articole:

Atenție! Se anunță o vară fierbinte

Vremea stabilește noi tipare în agricultură

Vremea și solurile, în viziunea unui specialist

Cum resimt fermierii vremea anormală

Vreme capricioasă pentru culturile horticole

2015 - anul cel mai fierbinte din istorie

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 februarie 2014

Evoluţia vremii în intervalul 16-31 ianuarie 2014

Evoluţia vremii în intervalul 16-31 decembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 decembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 16-30 noiembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 noiembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 16-31 octombrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 octombrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 16-30 septembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 septembrie 2013

Evoluţia vremii în intervalul 16-31 august 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 august 2013

Evoluţia vremii în intervalul 1-15 iulie 2013