De ce solul trebuie lucrat numai la umiditate optimă?

Solul lucrat la umiditatea optimă, când pământul este reavăn și se revarsă în urma utilajelor, fără bolovani, curele sau praf, se desface după suprafața de contact de minimă coeziune protejând agregatele structurale, nu se lipește de unelte și opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

Umiditatea optimă (maturitatea fizică a solului) este intervalul de umiditate caracteristică fiecărui tip de sol, în care forțele de rezistență sunt minime, deci lucrarea se poate executa cu cel mai mic consum de energie, iar calitatea lucrărilor este superioară.

Rezistența la înaintare a utilajelor folosite la lucrările solului crește cu 20-30% pe solurile compactate și cu 30-50% pe solurile foarte uscate sau umede și scade cu 40% pe solurile bine structurate.

Umiditatea optimă în funcție de textura solului este:

• 8-30% pe solul nisipos;
• 10-28% pe solul nisipo-lutos;
• 13-26% pe solul luto-nisipos;
• 15-25% pe solul lutos;
• 17-23% pe solul luto-argilos;
• 18-20% pe solul argilos.

Se observă că intervalul optim de umiditate este larg (8-30%) pe solurile ușoare, nisipoase și foarte îngust (18-20%) pe solurile grele, argiloase.

Lucrarea solului începe pe cele ușoare care se zvântă mai repede și se întrerupe activitatea când solul argilos ajunge la umiditatea optimă pentru executarea lucrării pe aceste soluri, pe celelalte putându-se lucra și după aceea.

Lucrat la umiditatea optimă rezultă teren afânat, mărunțit și nivelat, cu o bună permeabilitate pentru înmagazinarea apei provenite din precipitații și cu evitarea pierderii apei prin evaporare, activitatea microbiologică se desfășoară în condiții optime, iar creșterea rădăcinilor nestingherită.

Lucrat când solul este uscat se rup bolovani foarte mari, cu uzura foarte avansată a utilajelor și cu consum ridicat de combustibil. Printre bolovani se creează adevărate canale prin care circulă aerul antrenând și puțină apă existentă în adâncimea solului care se evaporă și intensificând procesul de mineralizare a humusului.

Lucrat când este umed, solul se taie în curele (felii) care după ce se usucă se întăresc precum betonul.

În ambele cazuri pentru mărunțirea solului se folosesc treceri repetate cu utilaje care zdrobesc și macină solul transformându-l în praf, cu uzura avansată a utilajelor, cu consum exagerat de energie și de fapt, cu distrugerea solului.

Praful rezultat astupă porii solului împiedicând infiltrarea apei din precipitații care se scurge la suprafața solului sau băltește și se evaporă, deci se pierde.

La fel, împiedică aerisirea solului, activitatea biologică aerobă, iar creșterea rădăcinilor este stânjenită.

Rezultă că în asemenea condiții regimul aerohidric, termic și de nutriție a plantelor este necorespunzător influențând direct nivelul și calitatea recoltelor.

Dacă s-a făcut o asemenea greșeală de lucrat solul prea uscat sau prea umed, este recomandată să se aștepte parcurgerea fenomenelor de umezire-uscare, contracție-gonflare, îngheț-dezgheț când solul se mărunțește în mod natural fără a provoca distrugerea agregatelor structurale.

Regula ce trebuie avută în vedere este că solul trebuie lucrat cât mai puțin și numai în intervalul optim de umiditate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU