15.000 de euro/an pentru fermele de porci
Scris de Lumea SatuluiMinistrul Achim Irimescu s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu reprezentanţii micilor crescători de suine din România, temele abordate în cadrul discuţiilor vizând problemele cu care se confruntă sectorul creșterii porcinelor şi identificarea măsurilor de sprijin capabile să absoarbă şocul resimţit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector.
În cadrul discuţiilor s-a convenit că micii crescători de suine au fost cei mai afectaţi de turbulenţele pieţei cărnii de porc, aceştia necesitând măsuri de sprijin urgente, urmând ca pentru marii crescători de porcine să fie luate măsuri pe termen mediu şi lung vizând stabilitatea veniturilor acestora.
O primă măsură o reprezintă posibilitatea acordării unui sprijin din bugetul naţional în valoare de 15.000 euro/an/fermă pentru micii crescători de porcine, MADR urmând să realizeze o analiză asupra impactului bugetar raportat la numărul de unităţi de creştere a porcinelor eligibile şi de a stabili condiţiile tehnice în baza cărora se va face notificarea către Comisia Europeană pentru acordarea acestui sprijin.
De asemenea, micii crescători de porcine asupra întâlnirii avute în data de 6 iunie 2016 cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentelor, eveniment în cadrul căruia au fost purtate discuții privind deblocarea cât mai rapidă a exportului de porcii vii în spațiul comunitar, fapt care ar putea avea un impact pozitiv în capitalizarea micilor crescători de suine din România.
Articole recente - Lumea Satului
- Inovație prin însămânțare
- Agricultura, vinovatul de serviciu
- Pentru Darius, agricultura este o artă...
- Noile Tehnici Genomice (NTG), abordarea Comisiei Europene
- Mănăstirea Bogdana, inima ce bate pentru voievozii Moldovei
- Tradiția cu ciopoare prin ochii unei tinere ciobănițe din județul Hunedoara
- Proiect de act normativ pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol
- Proiect de act normativ pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor
- APIA aduce clarificări importante cu privire la stadiul controlului clasic pe teren - Campania 2023
- A fost prelungită perioada de aplicare a prevederilor privind instituirea unei scheme de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură