Un alt focar de pestă porcină africană închis în județul Satu-Mare
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie-Medicina veterinara
Vineri, 24.08.2018, a fost stins un alt focar de pestă porcină africană (PPA), diagnosticat de la începutul lunii iulie a acestui an, într-o gospodărie din localitatea Sărăuad, județul Satu – Mare.
Absența virusului bolii a fost demonstrată de L.S.V.S.A. Satu – Mare, prin rezultatele de laborator negative, efectuate pe cele 1.581 de probe recoltate de la porcii din zona de protecție și din zona de supraveghere (pe o rază de 10 km).
În zonele cu risc major din localitatea Sărăuad au fost efectuate dezinfecții riguroase și a fost interzis accesul persoanelor în gospodăriile din localitate.
Pe această cale, D.S.V.S.A. Satu – Mare, mulțumește locuitorilor din zonă, crescătorilor de animale, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare și reia apelul către cetățeni de a sprijini în continuare autoritățile în aplicarea și respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului PPA și pentru a limita efectele bolii.
Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar, DSVSA Satu – Mare, sau oricărei autorități locale.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat, în condițiile prevăzute de legislație.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.
Articole înrudite
- Situația animalelor de pe navele de transport aflate în zona Canalului Suez
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane în data de 25 martie 2021
- ANSVSA intensifică controalele în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
- Gimbăşani, judeţul Ialomiţa. Un crescător de animale vrea să pună bazele unei cooperative
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 18 martie 2021
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 11 martie 2021
- Alertă sanitar-veterinară în judeţul Suceava. Vânătoare de mistreţi, după confirmarea a trei cazuri de pestă porcină africană
- Stațiunea Popăuți investește într-o secție de prelucrare a laptelui și de sacrificare a mieilor
- MADR: Cum se cheltuie 28 de milioane lei pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare
- Atenție la utilizarea ivermectinei de uz veterinar
Articole recente - Lumea Satului
- Aplicarea ștampilei pe documente este voluntară și nu obligatorie
- În căutarea drumului
- Сorteva Agriscience va extinde stația de condiționare pentru semințe de floarea-soarelui din România
- Calea globalizării
- Asociația Comunelor din România devine Promotor al inițiativei de înființare a Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la cel mai mare proiect rutier din Prahova
- A început sezonul pentru prepararea siropului de păpădie
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19