Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Zootehnie-Medicina veterinara

Iosif Fănel Căpraru, din comuna Ocniţa, judeţul Dâmboviţa, are o fermă de capre de reproducţie, rasa Alpină Franceză, cu o genetică de vârf. Crescătorul dâmboviţean a început cu un efectiv de 20 de capre gestante şi 10 negestante, iar în prezent a ajuns la 65 de capre matcă şi 6…
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 267 de localități din 26 de județe, cu un număr de 619 focare (dintre care 7 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la…
Frigul În sezonul rece, principalul inamic al animalelor de companie este umezeala. Aceasta produce o scădere semnificativă a temperaturii corpului, iar în combinație cu frigul șansele ca hipotermia să își facă apariția cresc. Semnele primare ale hipotermiei sunt tremurul, stările de agitație și scheunatul. Animalele de companie trebuie să stea…
Revenim asupra discuției cu președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoși. Ce au făcut autoritățile române pentru a preveni apariția virusului Pestei Porcine Africane în țară sau, mai degrabă, ce nu au făcut? Toți porcii din gospodării ar trebui crotaliați Reporter: Există această tradiție a creșterii…
În seara zilei de 17 ianuarie a fost confirmat un focar secundar de gripă aviară, cu același subtip (H5N8), la o altă fermă comercială de găini ouătoare, situată pe aceeași platformă unde a fost diagnosticat focarul primar (14.01.2020). Din ancheta epidemiologică, efectuată de către D.S.V.S.A. Maramureş, a rezultat că între…
Comisia Europeană a transmis o notificare Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricție din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obținute au…
În perioada 20 – 23 ianuarie, o misiune formată din 4 experți ai Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE), se va afla în România pentru a evalua modul în care țara noastră respectă prevederile relevante ale Codului terestru de sănătate animală pentru menținerea statutului de țară liberă de pestă porcină…
Ca toate celelalte animale domestice, iepurii necesită o atenție deosebită pentru îngrijirea corespunzătoare, în vederea prevenirii sau evitării numeroaselor probleme de sănătate care îi pot afecta, inclusiv cele cauzate de infecțiile parazitare. Efectele coccidiozei asupra iepurilor domestici Eimerioza (coccidioza) este una dintre bolile parazitare care afectează în special iepurii tineri…
Comisia Europeană a informat despre evoluția unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evoluează în regiunile: Krasnostawski, Lubartowski și Ostrowski din Polonia. Adoptarea Deciziei privind măsurile de protecție și regionalizarea, consecutivă declarării acestor focare de către Polonia, a fost demarată la nivelul Comisiei…
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 237 de localități din 24 de județe, cu un număr de 626 de focare (dintre care 12 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). Numărul focarelor active a scăzut cu 44 de la precedenta actualizare. În…
U.E. este în curs de a introduce norme noi îmbunătățite care vizează intensificarea luptei împotriva rezistenței la antimicrobiene și îmbunătățirea disponibilității și a siguranței medicamentelor de uz veterinar și a furajelor medicamentate. Acest lucru va fi benefic pentru sănătatea animalelor și va contribui la stimularea competitivității sectorului farmaceutic veterinar al…
Rămân deschise 8 cazuri de PPA depistate la porcii mistreți; acestea, potrivit legislației, pot fi închise la doi ani de la confirmare. Pericolul însă nu a trecut Luna trecută, în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Prahova, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Mihai Terecoasă, a anunțat…
Marți, 17 Decembrie 2019 09:31

Tulburări de nutriție la păsările de curte

Creșterea păsărilor reprezintă o ocupație și o sursă de venit deosebit de importantă pentru fermieri și, astfel, se asigură o valorificare superioară a producțiilor agricole (grâu, porumb, floarea-soarelui). Administrarea de furaj necorespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ determină numeroase tulburări de creștere a păsărilor sau modificări ale producției…
Odată cu venirea iernii apar şi fenomenele specifice acestui sezon (temperaturi scăzute, ploi, ninsori, îngheţuri, vânturi puternice) care solicită capacitatea de adaptare a organismului. Lipsa unor parametri optimi de confort pentru animale duce la consecinţe grave: pierderea de tineret bovin, ineficiența tratamentelor curative sau preventive, scăderea producţiei de lapte, apariția…
Recomandări privind sacrificarea porcilor şi consumul cărnii de porc în gospodăriile populației În perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, conform unui obicei tradițional specific poporului român, populația care locuiește la țară sau în zonele mărginașe ale orașelor, sacrifică porcul crescut în gospodărie, pentru a-și asigura carnea și preparatele din carne rezultate,…
Fitoterapia adjuvantă este, în continuare, un bun însoțitor al schemei de tratament cu medicamente farmaceutice. Accesibile, eficiente și lipsite de substanțe chimice, produsele fitoterapice sunt de multe ori preferate în detrimentul celor moderne, mai ales în contextul creșterii rezistenței la antibiotice, ca urmare a utilizării neraționale a produselor antimicrobiene. Pe…
Luni, 04 Noiembrie 2019 09:49

Administrarea vitaminei C la animale

– Beneficii – Vitamina C sau acidul ascorbic este o vitamină hidrosolubilă, cu acțiune remarcabilă asupra sănătății animalelor și a omului. Majoritatea speciilor de animale și plante își sintetizează singure vitamina C cu ajutorul unor enzime care convertesc glucoza în acid ascorbic, în rinichi (la păsări) sau în ficat (la…
Emfizemul cailor sau boala obstructivă a căilor respiratorii, denumită popular tignafes sau târnafes, este o boală destul de des întâlnită în rândul cailor. Boala determină apariția unei tuse puternice, dificultăți în respirație și rezistență diminuată la efort. Caii cu emfizem pulmonar tușesc des și sec, la eforturi mici obosesc repede,…
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 337 de localități din 29 de județe, cu un număr de 1.105 de focare (dintre care 15 focare în exploatații comerciale și 6 focare în exploatații de tip A). În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți. Detaliat, situația focarelor…
Miercuri, 02 Octombrie 2019 15:34

Coccidiozele păsărilor

Coccidiozele sau eimeriozele sunt boli date de protozoare din genul Eimeria, care afectează mamiferele, păsările şi peştii, evoluând cu forme clinice grave la tineret, pe de-o parte, şi subclinic, inaparent, la păsările adulte, pe de altă parte. Factori favorizanți Coccidioza apare, de obicei, în sezoanele cu umiditate crescută, atunci când…
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 346 de localități din 26 de județe, cu un număr de 1.223 de focare (dintre care 13 focare în exploatații comerciale și 6 focare în exploatații de tip A). În alte 3 județe există doar cazuri la mistreți. În total au…
Abonează-te la acest feed RSS