Intenții ale ministrului Agriculturii pentru apicultura românească

La finele lunii octombrie a fost audiat în cadrul Comisiilor reunite de Agricultură ale Parlamentului României ministrul desemnat (actualul ministru) pentru Ministerul Agriculturii, dr. vet. Nechita Adrian Oros, cu privire la programul de guvernare asumat.
Referitor la reglementările pentru apicultura românească, ministrul s-a arătat un susținător al introducerii unui sistem de sprijinire a apicultorilor în noua Politică Agricolă Comună, mai exact în viitorul Program Național Apicol.
Totodată, fiind întrebat de către deputatul Daniel Popescu despre poziția sa referitoare la introducerea Registrelor Genealogice și pentru specia albine, acesta a răspuns: „Susțin un Registru Genealogic, așa cum susțin pentru orice specie de care noi ne ocupăm. În opinia mea, doar cei care reușesc să facă genotipare și să ne demonstreze că fac acest lucru prin ținerea unui Registru Genealogic pot să intre în acest PNA. Ceilalți nu vor beneficia, și este logic să fie așa, de schemele de ajutor prin acest Program Național Apicol.“
Referitor la înființarea Registrului Genealogic pentru specia albine, vicepreședintele Comisiei de Agricultură de la Camera Deputaților, dr. vet. Dănuț Pale, a atras atenția că pentru înființarea Registrului Genealogic trebuie să se cunoască atât mama cât și tatăl și originile lor.
Tot referitor la apicultură ministrul a subliniat că va interveni și pe piața mierii care este invadată de miere falsificată: „Știm toți că intră foarte multă miere contrafăcută și nici măcar din UE, ci din țări terțe, mai ales din China. Se impune un control foarte riguros al importurilor de miere și teamă îmi este ca această miere să nu ajungă și în programul Mierea în școli. Ar fi grav să cheltuim bani pe miere contrafăcută și să o dăm copiilor noștri.“
O altă problemă amintită a fost situația Legii apiculturii (Legea nr. 383/2013) care, într-o formă revizuită, este în dezbatere de aproape doi ani în Parlamentul României. Deputatul Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură, a depus mai multe amendamente la proiectul de modificare şi completare a Legii apiculturii nr. 383/2013.
Tot Daniel Popescu consideră total ineficient și complet netransparent modul în care au fost organizate consultările și dezbaterile pe tema acestui proiect de lege, în condiţiile în care modificările aduse Legii apiculturii necesită o implicare largă a apicultorilor din toate regiunile ţării. La finalul dezbaterilor, deputatul Popescu a propus a fi luate în considerare:
- obligația înființării de registre și evidențe genealogice;
- etichetarea corectă a produselor românești și interzicerea simbolurilor românești pe eticheta produselor cu altă proveniență decât cea națională;
- eliminarea abuzurilor ce s-ar putea exercita cu prilejul unor controale ale DSVSA județene declanșate «ori de câte ori există suspiciuni sau reclamaţii» cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi de calitate a produselor apicole.
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
apicultura, Ministrul Agriculturii, Nechita Adrian Oros
- Articol precedent: Comisia Europeană propune creșterea sprijinului financiar în sectorul apicol
- Articolul următor: Cum (nu) e protejată rasa autohtonă de albine în România