Romania

Insectele din casă, vinovate de transmiterea multor boli la om!

Insectele din casă, vinovate de transmiterea multor boli la om!
Distribuie:  

Există anumite insecte de disconfort, cum ar fi gândacii de bucătărie, puricii, furnicile, muştele, ploşniţa de pat, care nu numai că deranjează prin simplul fapt că pătrund în locuinţele oamenilor, cauzându-le muşcături sau înţepături, dar care pot să le transmită şi diferite boli periculoase. Prin modul lor de viaţă, pe care îl duc în medii murdare, aceste insecte răspândesc diferiţi microbi în locuinţele oamenilor, mai ales pe alimente şi băuturi.

Astfel, muștele și gândacii de bucătărie sunt vectori pentru mulți microbi, pe care îi transportă la distanță, aceștia fiind răspunzători de îmbolnăvirea oamenilor (cauzând în special boli digestive).

Există însă și posibilitatea ca unele insecte să fie purtătoare de germeni patogeni (virusuri, bacterii, paraziți) pe care îi transmit omului odată cu mușcătura sau înțepătura. De asemenea, aceste insecte pot să inoculeze diferite substanțe alergenice. Astfel, gândacii de bucătărie sunt răspunzători de reacții alergice, inclusiv astm bronșic, în special la copii.

Puricii sunt insecte care îți pot invada locuința dacă ai câini sau pisici. Aceștia, pe lângă reacțiile alergice pe care le pot provoca, pot fi și gazdă pentru unii paraziți (tenii).

Căpușele mamiferelor pot transmite diferite boli periculoase, cea mai frecventă fiind borelioza sau boala Lyme.

Ploșnița de pat poate transmite diferiți paraziți prin intermediul excrementelor pe care le lasă la locul înțepăturii, în timp ce se hrănește cu sânge, putând cauza afecțiuni grave la nivelul diferitelor organe interne și sisteme (inimă, sistem circulator, sistem nervos etc.).

În prezent, numărul persoanelor infectate cu variați agenți patogeni răspândiți prin intermediul insectelor este din ce în ce mai mare, acest fenomen apărând și ca o consecință a răspândirii acestor insecte pe tot globul, pe diferite căi (păsări migratoare, mijloace de transport etc.).

Prevenția pentru apariția acestor afecțiuni la om este foarte importantă și se realizează prin combaterea acestor insecte. Pentru a reuși să le eliminăm în totalitate este necesar să acționăm în mai multe direcții, igienizând atât casa, cât și animalele și curtea locuinței.

Astfel se folosesc insecticide adecvate, cu substanțe active eficace, cum ar fi: GÂNDĂCID 200, GÂNDĂCID 100 şi GÂNDĂCID 90, create special pentru gândacii de bucătărie din locuințele oamenilor, dar și pentru furnici, ploșnițe de pat etc. şi ROMPARA­SECT 5%, folosit pentru adăposturile animalelor.

Pentru combaterea muștelor, SC. ROMVAC COMPANY SA comercializează capcane pentru muște care se plasează la intrarea în locuință. Aces­tea reprezintă un sistem revoluționar, ecologic, care constă în pungi cu atractant natural, datorită căruia muștele sunt atrase, intră în capcană și nu mai pot să iasă.

Foarte importantă este deparazitarea externă a câinilor cu PARAKILL pentru combaterea puricilor și căpușelor.

Dr. Viorica CHIURCIU,medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

boli, insecte

Alte articole: