În comuna Fierbinți din Ialomița este cel mai mare bazin de cultivare a vinetelor. Așa este recunoscută localitatea astăzi. În această zonă se cultiva în câmp deschis și ardei gras, dar schimbările climatice au determinat o altă dinamică, plantele nu mai au rezistență în câmp și atunci, pentru cultivarea lor, sunt necesare investiții mari în spațiile protejate. Marian Spiridon este unul dintre legumicultorii care au făcut acest lucru. Cultivă legume în câmp deschis și solarii și, după 18 ani de activitate, cunoaște toate mecanismele acestei activități. Am făcut apel la experiența sa pentru a înțelege mai bine agricultura din perspectiva unui producător care a trecut prin toate etapele de evoluție a unei afaceri.

Polonezii cumpără castraveți românești, îi conservă la ei și apoi ajung din nou în România

Reporter: Care ar fi trei măsuri de susținere a producătorilor români pe care statul ar trebui să le inițieze?

Marian Spiridon: În bazinele legumicole mari statul ar trebui să vină să dea o direcție. Ar trebui să se înființeze celebrele centre de colectare. Asta ar fi prima măsură. Cred că asta ne-ar ajuta să nu mai producem haotic și am ieși toți producătorii cu producția în același timp. Cineva ne-ar da o direcție. A doua măsură ar fi realizarea unor controale mai aspre a produselor care vin din afară. Este mai greu de realizat, dar nu imposibil. Automat, având aceste controale mai dure, și producătorii români vor fi stimulați. Dacă am avea un preț mai corect, am crește suprafețele cultivate. A treia măsură ar fi înlesnirea procesului de accesare a fondurilor europene. În Polonia, spre exemplu, fermierii au accesat cca 90% din fondurile europene. Și, cu toate acestea, polonezii nu mai produc la ei anumite legume, ci vin la noi, la Matca. Cumpără castraveți, îi conservă în țara lor și apoi, prin lanțurile de magazine, castraveții se întorc la noi în țară. De ce se întâmplă asta? De ce nu conservăm noi castraveții? Sunt lucruri care ne țin pe loc, îi demotivează pe producătorii români și mulți dintre ei renunță la agricultură. Eu am avantajul de a fi aproape de Capitală și este mai ușor astfel să valorific producția.

Rep.: Valorificați întreaga producție către supermarket?

M.S.: Producția de calitatea I, adică 75-80% din producție, merge spre supermarket. Legumele care nu se încadrează în calitatea I merg la procesare. Dacă ar fi să facem un experiment, vă spun că 98% din cumpărători merg pe ideea că legumele cumpărate trebuie să arate foarte bine. Nimeni nu cumpără o roșie moale, care are o pată, un ardei sau salata care au fost atinse de viermi. Într-adevăr, toată lumea spune că ar trebui să mâncăm sănătos, să mâncăm ca odinioară. Acum 30 de ani mâncam o roșie așa cum era, nu stăm să o analizăm cât e de frumoasă. Acum însă, când ai posibilitatea de a alege în mai multe locuri, alegi ce este mai frumos. Nu pierdem nimic, totul se vinde. Ne-ar fi ajutat foarte mult să avem o linie de procesare. Am fi avut atunci un circuit închis pentru că avem teren agricol, producem răsadul, dar lipsește această verigă. Ne propunem să avem această linie de procesare, dar ne dorim să existe o creștere organică, să luăm lucrurile pe rând.

În cazul asocierii, problemele apar când prețurile încep să varieze

Rep.: Aveți o cooperativă la nivelul comunei Fierbinți. Funcționează asocierea între fermieri?

M.S.: Din nefericire, există încă această reticență a fermierilor de a se asocia. Uneori, în cazul asocierii totul este bine la început, dar problemele încep să apară după ce prețurile din piață încep să varieze. Dacă ai o colaborare cu un supermarket și ați stabilit un preț de valorificare, mergi în continuare pe această direcție. Sunt mulți producători care, atunci când văd că prețurile în târg au crescut, uită de orice înțelegere și vând marfa acolo. E o situație care creează apoi neîncredere din partea supermarketurilor față de toți producătorii.

Rep.: Ce prețuri estimați anul acesta pentru legumele românești?

M.S.: Teoretic, dar și având în vedere ce se întâmplă în piață, prețurile legumelor ar trebui să fie mai mari. Ar trebui să fie niște prețuri corelate corect cu inflația.

Rep.: Intenționați să extindeți suprafața cultivată?

M.S.: Este posibil ca în toamnă să ne extindem cu 2.000 sau 3.000 de metri, dar următoarea investiție importantă va fi într-o linie de procesare. Nu va fi ceva mare, ci ceva mic, care să mă ajute să închid cercul pentru ca apoi pe fiecare ramură să creștem organic. Vă dați seama că, atunci când vezi un ardei aproape perfect, dar trebuie să îl dai la calitatea a II-a doar pentru că este mai micuț, e neplăcut. Vom face diverse conserve, zacuști, murături, tot ce putem produce din legume. Mă gândesc că ăsta va fi și viitorul și că ar fi foarte utile niște piețe volante, chiar și între blocuri. Astfel, producătorii mai mici ar fi stimulați și nu ar mai fi nevoiți să plece în fiecare zi către piață sau en-gros cu materia primă.

• „Subvențiile către legumicultori chiar vin. Sunt niște bani bine-veniți, iar problemele vin din faptul că marfa din afara țării intră haotic pe piețele românești. Nu are cum ca în decembrie o roșie să coste 5-6 lei la raft. Oricât de mult ai încerca tu să produci mai ieftin, nu ai cum în acea perioadă.“
• „Investiția într-un solar de 1.000 de metri calvanizat, cu un strat de folie, este acum de 14.000 de euro, fără instalațiile adiacente. Recuperarea unei astfel de investiții depinde de mai mulți factori, de cultura pe care o cultivi, dacă ai angajați sau lucrezi cu familia. Dacă ai două sau trei culturi într-un an și jumătate sau doi ani poți recupera investiția.“

Laura ZMARANDA