Țăranul de la munte a fost întotdeauna robul vremii. Calendarul muncilor sale era dictat de neastâmpărul cerului. Din iulie până în septembrie îndeletnicirile cele mai importante ale gospodarilor erau cositul şi adunatul fânului pentru animale. Munca la câmp începea în zori și se sfârșea pe înnoptat. Ca să-și adune mai repede nutrețul se făceau clăci de cosit. În satele de pe Valea Mureșului obiceiul s-a practicat până în urmă cu câțiva ani, dar motocoasele și celelalte utilaje de cosit performante au dus la dispariția acestei forme de întrajutorare rurală. La Sărmaș, Harghita, obiceiul a fost reconstituit, așa cum se practica pe vremuri, de Asociația Mureșul Superior din Târgu-Mureș. „Ideea noastră a fost să readucem satul de altădată în actualitate și, mai ales, să le arătăm celor foarte tineri cum se muncea la câmp și cu câtă sudoare se aduna fânul pentru vite, aici la munte“, ne spune Ioan Cristian Tăran, inițiatorul proiectului.

Dumitru Ciobotă, unul dintre clăcași, își aduce aminte că flăcăii nu lipseau de la clăcile din sat, dar nici de la joc. „Claca era un fel de ajutor pentru a aduna mai repede fânul pentru animale. Bărbații veneau la coasă, femeile la adunat. Toți erau răsplătiți cu mâncare și băutură, iar gazdele făceau apoi și joc la șură, unde venea aproape tot satul.“ Etnograful Maria Borzan spune că în gospodăria tradițională șura era, de multe ori, mai mare decât casa. „Aici era sălașul animalelor, aici se desfășurau evenimente din viața oamenilor. Puteau să lucreze acolo, se adăposteau la umbră sau, în cursul anului, dacă șura era mai mare, se desfășurau și jocurile la șură. Jocul la șură avea şi rolul de apropiere, de cunoaștere, de schimb de povești între tineri. Este momentul în care vorbeau fetele cu feciorii, fetele încercau să-şi arate frumusețea, prin îmbrăcăminte, prin vorbe… sau prin mișcarea din timpul jocului. La joc şi la clacă mergea toată lumea, era şi un mijloc de a educa membrii comunității în spiritul într-ajutorării.“

Munca la coasă începe de cum mijesc zorii și se ridică negurile dinspre Călimani. Clăcașii ajung la câmp cu opincile scăldate de rouă. Cositul avea ritualurile sale. În satele de la poalele Călimanilor se spunea că tinerii sunt cu adevărat bărbați atunci când știu să mânuiască coasa. Bătutul şi ascuțitul coasei cer o îndemânare deosebită care nu este la îndemâna neștiutorilor.

Cositul cere forță, iar o zi de coasă te sleiește de puteri. Fetele sau nevestele le aduceau cosașilor mâncarea și apa de mare trebuință după munca istovitoare începută în zorii zilei. Din traista cu merinde nu lipseau pita făcută în cuptorul din ogradă, slănina afumată cu lemn de fag, brânza de putină, ceapa roșie și sticla de rachiu cu chimen, jinarsul de secărea, cum este numit aici.

După odihna de prânz cosașii spintecă din nou iarba, bărbătește, toți în același ritm, ca-ntr-un joc în care se aude doar sfârâitul brazdei ce cade, supusă, la pământ. Și tot așa, până pe înserat.

La sfârșit de săptămână toți clăcașii erau poftiți la joc, la șură, eveniment așteptat cu nerăbdare de băieții și fetele din sat. „Făcea lumea clacă, cine avea de secerat ori de cosit“, își amintește Aurelia Bot, o mare iubitoare a tradițiilor locului care, la peste 80 de ani, ar mai merge la câte o clacă dacă s-ar mai face prin sat. „Gazda le spunea oamenilor «Haideţi la clacă şi apoi, sâmbătă o să facem și joc la şură.» Toată lumea venea la joc, toţi jucau. Cei mai bătrâni le făceau şi copiilor o roată ca să nu-i încurce pe ceilalţi. Ceteraşii le cântau şi lor. Atunci nu erau atâtea orchestre şi instrumente, erau cetera şi doba, dar cum s-a jucat atunci după ceteră şi după dobă nu se mai joacă amu. Erau şi  fete mai ruşinoase ori care nu ştiau să joace bine... aşa cum îi şi știuletele de la păpuşoi, nu toţi îs la fel, mari şi frumoşi, sunt şi de ăia mai amărâţi şi mai mici... Atunci fetele lucrau ca să poată merge la joc. Amu îi aşa cum îi... Zicem că-i mai frumos aşa cum îi amu, îi frumos, nu zic, dar aşa cum am crescut noi era mai frumos!“

Ritmul ștraierului, cu doba și cetera sa, jocul ritmat pe care îl găsim doar aici, la poalele Călimanilor, se pierde încet prin văile adânci, săpate de pâraie.

Mâine bărbații vor fi din nou deasupra, pe deal, la coasă…

Vasile BRAIC

Până în urmă cu câţiva ani, în satele de munte de pe Valea Mureşului treieratul grâului se făcea cu batoza, strămoşul combinei moderne. La Sărmaş, Harghita, mai sunt câteva gospodării în care se foloseşte bătrâna batoză pentru a obţine pâinea cea de toate zilele. Un proiect inedit al Asociației Mureșul Superior din Târgu-Mureș a reconstituit drumul bobului de grâu, din primăvară până-n toamnă. Pentru reconstituire a fost adusă și bătrâna batoză. În satele de la poalele Călimanilor se ara cu plugul tras de boi, iar la secerat se făcea clacă pentru ca munca să se isprăvească mai repede.

Lumea se obişnuise aici ca batoza să vină la arie, un loc special desemnat pentru treierat, după seceriş şi după ce grâul s-a uscat bine în snopii aşezaţi în clăiţe... Batoza vine și acum, urnită de un tractor, și ajunge cu greu pe coama dealului. Lumea s-a adunat şi este gata de treabă. Se pune cureaua la utilaj, se reglează mecanismele... Câţiva copii se uită cu admiraţie şi uimire la utilajul cel mare şi ciudat... „Eu când eram de 4 ani mergem deja la treierat, îmi plăcea foarte mult, mai ajutam şi eu după puterile mele“, îşi aduce aminte Sabin Platon, care se uită apoi cu tristeţe la dealurile goale dimprejur. „Era destul de greu atunci, trebuia să lucrezi mult pentru o bucată de pâine“, îl completează Sabin Ţăran pe vecinul său.

Marin Roşca este ultimul batozar din Sărmaş. Ultilajul are o vechime aproape centenară, dar este încă folosit acolo unde combina nu poate ajunge din cauza terenurilor greu accesibile. „Acum mai sunt doar 3-4 gospodari care mai seamănă grâu aşa cum se făcea pe vremuri. În urmă cu 20-30 de ani lucram mai mult de o lună până terminam la toată lumea, ne apuca luna octombrie la treierat“, ne mărturiseşte Marin.

Trei categorii de calitate

Spre deosebire de combina modernă, la batoză grâul este selectat pe trei categorii de calitate. Curge alene în saci... Cel bun este folosit pentru pâine, iar cel de slabă calitate pentru păsări și animalele din bătătură. Probabil că peste câţiva ani şi ultima batoză din Sărmaş va ajunge o venerabilă piesă de muzeu…

„Aceștia sunt ultimii batozari din Sărmaş şi poate că din întreaga regiune… Încet, încet, tradiţia dispare. Nu se mai seamănă grâu, nu se mai seceră cu secera, nu se mai treieră cu batoza... trăim alte vremuri, de aceea am dorit să reconstituim, mai ales pentru cei tineri şi foarte tineri, drumul greu al bobului de grâu, de la aratul cu plugul tras de boi până la secerişul manual şi treieratul cu batoza. Am realizat și un film documentar care va rămâne peste ani, atunci când peste batoza lui Marin Roşca se va aşterne praful şi uitarea“, ne spune Cristian Ţăran, coordonatorul proiectului de reconstruire a drumului pâinii, realizat de Asociaţia Mureşul Superior.

Batoza lui Marin Roşca şi-a împlinit rostul. Praful şi pleava de la treieriş s-au rispit, paiele au fost aşezate în claie şi vor fi folosite ca aşternut pentru animale. Grâul luceşte ca aurul în saci…Adevărat aur era și pâinea pentru oamenii de aici, de la munte, obişnuiţi să obţină totul cu sudoare şi multă trudă. Batoza este înhămată la tractor, coborâtă din deal și dusă acolo unde-i este locul, în curtea lui Marin Roşca, lângă fânar. Poate va mai mai urca o dată și anul ce vine...

Vasile Braic

În perioada 11-14 iunie au fost stinse focarele de gripă aviară care au evoluat în localitățile Ungheni, Cozma, Sântana, Grebenișu de Câmpie din județul Mureș și Cristuru Secuiesc din județul Harghita.

Odată cu stingerea focarelor de gripă aviară au fost ridicate restricțiile de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport pentru zonele de protecție (rază de 3  km în jurul focarului) și de supraveghere (rază de 10 km în jurul focarului).

Prin intervenția promptă și eficientă a serviciilor veterinare, în colaborare cu alte instituții ale statului, a fost împiedicată răspândirea bolii și apariția de noi focare. Astfel, a fost evitată blocarea comerțului cu păsări și pierderile economice generate de măsurile de restricție impuse de evoluția bolii.

Ca urmare a stingerii focarelor și a ridicării restricțiilor, fermele avicole din zonele respective pot comercializa la nivel național și pot participa la schimburi intracomunitare și exporturi de păsări vii, carne de pasăre și alte produse provenite de la acestea.

Comercializarea păsărilor vii se face în condițiile respectării obligațiilor și responsabilităților prevăzute de legislația în vigoare, cu precădere pe cele privind respectarea cerințelor de sănătate și bunăstare animală, biosecuritate, supraveghere sanitară veterinară și asigurarea trasabilității.

Pentru a preveni răspândirea bolii au fost desfășurate acțiuni de control, organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, care au vizat transporturile de păsări vii și de produse provenite de la acestea.

ANSVSA monitorizează în permanență statusul de sănătate al păsărilor domestice și al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piață să fie comercializate doar produse provenite de la animale sănătoase și să fie protejată industria avicolă din țara noastră.

În acest sens, ANSVSA colaborează cu Ministerul Apelor și Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Colegiul Medicilor Veterinari din România și cu asociațiile ornitologice.

De asemenea, instituția este la curent cu situația epidemiologică a gripei aviare în Europa și cu toate mesajele de alertă emise de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) și de Comisia Europeană.

Având în vedere contextul epidemiologic european, în care, din data de 1 iunie și până în prezent, au fost înregistrate noi focare de gripă aviară în Polonia (10), Olanda (37), Belgia (10), Estonia (8), Finlanda (13), Germania (4), Letonia (1), Lituania (3), Suedia (5), ANSVSA menține măsurile de supraveghere prevenire și control pentru această boală.

În acest moment, în România nu există nicio suspiciune de gripa aviară.

Autoritățile locale din stațiunea Boresec (Harghita) au semnat cererea de finanțare pentru unul dintre cele mai mari proiecte europene din ultimii ani, „Proiect integrat pentru îmbunătățirea calității vieții în oraș”, derulat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020.

 Într-un comunicat de presă, ADR Centru arată că „valoarea totală a proiectului este de 31.173.032,54 lei (aproximativ 6,7 milioane euro), finanțarea fiind acordată prin Prioritatea de investiții 13.1, dedicată sprijinirii regenerării orașelor mici și mijlocii, pentru îmbunătățirea calității vieții populației. Suma nerambursabilă solicitată este de 22.815.953,50 lei, reprezentând 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și la cele neeligibile fiind de aproximativ 1,8 milioane euro. Edilii din Borsec estimează că mai mult de 5.000 de oameni, dintre care jumătate sunt turiști, vor beneficia direct de această investiție, începând cu decembrie 2023, când lucrările vor fi încheiate.”

Activitățile prevăzute în cadrul proiectului includ: construirea a două clădiri cu funcții sociale; modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Zimmenthausen”; modernizarea clădirii cu funcții culturale din cadrul Ansamblului Balnear „7 izvoare” și a Casei de Cultură; modernizare a peste 4 km străzi urbane; reabilitarea a 14,3 mii mp de spații verzi și urbane în centrul civic, cuprinzând parcări, teren de sport, terenul aferent izvorului Kossuth, terenul din spatele Bisericii Ortodoxe, spațiul public de lângă terenul de sport Kerek și încă un teren pentru activități sportive lângă fosta Vilă 55.

Maria Bogdan

Harghita este printre puținele județe din țară în care nu municipiul reședință de județ, Miercurea Ciuc, concentrează cea mai mare putere economică, rolul de motor al dezvoltării fiind preluat de Odorheiul Secuiesc. Cele mai însemnate resurse ale zonei, spun autoritățile, sunt apele minerale, pădurile, fânețele/pășunile și gazele naturale, cu industria și activitățile lor conexe. Și stațiunile balneoclimaterice sunt de mare atractivitate, la fel ca zonele montane, unde s-au amenajat mai multe pârtii de schi ori pur și simplu sunt tentante prin peisajele din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș sau lacurile Sf. Ana și Roșu.

Situat în estul Transilvaniei și în zona centrală a României, Harghita are o suprafață de  6.639 km² (2,8% din teritoriul național), o populație rezidentă de 301.465 de locuitori (57,70% în mediul rural) și o populație după domiciliu de 330.543 de persoane (56,16% în mediul rural), ocupând locul cinci din șase județe, la nivel regional. Produsul Intern Brut, după ultima raportare a INS, este de 11,173 miliarde de lei, penultimul din regiune și al 28-lea, la nivel național. PIB-ul/cap de locuitor s-a situat la 7.807 euro, ultimul din regiune și al 27-lea, la nivel național. Veniturile totale ale autorităților publice (Consiliul Județean Harghita și primăriile din cele 4 municipii, 5 orașe și 58 de comune) au fost de 897, 88 milioane de lei, din care venituri proprii – 372,14 mil. lei, cifre care înseamnă a 8-a cea mai mică sumă din țară. Opt comune au avut venituri mai mari de 10 mil. lei: Joseni – 16,33 mil. lei, Corund – 14, 61 mil. lei, Tușnad – 13,57 mil. lei, Lupeni – 12,75 mil. lei, Dealu – 11,76 mil. lei, Ditrău – 11,27 mil. lei,  Praid – 11,16 mil. lei și Remetea – 10,95 mil. lei. Dintre orașe, unul singur, Băile-Tușnad, a înregistrat un buget mai mic de 10 mil. lei (Surse: INS, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Direcția pentru Politici Bugetare și Fiscale).

Primul din țară la canalizare, printre ultimele la modernizarea drumurilor

În ce fel s-au utilizat fondurile proprii, naționale și europene vom vedea după felul în care a fost modernizată infrastructura județului (sursă: INS):

• drumuri: dintr-un total de 2.085 km căi rutiere, 830 km de drumuri erau, în 2019, modernizate, 623 km – pietruite (29,88% din total drumuri) și 390 din pământ (18,70%). Dacă în comune ne așteptam la un procent ridicat de drumuri nemodernizate, din păcate în Harghita sunt încă peste 50% din drumurile județene pietruite sau din pământ (date INS-2019). Lungimea străzilor orășenești este de 507 km, din care modernizate – 330 km (65,08%);

• alimentare cu apă: numărul localităților cu rețea proprie – 9 municipii și orașe (100%) și 51 de comune, din 58 total (87,93%), ceea ce plasează județul pe locul 17, la nivel național;
• canalizare: 9 orașe (100%) și 39 de comune, din 58 total (67,24%). Ultima cifră, care se referă la mediul rural, face din Harghita cel mai performant județ din țară.
• alimentare cu gaze: 7 orașe (77,77%) din 9 și 20 de comune, din 58 (38,48%). Procentul este relativ mic gândindu-ne totuși că în Depresiunea Transilvaniei, respectiv în partea de SV a județului, sunt depozite de gaze naturale, toate în exploatare.
• energie termică: cu excepția localităților Toplița, Băile-Tușnad și Borsec, toate celelalte orașe dispun de sistem centralizat de furnizare a apei calde și căldurii în instituțiile publice și gospodăriile populației (sursă: Strategia de dezvoltare a județului). Domeniul public mai numără, printre altele, 129 de școli, 5 spitale, 155 de biblioteci, 23 de muzee și colecții publice etc.

Serviciile și industria – aport de 90% din cifra de afaceri a județului

Economia, cum spuneam la începutul articolului, poziționează Harghita în treimea inferioară a clasamentului, între județele țării. În Strategia de dezvoltare se indică și principalele activități care contribuie la formarea PIB: servicii, industrie, agricultură și turism. Cea mai importantă contribuție la cifra de afaceri este adusă de Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc și Borsec.

Servicii: contribuie cu aproximativ 50% la constituirea PIB, cu un aport substanțial din activitatea de comerț, transport și depozitare.

Industria: reprezintă peste 40% din cifra de afaceri a județului, iar domeniile economice cele mai performante sunt reprezentate de industria prelucrătoare, în special industria băuturilor (Borsec, Miercurea Ciuc), prelucrarea lemnului (Toplița, Bilbor, Ciucsîngeorgiu, Ciumani, Dealu, Ditrău, Feliceni, Frumoasa, Lăzarea, Lunca de Jos, Lunca de Sus etc.) și industria alimentară (Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Corbu, Mădăraș, Porumbeni).

Agricultura: suprafața agricolă ocupă 59,60% din totalul teritoriului. Pășunile și fânețele reprezintă unele din bogățiile județului, și ocupă aproape 80% din suprafața agricolă. Furajele verzi și cartoful sunt dominante, urmate de cereale, sfeclă de zahăr și legume. Ca distribuție zonală a tipurilor de activități, dominante sunt cultura cartofilor (Cristuru Secuiesc, Cozmeni), a cerealelor (Gheorgheni, Cozmeni, Tușnad), activități auxiliare pentru producția vegetală (Sărmaș, Sâncrăieni), ferme mixte (Miercurea Ciuc, Dealu), creșterea păsărilor (Gheorgheni), creșterea bovinelor (Cârta), acvacultură (Martiniș).

Silvicultură: Pădurile ocupă 39,76% din suprafața județului, generând unele dintre cele mai importante activități din județ, axate în acest domeniu sunt localitățile Gheorgheni, Păuleni-Ciuc, Plăieșii de Jos, Tulgheș, Toplița, Odorheiu Secuiesc, Borsec, Vlăhița, Bilbor, Căpâlnița, Praid, Remetea, Satu Mare, Sărmaș etc.

Turism: în Harghita există 7 stațiuni balneoclimaterice atestate, Băile Tușnad fiind de interes național, iar Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi, Izvoru Mureșului, Lacu Roșu și Praid – de interes local. De asemenea, pe timp de iarnă, petrecerea vacanțelor este facilitată de pârtiile de schi de la Șumuleu-Ciuc, Homorod-Băi, Toplița, Harghita-Băi, Harghita Mădăraș, Izvorul Mureșului, Valea Rece, Sânmartin, Ciumani, Toplița. Vara, zona oferă multiple posibilități de drumeții în munții Călimani, Gurghiu, Hășmaș, Ciucului, Harghitei, Giurgeului, Perșani. Pentru activitățile de tip sport-extrem, turiștii au la dispoziție parcuri de aventură și distracții la Harghita Băi, Praid, Ciumani și Băile-Tușnad. Județul este, de asemenea, unul cu cele mai multe centre de echitație din țară (Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Homorod Băi, Subcetate, Iacobeni etc.). Dacă adăugăm și spectaculoasele Chei ale Bicazului, apoi cursurile Oltului și Mureșului, lacurile unice prin felul în care s-au format, Sf. Ana și Roșu, avem o imagine a bogăției turistice din județ.

Tendințe viitoare de dezvoltare

În metodologia elaborării primei versiuni a Strategiei de dezvoltare cu orizont 2030, autoritățile au pus accentul pe om, factorul cheie în dezvoltarea județului. Practic, a fost o serie de întrebări adresate locuitorilor, iar documentul final va ține cont de părerile exprimate de aceștia. Direcțiile cheie sugerate de cetățeni, antreprenori și autorități țin de: susținerea producătorilor locali, orientarea populației către un consum durabil și responsabil al produselor locale, dezvoltarea industriei și crearea de parcuri industriale, formarea profesională și înlocuirea rutinei cu spiritul de inovare în toate domeniile, dezvoltarea turismului. Așteptarea cetățenilor față de autorități se referă la: extinderea rețelei de drumuri și a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, inclusiv în localități izolate, cătune; sănătatea și serviciile pentru vârstnici; educația; colectarea selectivă a deșeurilor; mobilitatea urbană sustenabilă sau traseele de bicicletă pentru mobilitate alternativă; cultura, sportul; îmbunătățirea serviciilor pentru comunități dezavantajate.

Maria BOGDAN

„Cel mai important e să îți placă ce faci! Când alții se uitau la mașini pe Internet, eu căutam informații despre animale, ferme și tehnologii…“

Continuarea articolului din numărul anterior al revistei

– Unde a ajuns afacerea după sumele investite?

– Investițiile mari planificate sunt finalizate, asta cuprinzând clădirile și numărul de animale, iar acum doresc să achiziționez din nou teren. În primul rând trebuie să deții teren și după aceea să te apuci de treabă. Acum am 450 de animale; tot timpul am ameliorat cu niște berbeci dintr-o rasă foarte prolifică, ceea ce înseamnă că la fătare se naște mai mult de un miel, berbecii au prolificitate de peste 250%, poate să fie și 300 la sută, ceea ce înseamnă că din 100 de oi se nasc 300 de miei. Recordul la rasa Romanov este 9 miei la fătare, dar nu te sperii dacă face și 4 sau 5 miei. Acum am introdus de 2 ani acești berbeci, că așa este o schemă, de aceea trebuie să ai know-how, să știi ce faci, noi așa eliminăm mulsul și ne axăm pe carne, deoarece la muls e greu cu resursele umane, e greu să găsești angajați buni. Am crescut nivelul de prolificitate la oi, dar am ameliorat pe rase autohtone, pe nucleu de mame: țigaie, țurcane. Am mers pe țigaie deoarece, dacă te gândești, e mai ușor să aduci 10 berbeci decât să aduci 100 de oi prolifice. Am ameliorat cu berbeci prolifici, s-au transmis caracteristicile paterne în procent de 75%, ceea ce înseamnă că crește prolificitatea până la 200%, iar cel mai recent am achiziționat 11 berbeci Ile de France, o rasă terminală de carne prin care vom monta mieluțele cu acești berbeci. Și atunci o să eliminăm mulsul, ca să fie acel plus de miel, ca să iasă la egalitate cu cașul și alte produse procesate din lapte. 

– Care a fost principala motivație pe baza căreia aţi decis să începeţi o activitate în agricultură?

– Tot timpul am avut o atracție pentru acest domeniu, era ca un vis pentru mine și îmi place foarte mult. Fiind de la oraș, tot timpul am avut activități în business, am avut firme, am lucrat și în America, tot în business, toate felurile de muncă de birou. Stând așa câte 10 ore la birou m-am gândit: De ce stau eu aici? Originile mele din copilărie au fost legate de ferma bunicii mele, unde participam la muncile sezoniere, la fân, la coasă. Fiind copil, nu prea îmi plăcea, dar când eram la birou îmi aduceam aminte ce frumos era să mănânci o slănină cu bunicul, să mergi la pescuit sau să ai biroul pe deal undeva. În zilele noastre, cam acum 60 de ani, s-au adaptat oamenii la stilul acesta de viață, de care se leagă și o super propagandă la televizor, că așa trebuie să trăim, că trebuie să ai un serviciu, să îți faci credit, să achiziționezi bunuri etc. După părerea mea, cea mai mare siguranță este să produci ceea ce mănânci și atunci ești mai liniștit. Acum am și eu o liniște sufletească, deși nu sunt foarte bogat, dar îmi place ceea ce fac.

– Cum puteți caracteriza fermierul model? Cum arată, care este dimensiunea fermei pe care o conduce, mijloacele de producție etc.

– Nu este îndeajuns în momentul de față să fii doar fermier, trebuie să ai și abilități de manager, să fii tot timpul în temă cu noutățile. Dacă tu nu știi care este cerința pe piață sau care sunt tendințele, degeaba produci cantitatea dacă nu ai calitate și nu există cerere. Trebuie să știi, e vorba de anticipare. Toată lumea face agricultură cu rase de suflet care au valoare doar sufletească, însă valoare economică, mai nimic. Sunt fermieri și mai în vârstă, vechii ingineri agronomi, la ei se poate vedea o fermă model, dar eu cred că fermierul model trebuie să fie fermierul tânăr, bine informat, atent la noutăți și cu abilități de management.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului PACINFO (www.zonamontana.ro)

„Cel mai important e să îți placă ce faci! Când alții se uitau la mașini pe Internet, eu căutam informații despre animale, ferme și tehnologii…“

Acesta este exemplul tânărului fermier Țăpuc Lóránd care, după mai mulți ani în care a încercat activitatea de birou la firma proprie în România sau la firme din SUA, a recunoscut că cea mai favorabilă afacere pentru el ar fi în agricultură, unde poate valorifica cunoștințele aprofundate în liceul cu profil agricol și la facultatea pe care a urmat-o, de asemenea cu specializarea în agricultură. Pentru a-și lansa afacerea de succes a avut nevoie de inițiativă, cunoștințe în domeniu și de sprijinul primit de la Uniunea Europeană prin proiectul depus pe Măsura 112 din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, Instala­rea Tinerilor Fermieri. Spe­răm ca următorul inter­viu să stârnească interesul tinerilor și să contribuie la lansarea unor activități în agricultură de către tinerii din mediul rural și urban al zonelor montane din România.

– De unde a pornit totul? Care au fost etapele prin care a trecut ferma și care este situația actuală?

– Am început de la zero! Nu am avut chiar nimic, nici teren, nici animale. Singura mea avuție a fost pregătirea în domeniul agricol, deoarece am terminat liceul agricol, mai apoi facultatea în același domeniu. Ideea pe baza căreia m-am ghidat mereu în viață a fost că, dacă te apuci să faci un lucru, trebuie să faci să fie în așa fel încât să fie sustenabil. În agricultură această regulă apare și mai accentuat, aici trebuie să ai un număr de animale sau teren cu ajutorul căruia te poți dezvolta. Din acest motiv nu am început cu numai câteva capete, așa nu prea merită, doar dacă vrei să ai o activitate de subzistență sau semi-subzistență, astfel eu am început cu 160 de miei tineri, după care am mai cumpărat o sută, deoarece în cazul oilor schema este că la un număr de 200 se mențin singure, iar la 300 ai și un pic de profit, ca să poți da salarii și să achiți cheltuielile aferente. Prima dată am investit deci în mine, în know-how, după care am știut ce trebuie să fac.

– Care au fost sursele prin intermediul cărora v-aţi informat în legătură cu lansarea și funcționarea unei ferme, eventualele surse de finanțare? Aţi cerut consultanță de specialitate?

– Consultanță de spe­cialitate nu am cerut, dar tot timpul, în loc să am un hobby ca alți tineri, să mă uit la mașini străine, eu când aveam timp mă uitam pe Internet la ani­male, la tehnologia creș­terii oilor sau la ferme, zootehnie, agricultură și eram foarte pregătit teo­retic, știam ce trebuie să fac. În anul 2012 aflasem de proiectele euro­pene și apăruse o cerere de pro­iecte pentru insta­larea tinerilor fermieri, Măsura 112, și mi-am zis că aceasta este oportunitatea pe care o așteptam; acum trebuie să depun un proiect, dar nu am avut teren sau moștenire și a trebuit să achiziționez tot, să fac construcția. Investiția inițială pentru a accesa a fost 40.000 de euro. Am investit circa 100.000 de euro, aproape tot ce am strâns eu toată viața mea, nu mi-am luat nici mașină sport neagră, nici termopane la casă, eu mi-am făcut construcția asta și apoi mi-au intrat și banii în procent de 60%. Acum urmează să iau și cei 40%, iar suma rambursată o voi investi din nou în achiziționarea de teren. M-am informat singur și în ceea ce priveşte proiectele europene; fiecare persoană în parte este un caz aparte, nu poți să faci copy-paste, că atunci când ajungi la punctajele de calificare nu obții punctaj îndeajuns. Și la proiect am fost foarte atent, eu realizând planul de afaceri al fermei, etc. Subliniez încă o dată că este foarte important să știi ce faci.

Interviul este realizat în cadrul proiectului PACINFO. Citiți continuarea în numărul următor al revistei!