Boala este cauzată de virusul Myxoma (genul Leporipoxvirus), originar din America de Sud, unde a produs o pierdere majoră printre iepurii sălbatici. Dintr-un accident, virusul a fost adus și în Europa și numărul iepurilor existenți a scăzut drastic. Virusul se răspândește atât la iepurii de casă, cât și la cei sălbatici, atât prin contact direct (mucoasă, piele, cale digestivă), cât și indirect, prin înțepăturile insectelor hematofage: țânțar, purici ș.a.

Simptomele mixomatozei

Primele simptome își fac apariția după 3-10 zile de la contactarea virusului.

Boala poate avea forma acută, în care semnele sunt severe, iar moartea poate interveni în 48 de ore: febră, letargie, rinită (secreții ale nasului), conjunctivită (ochii roșii), umflături (mixoame) la nivelulul capului și organelor genitale. Mixoamele își măresc rapid volumul apoi se rup, suprafața sângerândă ramasă în urma lor provocându-le mari suferințe iepurilor. Aceștia slăbesc brusc, deși apetitul le rămâne neschimbat până în ultimele zile de viață. Din cercetări s-a constatat că abia în ultimele 2 săptămâni de viață iepurele își pierde pofta de mâncare.

În forma cronică, după 14 zile de la debutul bolii, pot apărea tumorile localizate mai ales la nivelul urechilor, nasului și labelor. Uneori acestea se resorb. Iepurii slăbesc brusc, deși nu-și pierd pofta de mâncare. Complicațiile pulmonare apar aproape de fiecare dată și șansele de supraviețuire sunt aproape inexistente.

Deși este extrem de rar și greu, uneori iepurii pot supraviețui acestui episod de boală mai ales dacă se intervine rapid, sunt bine îngrijiți și sistemul lor imunitar este puternic. Mortalitatea în forma cronică a mixomatozei este de 95-100%, iar media de viață din momentul infectării cu virusul este de 7-14 de zile. Spre sfârșitul epizootiei, animalele dobândesc un oare­care grad de rezistență, dar indiferent de sex, devin sterile.

Tratamentul mixomatozei

Nu există un tratament specific pentru această boală. Virusul, odată contactat, nu mai poate fi distrus. Singurul tratament institutit este cel de susținere a organismului prin administarea perfuziilor cu vitamine, săruri de hidratare și antibiotice. Însă, chiar dacă este o boală cu etiologie virală, se poate încerca un tratament simptomatic cu bune rezultate. Astfel:

Pentru prevenţia/tratamentul infecţiilor bacteriene supraadăugate se administrează ENROFLOXAROM (iniţial injectabil, iar apoi în apa de băut), asociat cu polivitamine (COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITAMINA AD3E, NUTRI VITA-MIN-AMINO), timp de minimum 7-10 zile.

Blefaroconjunctivitele se tratează cu UNGUENT OFTALMIC sau MIBAROM.

Se administrează OBLIGATORIU ramuri proaspete de salcie / răchită (cu efect antiinflamator şi antitermic de excepţie pentru iepuri), timp de 10-14 zile.

Combaterea ţânţarilor şi a altor insecte hematofage se va face cu ROMPARASECT sau TETRACIP.

După administrarea de antibiotice se recomandă administrarea de probiotice: BIOENTEROM (1 ml/2 litri de apă/zi) şi PRODIGEST (0,5-1 ml/1 litru de apă/zi, 2 zile/ săptămână, toată viaţa).

Prevenirea mixomatozei

Singura metodă de prevenire a mixomatozei este vaccinarea periodică a iepurilor, după ce, în prealabil au fost deparazitați.

Vaccinarea împotriva mixomatozei se face de două ori pe an: primăvara, înainte de apariția muștelor și a țânțarilor ,și toamna. Puii se pot vaccina de la vârsta de 6 săptămâni. În cazul în care au existat cazuri de mixomatoză este obligatoriu ca toate obiectele cu care a intrat în contact să fie riguros spălate și dezinfectate.

Profilaxia bolii constă în aplicarea măsurilor de biosecuritate: dezinfecţii cu DECONTAMINOL, CATIOROM, dezinsecţii cu ROMPARASECT 5% și deratizări cu RATITOX F şi BRODITOP.

Vaccinarea iepurilor se face cu MIXOHEMOVIROVAC, vaccin asociat contra mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui care se administrează atât la tineret (după prima lună de viaţă), cât şi la iepurii adulţi nevaccinaţi. Rapelul se face la 21-45 de zile de la prima vaccinare, apoi din 6 în 6 luni pe toată viaţa economică a iepurelui.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA