Reîmpărțirea României

După 1989, primul „guvern liber“ a decis că România trebuie reîmpărțită din punct de vedere administrativ-teritorial pentru a putea face față noii „democrații originale“. Acum, după 25 de ani de la ultima modificare, guvernul tehnocrat dorește același lucru – să „reîmpartă“ România. Bineînțeles că dorința acestei modificări administrativ-teritoriale nu e întâmplătoare, ci strâns legată de viitoarea împărțire pe regiuni a țării după modelul landurilor din Germania. Multe voci și nu puține, susțin că această nouă ordonare mioritică nu va face decât să sufoce și mai mult inima României – satul cu tradițiile sale. De ce vrea guvernul tehnocrat să reîmpartă cât mai repede România? Tabăra optimiștilor spune că noua împărțire este bună pentru că satele și comunele se vor gestiona mai eficient și vor avea mai ușor acces la fondurile europene.

De cealaltă parte, pesimiștii cred că noua împărțire va fi precum un pumnal înfipt în inima satului românesc pentru că multe localități vor dispărea pur și simplu (numai ca nume) după sute de ani de existență. Pe scurt, potrivit noilor legi, localitățile urbane vor fi reclasificate în municipiu capitală, de importanță națională, municipii poli regionali principali și municipii poli regionali secundari. La rândul lor, localitățile rurale vor fi comune poli rurali (cu o populație de minimum 2.000 locuitori, poziție geografică favorabilă și potențial de dezvoltare socio-economică) și alte comune. Satele componente își păstrează caracterul rural și aparțin rețelei de localități rurale.

Dar noua legislație mai propune ca în funcție de dotările comunelor, de proporția de salariați, de canalizare sau de existența toaletelor în interiorul sau în afara casei, cele în care condițiile sunt mai precare să fie unite... Prin absorbție... Și nu în ultimul rând va fi introdusă și noțiunea de oraș cu caracteristici rurale. Este vorba de acele orașe unde a scăzut drastic numărului de locuitori în intervalul 1990-2012 și unde peste 50% dintre străzi sunt nemodernizate. Într-adevăr, după 1990 multe localități s-au înjumătățit ca populație, altele (unele cătune) rămânând chiar fără locuitori. Iar realitatea este cât se poate de tristă. Dacă în 1989 România număra aproximativ 22 de milioane de suflete, acum cu greu mai putem spune că are 16 milioane. Ce va fi peste 10 ani, numai Bunul Dumnezeu știe... Sigur, dacă guvernanții nu o vor lua înainte prin măsuri care să stimuleze natalitatea.

(Da, parcă vă și văd un zâmbet sarcastic în colțul gurii.)

(Bogdan Panțuru)