reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

Vaccinarea, cea mai economică și eficientă metodă de prevenție în unele boli infecțioase

La animale există boli infecțioase foarte grave, unele cu mare difuzibilitate atât în focar, cât și în afara lui, cuprinzând efective mari de animale, cu morbiditate și mortalități crescute. Unele dintre aceste boli sunt zoonozele, adică boli care se transmit la om, așa cum sunt antraxul și rabia. Profilaxia în asemenea boli nu se poate obține decât prin coordonarea măsurilor generale nespecifice (respectarea tehnologiilor de creștere și a condițiilor de microclimat, o alimentație corespunzătoare, dezinfecții, dezinsecții și deratizări periodice etc.) cu cele de imunoprofilaxie specifice, respectiv prin vaccinarea animalelor.

Vaccinarea reprezintă un mijloc economic și eficient în multe boli infecțioase. Aceasta constă în inocularea, într-un organism, a unei cantități mici de virusuri sau bacterii atenuate sau inactivate. În urma acestor inoculări, organismul respectiv răspunde prin producere de anticorpi care îl vor apăra în cazul expunerii la agentul patogen față de care s-a făcut vaccinarea.

Astfel, prin vaccinare, în efectivele de animale expuse infecției este prevenită îmbolnăvirea clinică sau se imprimă bolii o evoluție benignă, fără perturbarea activității de producție. Trebuie să se știe că vaccinarea eficientă este condiționată de o stare perfectă de sănătate a animalului. Orice boală sistemică, deficiența de nutriție sau prezența paraziților interni sau externi poate afecta răspunsul imunitar în urma administrării vaccinului. De aceea, înainte de vaccinare trebuie să deparazităm animalele. Deparazitările tuturor animalelor din gospodărie se fac și toamna, înainte de intrarea animalelor în stabulație.

Vaccinările obligatorii

Vaccinările obligatorii, cuprinse în Programul strategic, care se fac toamna sunt vaccinul contra pseudopestei aviare la galinacee și vaccinul contra rabiei la câini și pisici. Primăvara se face vaccinarea contra antraxului (cărbune) cu vaccinul CARBOROMVAC la bovine, ovine caprine și cabaline.

Pseudopesta aviară (boala de Newcastle) este o boală infecțioasă și contagioasă a galinaceelor, fiind deosebit de păgubitoare din punct de vedere economic prin morbiditate accentuată și mortalitate ridicată, afectând producția de carne și ouă. De asemenea, fiind o boală declarabilă și carantinabilă, antrenează mari cheltuieli prin restricțiile impuse de această situație. Pseudopesta aviară este considerată o zoonoză deoarece omul este receptiv la infecția cu virusul pseudopestei, reacționând fie prin conjunctivite, fie prin sindrom gripal însoțit uneori de afecțiuni pulmonare. La copii apar uneori tulburări nervoase (sindromul Newcastle).

Rabia (turbarea) este o boală infecțioasă întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, caracterizată prin tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate și agresivitate, urmate de paralizie și moarte. Rabia se transmite la om prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat, în general câine, fiind o zoonoză gravă.

În afara acestor vaccinări obligatorii, în funcție de situația epizootologică din zonă, se mai pot face și alte vaccinări la cererea crescătorului de animale. Astfel la găini, în perioada de toamnă, se face vaccinul contra holerei aviare, PESTIHOLVAC FORTE (vaccin mixt contra pseudopestei și holerei aviare), iar la palmipede (gâște, rațe), HOLEPAL. La porcine se recomandă vaccinarea contra rujetului cu ERYROMVAC. La ovine și caprine se face vaccinarea contra agalaxiei contagioase a oilor și caprelor și contra mamitei gangrenoase cu AGALAXIN FORTE. La iepuri vaccinarea contra mixomatozei și a bolii hemoragice a iepurelui se realizează cu vaccinul MIXO­HEMOVIROVAC. La câine, în afara vaccinării antirabice, se mai face vaccinarea contra parvovirozei canine cu CANIPARVOVAC, iar contra bolii Carré, hepatitei, parvovirozei și leptospirozei canine, cu vaccinul TETRAVALENT LCHP.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar,

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Carboromvac RomvacAgalaxin RomvacAgalaxin Forte Romvac