Sărăcia rurală extremă s-a mutat în sud

Comuna Necşeşti, din judeţul Teleorman, este cea mai săracă din România, potrivit unui studiu al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), realizat de un grup academic sub conducerea profesorului universitar Dumitru Sandu. În topul celor mai sărace 10 comune din ţară urmează Răsuceni (Giurgiu), Coroieşti (Vaslui), Seaca de Pădure (Dolj), Schitu (Giurgiu), Dănicei (Vâlcea), Gogoşu (Dolj), Deleni (Vaslui), Toporu (Giurgiu) şi Sălcuţa (Dolj). Toate au un indice de dezvoltare socială locală (IDSL) sub 20, calculat pe baza a şapte indicatori diferiţi: nivelul de educaţie, vârsta medie, speranţa de viaţă, numărul de autoturisme la mia de locuitori, suprafaţa medie a locuinţei, consumul de gaze pe locuitor, categoria de mărime a localităţii. La polul opus, cea mai bogată localitate rurală din România este Dumbrăviţa (Timiş), urmată de Voluntari şi Corbeanca (Ilfov).

Agricultura, încă prost plătită

Grupul academic a întocmit şi o hartă a disparităţilor sociale din punctul de vedere al dezvoltării rurale şi a concluzionat că polul sărăciei s-a mutat din Moldova în sudul Munteniei şi Olteniei. Aceste judeţe aveau ranguri minime de dezvoltare şi în 1990, dar decalajele s-au accentuat până în anul 2010. Studiul pune sărăcia maximă pe seama densităţii reduse a populaţiei, slabei conectări la reţelele de comunicare urbană şi naţională sau internaţională, migraţiei populaţiei în centrele urbane (caracteristică specifică judeţelor limitrofe Bucureştiului), ocupaţiei preponderent agrare, accesului slab la educaţie, lipsei structurilor de cooperare teritorială etc. A fost identificată şi o sub-axă a disparităţilor sociale în interiorul unităţilor teritorial-administrative, între reşedinţa de comună şi celelalte sate componente.

Astfel, în satele periferice nivelul de trai este mult mai redus, plus că infrastructura rutieră şi de servicii este slab sau deloc dezvoltată. Una peste alta, studiul concluzionează că sărăcia rurală este favorizată de accesibilitatea redusă spre centrele urbane, de calitatea proastă a infrastructurii de acces şi de ocuparea preponderent agricolă a populaţiei, activitate încă prost plătită.

Banda pauperizării rurale vs bogăţia de la sat

Din punctul de vedere al nivelului de trai, derivat din slaba dezvoltare economică, cele mai sărace judeţe din România sunt poziţionate în sudul ţării, pe o bandă care începe din judeţul Brăila şi se termină cu judeţul Mehedinţi, trecând prin Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi Vâlcea. Curios lucru, în această zonă lucrează cele mai mari şi moderne ferme cerealiere din România, ceea ce înseamnă că nu-i de ajuns să răsară câteva vârfuri, dacă plusvaloarea nu este distribuită populaţiei ocupate în agricultură, al cărei procent depăşeşte 40%. În Moldova, cele mai slab dezvoltate rămân Vaslui şi Botoşani. Atenţie însă, estul ţării n-a ieşit cu totul din pericolul pauperităţii: exceptând Suceava, Neamţ şi Galaţi, considerate judeţe superior, respectiv mediu dezvoltate, celelalte zone sunt încă inferior evoluate în mediul rural (Iaşi, Bacău, Vrancea), bandă care se continuă cu Buzău (Muntenia) şi Tulcea (Dobrogea). Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul şi zona colinară din Muntenia au un standard rural de viaţă superior. Cele mai dezvoltate comune din România se găsesc în judeţele Ilfov, Prahova, Braşov, Sibiu, Mureş şi Timişoara.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013