În perioada de stabulaţie să asigurăm microclimatul corespunzător în adăposturile pentru animale!

Menţinerea unei bune stări de sănătate a animalelor în sezonul rece este strâns legată de respectarea tehnologiei de creştere şi exploatare privind furajarea şi întreţinerea, dar şi de asigurarea unui climat corespunzător în adăposturi.

Temperatura interioară este factorul major de microclimat ce influenţează cel mai mult starea de sănătate şi producţia animalelor. Cercetătorii au stabilit că pentru fiecare specie şi categorie de animale există o temperatură optimă, denumită „zonă neutrală“, la care producerea şi pierderea de căldură sunt egale, cantitatea de furaje ingerate fiind folosită exclusiv pentru producţie, pentru limitarea pierderilor de căldură, animalele se ghemuiesc, iar păsările îşi aranjează penele. Organismul produce căldură prin tremurături musculare, bătăile inimii se accelerează şi creşte ritmul respiraţiei. Scăderea temperaturilor exterioare sub 15°C se resimte şi în interiorul adăpostului. Dacă în adăpostul pentru bovine temperatura scăzută se menţine mai multe zile, producţia vacilor de lapte se reduce cu 15-20%, iar sporul în greutate al animalelor tinere scade semnificativ.

Când în adăpost este prea cald centrul nervos de reglare intervine, mărind pierderile de căldură prin transpiraţie (evaporarea sudorii răcoreşte corpul), animalul bea mai multă apă, iar pofta de mâncare scade şi producţia se reduce. Cea mai potrivită temperatură pentru vacile de lapte este de 10-15°C, atunci când aerul este mai uscat, şi de 15-17°C, dacă aerul este umed. Pentru tineretul bovin este suficientă o temperatură de 10-15°C.

În creşterea porcinelor, temperatura optimă din adăposturi diferă în funcţie de vârstă şi starea fiziologică. Purceii nou-născuţi reprezintă categoria cea mai sensibilă, mai ales în sezonul rece. Acolo unde adăposturile, chiar încălzite, nu asigură 27-28°C, este necesar ca purceii să fie ţinuţi în primele 2-3 zile de viaţă într-un coş sau într-o ladă bine căptuşite, în care se introduce o sticlă cu apă aproape fierbinte, înfăşurată într-un material textil moale, ce constituie o importantă sursă de căldură. Temperaturile sub 25°C în primele zile de viaţă, asociate cu o umiditate excesivă, au ca efect apariţia afecţiunilor „afrigore“ şi tendinţa purceilor de a nu suge suficient colostru, ceea ce creează o minimă rezistenţă a acestora la îmbolnăviri, precum şi la inflamaţia ugerului scroafei şi apariţia mamitelor.

Adăposturile pentru ovine trebuie să asigure o temperatură de 10-12°C în spaţiul destinat adultelor şi de 14-15°C în compartimentul de fătare amenajat de obicei la unul dintre capetele saivanului şi prevăzut cu tavan.

Umiditatea, asociată cu o temperatură optimă, determină gradul de confort al oricărui adăpost. În adăposturi umiditatea produce, prin respiraţia şi transpiraţia animalelor, evaporarea apei din jgheaburi sau adăpători, a celei folosite la menţinerea curăţeniei şi din dejecţiile neevacuate la timp. Când temperatura scade, aerul saturat cu vapori de apă vine în contact cu suprafeţele reci, producând condens. Umezeala care se scurge pe pereţi şi care picură de pe tavan contribuie la mărirea umidităţii din adăpost şi favorizează dezvoltarea şi răspândirea microorganismelor, în special a mucegaiurilor. Organismul animal pierde mai multă căldură, simte mai mult frigul, consumă mai multe furaje, răceşte mai uşor, prezintă mai des îmbolnăviri ale aparatului respirator. Pentru reducerea umidităţii sunt necesare o bună ventilaţie, menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor de canalizare, evacuarea la timp a dejecţiilor şi evitarea supra­aglomerării adăposturilor.

Compoziţia aerului din adăposturi influenţează în mare măsură calitatea microclimatului, care, la rândul său, determină starea de sănătate şi productivitatea animalelor. În afară de oxigen şi azot, în aerul adăposturilor se găsesc, în concentraţii diferite, şi gaze nocive (amoniac, hidrogen sulfurat, bioxid de carbon), precum şi pulberi de provenienţă diferită.

Amoniacul (NH3), gaz cu miros puternic înţepător, iritant, se formează prin fermentaţia urinei şi a gunoiului de grajd, prezenţa lui dovedind lipsă de igienă. Amoniacul irită mucoasa oculară, producând lăcrimări şi chiar conjunctivite, tuse, irită mucoasa căilor respiratorii şi, după o perioadă mai lungă, poate afecta mucoasa pulmonară, favorizând bronhopneumoniile. Limita admisă în adăposturi nu trebuie să depăşească 0,026‰/ 0,026 mg/l aer.

Hidrogenul sulfurat (HS) ia naştere în urma proceselor de putrefacţie a dejecţiilor şi materiilor organice din colţurile adăposturilor, acolo unde curăţenia nu se face la timp, iar analizarea şi ventilaţia sunt necorespunzătoare. Acumularea de H2S produce paralizia centrului respirator şi vasomotor, provocând intoxicaţii grave şi în final moartea prin asfixiere. Cantitatea de H2S admisă în aerul adăposturilor pentru animale nu trebuie să depăşească 0,015‰ (0,015 mg/l aer).

Bioxidul de carbon (CO2) rezultă din respiraţia animalelor şi descompunerea materiei organice. În adăposturile prea aglomerate şi defectuos ventilate cantitatea de CO2 creşte peste limita admisă de 3‰.

În adăposturile bine întreţinute, cu aşternut gros, schimbat la timp şi sisteme de canalizare şi ventilaţie corespunzătoare, gazele nocive se produc în cantităţi ce nu influenţează organismul animal.

Lumina reprezintă alt factor important de microclimat deoarece stimulează activitatea întregului organism, măreşte capacitatea de muncă şi producţie, precum şi dezvoltarea normală a tineretului.

Coeficientul de luminozitate reprezintă raportul dintre suprafaţa de geam şi suprafaţa pardoselii adăpostului. Acest coeficient trebuie să fie de 1/18-1/20 în adăpostul vacilor de lapte şi de 1/8-1/10 în cele pentru tineret. Pentru o bună luminozitate, pereţii şi stâlpii interiori se vor vărui periodic, iar geamurile vor fi curăţate. Culoarea albă a varului reflectă lumina în proporţie de 75-80%, culoarea cenuşie 25%, iar culoarea neagră doar de 1,2%. Ferestrele murdare opresc până la 80% din lumina care pătrunde în adăpost.

În creşterea păsărilor, ştiut fiind că bolul alimentar devine bol fecal în 4-5 ore, măreşte viteza de creştere în greutate şi curba de ouat.

Suprafaţa de adăpost necesară pe cap de animal sau densitatea este prima condiţie care trebuie avută în vedere la proiectarea şi construirea adăpostului. Animalul trebuie să aibă spaţiu suficient pentru odihnă, atât în picioare, cât şi culcat, cu o pardoseală călduroasă şi elastică (cărămidă, ciment bituminat, scândură, cauciuc), să poată face un minim de mişcări, să se poată odihni în bune condiţii. Adăposturile supradimensionate, nepopulate la capacitate, a căror suprafaţă este mai mare decât numărul de animale, sunt friguroase, iar producţiile animalelor scăzute. Dimpotrivă, în adăposturile supraaglomerate aerul este viciat din cauza creşterii temperaturii, umidităţii şi concentraţiei gazelor nocive.

Având în vedere cele arătate, menţinerii parametrilor optimi de microclimat în perioada de stabulaţie trebuie să i se acorde un plus de atenţie, pentru a asigura animalelor o bună stare de sănătate, care să permită punerea în valoare a aptitu­dinilor productive ale acestora în condiţii de eficienţă economică.

Ing. Bogdan MACOVSCHI