Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, în perioada 16 octombrie - 15 noiembrie, cererile de ajutor pentru Măsura 2.1.5. - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachetul (b) păsări, acordate fermierilor care îşi vor asuma, în mod voluntar, angajamente pentru o perioadă de minimum cinci ani de la data de 16 octombrie 2012.

Potrivit unui comunicat al APIA, remis miercuri AGERPRES, solicitanţii pot fi exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a păsărilor, autorizate sanitar - veterinar, care îşi asumă angajamente voluntar în favoarea bunăstării animalelor.

Solicitanţii trebuie să deţină autorizaţie sanitar veterinară pentru toate exploataţiile comerciale, să se angajeze să menţină condiţiile de bunăstare şi să respecte cerinţele specifice subpachetelor pentru care aplică pe o perioadă de minimum cinci ani, de la data de 16 octombrie 2012, să respecte cerinţele legale în materie de gestionare împreună cu bunele condiţii agricole şi de mediu, conform OMADR/OMMP/ANSVSA nr. 187/2155/42/2011 aplicabile terenurilor agricole aparţinând solicitantului precum şi activităţilor agricole desfăşurate de acesta pe toată durata angajamentului, de cinci ani, după caz.

Cererea de ajutor va fi completată online de solicitant, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După completarea online, cererea se tipăreşte şi se depune la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al solicitantului. 
Conform APIA, cererea de ajutor trebuie însoţită, obligatoriu, de o serie de documente.

Sursa: AGERPRES

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe, din 16 octombrie, să plătească avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - Campania 2012, în conformitate cu Regulamentul CE 776/2012, informează APIA, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

De acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) 73 din 2009.

Cuantumul pentru plata în avans - Campania 2012, în valoare de 53,88 euro la hectar, a fost calculat pe baza Hotărârii de Guvern 977/2012 privind stabilirea pentru anul 2012 a cuantumului plăţilor directe pe suprafaţă, a plăţilor separate pentru zahăr şi a plăţilor specific pentru orez care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.

Conform HG 977/2012 cuantumul pentru Schema de plată unică pe suprafaţă este de 119,66 euro la hectar. La acesta s-a aplicat coeficientul de reducere liniară de 90,0667%, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8.716.370 hectare, precizează APIA.
Plăţile se vor face la cursul de schimb de 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Pentru campania SAPS 2012, România beneficiază de o  alocare financiară de 1.043.001.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru o suprafaţă de referinţă de 8.716.370 hectare.
Din cauza numărului mare de solicitări a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) ia în calcul stabilirea unei noi perioade de depunere a cererilor.

Sursa: AGERPRES

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că, Până la 31 octombrie 2012 inclusiv, se depun cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul III / 2012.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Valoarea accizei decontate este, pentru anul 2012, de 1,2686 lei / litru de motorină.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat> însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Ordinului MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare, „cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare”.

Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit.

Vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale

Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu> mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti