Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Apr 2021

Webinar pe tema importanţei preciziei în agricultură

Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USAMV) a organizat în martie webinarul High speed planting, eveniment adresat fermierilor. Întâlnirea a avut loc online, pe platforma Zoom, și a fost organizată în parteneriat cu o importantă societate din agribusiness.

Una dintre cele mai importante etape în cultivarea plantelor este cea de semănat, esenţială pentru înfiinţarea unei culturi. Fermierii urmăresc uniformitatea culturii, dar şi capacitatea acesteia de a porni în vegetaţie. Se remarcă în ultimii ani importanţa acordată semănătorilor de precizie, dotate cu echipamente şi instalaţii electronice ce au ca finalitate îmbunătăţirea parametrilor funcţionali ai acestora, contribuind cu succes la creşterea calităţii în procesul de semănat. Când, cum, în ce condiţii semănăm, dar mai ales cu ce tip de semănătoare se poate demara în procesul de cultivarea a plantelor prăşitoare? Sunt câteva din întrebările la care specialiștii invitaţi, atât din mediul academic, cât și din mediul economic, au dorit să răspundă în cadrul webinarului.

Semănătoarea Chrono – 15 km/oră

Maschio Gaspardo – peste 50 de ani de succes în agricultură, cu 8 unităţi de producţie în lume – reprezintă un colos pe piaţa produselor agricole de acest gen. Din partea companiei a fost prezent pe platforma Zoom directorul comercial, Horia Codrianu, care şi-a prezentat portofoliul, plus aspecte legate de semănatul de precizie şi cel de viteză mare. „Am ieşit pe piaţă cu semănătoarea Chrono, care merge cu 15 km/oră, chiar şi mai mult, în funcţie de cum e pregătit terenul și de ce tip de cultură avem la semănat. Pentru aceasta am fost premiaţi la Sima, ca fiind Maşina anului 2019“.

Semănătoare de precizie de top

A răspuns pozitiv invitaţiei la webinar şi prof. univ. dr. Ioan Ţenu, de la Departamentul de Pedotehnică al Facultăţii de Agricultură, care a enumerat avantajele unei astfel de semănători. „Felicit firma Maschio Gaspardo pentru inovaţie, este una dintre semănătorile de top din domeniu. Este o semănătoare de precizie care schimbă întreaga filozofie privind funcţionarea semănătorilor de precizie. O semănătoare care are înglobată în structura sa foarte multă mecatronică, în care totul este gestionat şi în acelaşi timp monitorizat, controlat electronic. Aceasta rezolvă o problemă foarte importantă pentru tehnologii prin faptul că asigură viteze mari, capacităţi de lucru mari şi precizia de semănat, respectiv norma de semănat, distanţa între boabe pe rând, adâncimea boabelor semănate; folosește energia cinetică ce se imprimă boabelor în timpul transportului pneumatic pentru a obţine un contact intim între particulele dintre boabe şi sol; timpul de germinaţie este mult mai mic în comparaţie cu celelalte semănători clasice“, a punctat prof. univ. dr. Ioan Ţenu.

Ideal, în jur de 1.000 ha semănate

De la Departamentul pentru relaţii cu mediul economic din cadrul USAMV Iaşi s-a alăturat discuţiei prof. univ. dr. Gavril Ştefan. Acesta a specificat în intervenţia sa faptul că veriga „semănat“ este extrem de importantă pentru fermier „Semănatul ca verigă tehnologică îl putem împărţi în două, o parte care solicită cost, şi anume semănătoarea + sămânţa. Semănătoarea vine cu un cost legat de amortizare, calculul îl facem conform legii, la 8 ani. Deci, am un cost pe amortizare şi un altul legat de consumabile. Dacă scot costul seminţei din calcul şi avem în vedere doar costul amortizării, pragul critic pe zona de amortizare, eu ca fermier nu ar trebui să cheltui la hectar cu semănătoarea mai mult de 10 euro/ha. Dacă respect acest prag minim corelat voi avea o bună productivitate, o bună profitabilitate. Din calculele făcute, un fermier ar trebui să semene în fiecare an în jur de 1.000 ha. Reducându-se perioada optimă de semănat sunt obligat ca fermier să îmi iau un utilaj extrem de productiv. Atunci când achiziţionez un utilaj foarte productiv clar îmi satisfac interesul de a respecta perioada optimă, că altfel pierd foarte mult din producţie. Totodată, trebuie să corelez preţul cu această perioadă scurtă de semănat și cu structura culturilor din interiorul fermei, respectiv în cazul câtor culturi pot utiliza această semănătoare. Această verigă tehnologică semănatul este extrem de importantă, îmi dă peste 25% din producţie. Nu trebuie să cădem în capcana de a economisi pe această verigă tehnologică“, a punctat prof. univ. dr. Gavril Ştefan.

Beatrice Alexandra MODIGA

Väderstad Rapid - conceptul cu cel mai mare succes la semănat din Europa

„Semănătoarea Rapid de la Väderstad este probabil utilajul cel mai important dintre toate utilajele folosite în agricultură, care a dat naștere la cea mai mare raționalizare a costurilor în ultimii 30 de ani. Probabil că niciun alt utilaj nu a redus mai mult costurile fermierilor“, spunea Bo Stark, mana­gerul departamentului de marketing al Väderstad pentru piața scandinavă în 2007. „Rapid este cel mai bun produs al nostru. Dacă la început a fost o semănătoare combi pentru specialiști, acum a devenit o semănătoare pentru toată lumea. Rapid se găsește acum într-una dintre multele sale versiuni în fermele mici, ca și în fermele mari“, susținea Bo.

„Rapid ne permite sa rezistăm la prețuri mai mici pe piața mondială. Nu am fi fost capabili să gestionăm 2.000 de hectare cu vreo altă semănătoare, dar cu Rapid este posibil să fii eficient“, spune David Baker care conduce Fermele David Baker la aproximativ 150 km nord de Londra. Datorită gamei variate de echipamente şi sisteme de semănat, Rapid este întotdeauna alegerea potrivită pentru diferiți fermieri, independent de structura de culturi. Funcţia de control al adâncimii şi presiunea mare pe brăzdare duc la plasarea optimă a seminţelor la viteze mari de deplasare. Durabilitatea și rezistența crescute ale semănătorii sunt datorate puţinelor piese aflate în mişcare, dar şi amortizării şocurilor pe toate piesele active.

Flexibilitate

Väderstad Rapid este o semănătoare puternică ce cultivă solul, semănând în toate condiţiile pe care acesta i le oferă. Poate fi folosită la semănat direct în mirişte, după arat sau în sistem redus de lucrări. Mulţumită semănătorii Rapid şi a echipamentului frontal de prelucrare a solului, poate face faţă oricăror condiţii. Presiunea mare pe fiecare brăzdar asigură o penetrare bună în sol, oferind astfel posibilitatea de a semăna direct. Aceasta seamănă orice, de la seminţe mici cum ar fi iarbă, până la seminţe mari cum ar fi fasole. Setările sunt extrem de simplu de efectuat pentru a schimba cultura.

Seamănă până la 8 ha/oră

Rapid poate semăna la viteze foarte mari fără a afecta calitatea semănatului; 13-14 km/h este o viteză uzuală pentru acest utilaj. Împreună cu buncărul de mare capacitate, aceasta poate semăna mai multe hectare într-o oră. Temporizarea perfectă şi economia de timp fac posibil semănatul la un moment optim. Controlul unic al adâncimii de semănat are ca rezultat plasarea optimă a seminţelor.

Unul dintre avantajele majore ale semănătorilor Rapid este sistemul ingenios de control al adâncimii de semănat. Fiecare roată din packer-ul posterior ghidează două rânduri de semănat la o adâncime presetată, în acelaşi timp efectuând şi reconsolidarea. Acestea sunt efectuate în mod continuu, fără întârzieri şi cu răspuns imediat. Rapid are posibilitatea de a plasa seminţele în sol umed și de a le semăna la o distanță de 12,5 cm între rânduri pentru o înfiinţare optimă a culturii. Discurile de semănat taie un şanţ îngust în sol, mai adânc decât solul cultivat şi plasează seminţele în sol umed. Acesta este unul dintre motivele din spatele emergenţei uniforme. Control interactiv al adâncimii de semănat pe Rapid asigură operatorului posibilităţi unice de a regla din mers, imediat, adâncimea de semănat.

Cu ajutorul Väderstad E-Services, Rapid este pregătit pentru viitor

Odată cu introducerea sistemelor fără fir Wi-Fi şi iPad în programele Väderstad s-au adus o serie de avantaje. De acum înainte utilajele şi echipamentele pot fi controlate cu ajutorul comunicării fără fir. Uşurinţa în exploatare, eficienţa, dar şi facilităţile de aducere la zi a programelor sunt numai câteva din avantajele aduse de soluţiile iPad. Soluţiile electronice Väderstad au fost grupate împreună sub denumirea generică de E-Services. Noul sistem de control Gateway este centrul de control al întregului sistem. Stochează informaţiile utilajului şi comunică cu terminalul virtual sau iPad Air din cabina tractorului. Pentru a memora statisticile, dar şi poziţia actuală Gateway este echipat cu un sistem de recepţie GPS.

Dozare hidraulică

Începând cu 2015 pe toate modelele Rapid există dozare hidraulică. Aceasta permite operatorului să utilizeze serviciile E-Services, să se conecteze la un sistem GPS şi să utilizeze tehnologia existentă la maximum. Cu ajutorul E-Services, închiderea automată la capetele de rânduri poate fi activată, iar rata de semănat poate fi variată automat.

Rata de semănat, controlată prin radar

Rata de semănat este controlată prin radar, astfel încât poate fi menţinută constantă indiferent de viteza de deplasare. În timpul lucrului unitatea radar măsoară viteza şi trimite informaţia către E-Control, care controlează rotaţia unităţilor de dozare. Aceasta permite un flux constant şi precis de seminţe corelat cu viteza de deplasare.

Calibrare simplă

Umpleţi sacul de calibrare folosind telecomanda poziţionată convenabil în spatele unităţii de dozare. Cântăriţi mostra şi introduceţi valoarea în terminal. Terminalul va calcula relaţia între cantitatea de seminţe şi numărul de rotaţii necesar al dozatorului. Rata de semănat dorită poate fi introdusă în kg/ha direct în terminal.

Închiderea a jumătate de maşină

Pe terenurile neregulate se doreşte să se obțină o economie bună. Fermierii care folosesc în mod curent închiderea a jumătate de maşină apreciază faptul că pot economisi până la 5% din seminţe şi fertilizatori. Pe Rapid A 600-800 închiderea a jumătate de maşină poate fi activată din cabină din terminal. Pe Rapid 300-400 C/S, închiderea a jumătate de maşină este acum mai uşoară din ambele părţi laterale ale utilajului.

Noi rulmenţi cu întreţinere redusă

Rapid 300-400 C/S au acum rulmenţi fără întreţinere. Acest fapt reduce drastic numărul de puncte de gresaj. Suplimentar rulmenţii au etanşări multiple, mărind astfel durata lor de viaţă. Rezultatul este un cost de operare mai redus cu mai mult timp petrecut în câmp.

Bogdan Constantin

Pe malul Dunării, la cumpăna dintre anii agricoli

După Bărăgan, Zona de Sud-Vest a Câmpiei Române este cunoscută pentru potențialul său de producție agricolă. Pământul bun și apele care traversează ținutul, ca să nu mai spunem de Dunărea care îl mărginește, creează un mediu propice pentru mai toate culturile. În plus fluviul înlesnește și transportul. La cumpăna dintre doi ani agricoli, am vizitat o fermă din Corabia, străvechea Sucidava, pentru a vedea cum s-a încheiat un an și sub ce auspicii începe celălalt.

Grâul este deja sub brazdă

Pe domnul Alexandru Bobonete, șeful fermei Celei, l-am găsit, așa cum îi stă bine unui conducător de exploatație, pe câmp. Coordona oamenii care semănau grâul. „Am încercat să profităm de ploaia care a căzut acum două săptămâni, ca și de vremea bună care încă mai e. Așa că îi dăm zor. Probabil că seara asta, cel târziu mâine dimineață, terminăm“, mi-a spus fermierul. Era puțin îngrijorat, pentru că vântul bătea foarte puternic, iar la radio tocmai se anunțase că la munte a început să ningă.

Două tractoare de generație nouă, un Claas și un New Holland, tractau cele două semănători Vaderstad de 6 metri. Un încărcător frontal prelua din Tir-ul parcat la capătul parcelei big-bag-urile cu sămânță și le transporta la rezervorul semănătorilor. Unul dintre mecanizatori, mai în vârstă, povestea celorlalți în scurtul răgaz de încărcare: „Habar n-aveți voi cum munceam eu la semănat! Sămânța era în saci de 50 kg, pe care îi cărai cu cârca la semănătoare și îi deșertai din brațe. Acum ți-aduce sacul și nu trebuie decât să-l tai și să aștepți să se golească.“

Printre glume, ziua se scurge. Până seara, la ferma Celei, care măsoară 1.200 ha, semănatul era încheiat. Rapița era deja răsărită. „Dacă în următoarele două săptămâni vine ploaia, atunci începem bine noul an agricol“, îmi spune, mulțumit, Alexandru Bobonete.

De la zahăr la cereale

Ferma Celei face parte dintr-o exploatație mai mare, de cca. 4.300 ha, divizată în cinci ferme. Pe lângă cea pomenită deja, mai sunt fermele Orlea (800 ha) și Vârtop (900 ha), aflate lângă Corabia, Izbiceni (600 ha) și Caracal (600 ha), lângă Caracal.

La un loc, alcătuiesc Zahărul SA. Cândva erau fieful fabricii de zahăr Corabia și erau cultivate integral cu sfeclă de zahăr. Din 2007, odată cu intrarea României în UE și introducerea cotelor de producție de zahăr, fabrica s-a închis. Culturile de sfeclă de zahăr s-au transformat în culturi de cereale, floarea-soarelui și rapiță, așa cum fuseseră în urmă cu 50 de ani. Pământul, mănos, a părut că se bucură de această revenire și i-a ajutat pe oameni să obțină recolte frumoase.

În anul acesta, chiar în condițiile secetei, producțiile au fost frumoase. Grâul „a dat“ 5.500-6.000 kg/ha. Rapița și floarea-soarelui au avut și ele o productivitate de 3.500 kg/ha. Porumbul a fost cel mai afectat de secetă: nu s-au obținut decât 5.500-6.000 kg/ha. „I-a lipsit o ploaie în luna iulie“, crede Alexandru Bobonete. „Știți cât de frumos era în iunie? Era o masă verde, superbă, viguroasă. Apoi a început seceta și s-a uscat pe zi ce trecea. Dacă ar fi avut două irigări, scotea, cum s-a întâmplat și în alți ani, și 11.500 kg/ha“, îmi spune, cu obidă agricultorul care și-a văzut recolta dijmuită de vremea potrivnică.

„Black lady“ și suratele sale

Rezultatele bune obținute de fermierii de la „Zahărul“ se datorează, după cum o spun chiar ei, atât input-urilor folosite, cât și tehnologiei. Iar eu adaug și profesionalismul celor care lucrează. Nu e puțin lucru să lucrezi 4.300 ha cu 20 de oameni, cum o fac ei.

Tractor Claas semanatoare Vaderstad

În sprijinul lor stă un parc de utilaje cu care orice agricultor din țară s-ar putea mândri. Tractoarele Claas și New Holland, de generație nouă, au puteri cuprinse între 150 și 350 CP. Ele pot tracta cele patru semănători Vaderstad de șase metri sau, pentru porțiunile mai înguste, pe cea de patru metri. Pentru culturi prășitoare există două semănători John Deer și alte două, pe 12 rânduri, luate de la Biso.

La vremea recoltatului, vedeta flotilei este Black Lady, o combină de serie mică, chiar unicat spun unii, cu o lățime de tăiere de 9 metri. Pe lângă ea, mai sunt patru CLAAS, două John Deer și două New Holland, cu fronturi de lucru cuprinse între 5 și 7 metri. În total, lățimea frontului de tăiere al combinelor însumează 57 de metri.

Îngrășămintele sunt împrăștiate de două mașini tractate John Deer și de un alt utilaj cu raza de împrăștiere de 24 metri. Pentru ierbicidat se foloseau MET-uri. De curând, ele au fost înlocuite de un utilaj Miller, cu o deschidere a brațelor de 36 de metri, care poate aplica și tratamente. Randamentul acestei mașini este de 250 ha/zi.

Pentru transport sunt disponibile 15 TIR-uri, iar o cisternă poate transporta direct la punctul de lucru combustibilul necesar.

„Bun pui, bun iese!“

Acesta este principiul după care se ghidează și fermierii noștri. Sămânța folosită este și ea de calitate. Furnizorii preferați sunt Pioneer, Monsanto și Syngenta. Pentru grâu, anul trecut a fost utilizat sortimentul Amicus, de la Donau Sat. Anul acesta s-a semănat cu sămânță din recolta proprie, Amicus C1. Fermierii speră la aceleași rezultate frumoase și la recolta din vara viitoare. La toate culturile se aplică îngrășăminte complexe, fie 20:20:0, fie 18:46, câte 200 – 250 kg/ha. Separat, în perioada de vegetație, se mai aplică 250 kg azot/ha. În funcție de cultură, de sezon și de condițiile concrete, se aplică tratamentele necesare. De exemplu, anul trecut s-a aplicat un tratament cu microelemente, în special zinc, care măresc absorbția de azot.

Secetă pe malul Dunării

Totuși, fermierii de la „Zahărul“ au un grăunte de venin care le otrăvește bucuria. Societatea dispune de 20 de pivoți de irigații, care, din nefericire, zac în câmp. Dunărea curge la nici un kilometru de trei din cele cinci ferme ale exploatației. Însă, când vine seceta, e ca și cum toate acestea nu ar exista.

Ultima oară stația de pompare a sistemului de irigații a funcționat în 2007 sau 2008. Apoi, sistemul s-a deteriorat încet, dar aproape iremediabil. Acum stația de pompare trebuie înlocuită cu totul iar pentru asta nu există bani. Așa că toate rămân la voia lui Dumnezeu.

„Din patru în patru ani mai vine câte un politician care ne promite că o să reabiliteze sistemul de irigații. Apoi trec alegerile și se uită de promisiuni“, îmi povestește Alexandru Bobonete. „Acum se vorbește despre implementarea unui program de modernizare cu fonduri europene. Dar totul e doar la nivel de discuții“, încheie, cu lehamite, fermierul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 20-21

Demonstraţii cu utilaje Maschio Gaspardo, la fermieri acasă

     După succesul de anul trecut al demonstraţiilor făcute  în faţa agricultorilor cu maşina de stropit autopropulsată Uragano, anul acesta, Maschio Gaspardo va organiza noi demo tour-uri, atât cu Uragano, dar şi cu alte utilaje.
     “Compania noastră pune un accent foarte mare pe aceste demonstraţii în câmp. Practic, mergem la client acasă, iar acest lucru înseamnă că, pentru noi, fiecare fermier este important. Nu încercăm să adunăm 50 de fermieri la un loc. E de ajuns unul. Studiem piaţa şi mergem la potenţialii clienţi, la oamenii cu adevărat interesaţi.  Nu o să mergem să facem o probă în câmp la agricultori care au 100 de hectare, cu o maşină care necesită minim 700-800 hectare”, spune Andrea Gobbo, Director Comercial al Maschio Gaspardo România.
     Toate demonstraţiile în câmp sunt făcute împreună cu dealerii.
    “Dealerii merg la clienţi şi discută şi, în funcţie de datele pe care le avem de la fiecare dealer, facem o selecţie şi o programare”, adaugă Andrea Gobbo.
 
Corona + Manta = Corsaro Tour
     Primul eveniment pe lista celor organizate de Maschio Gaspardo se numeşte Corsaro Tour. Vor fi duse în ferme semănătoarea universală Corona, cu bara de cereale, şi semănătoarea de prăşitoare Manta, pe 8 rânduri, cu element de semănat MTR. Corsaro Tour a început pe 3 aprilie, în Dolj şi se va încheia pe 14 mai, în Timiş, după ce va trece prin 27 de ferme.
    Corona este o semănătoare universală, de fapt un buncăr pneumatic tractat pentru seminţe, care poate fi echipată şi cu bara de cereale şi cu semănătoare de prăşitoare. În turul din această perioadă, va fi echipată cu bara de cereale. Are cuplaj în 2 puncte de cât a III-a ISO/ASAE şi K700, cuplaje posterioare în 3 puncte, categoria a II-a.  Capacitatea buncărului este de 3.500 litri. Corona are nevoie de o putere a tractorului de minim 180 CP. Are 12 roţi 405/70-R20 cu rânduri asimetrice de 200mm. Alte caracteristici: acţionare electrică dozator, conexiune ISOBUS ISO 11783, cuvă de calibrare şi golire, cântar electronic, scară de inspecţie, două rânduri de discuri dinţate (15 dinţi), independente, amortizare la silent block, reglare hidraulică a adâncimii discurilor, timonă reglabilă, instalaţie de frânare cu aer.
     Semănătoarea Manta poate lucra şi împreună cu semănătoarea Corona şi separat, ataşată la tractor.  Modelul Manta este ideal pentru însămânţare pentru orice tip de teren, chiar şi foarte puţin prelucrat. Este dotată cu cadru pliabil cu acţiune hidraulică, are element de semănat MTR, roată de compresie în V din cauciuc, un disc de semănat standard pe element, vacuumetru.
 
Uragano Tour, de două ori în acest an
     Imediat ce se va termina Corsaro Tour, Maschio Gaspardo va începe, la mijlocul lunii mai, un nou tur în toată ţara, de data aceasta cu sprayerul autopropulsat Uragano. Acelaşi  tur urmează să fie reluat apoi şi în toamnă, în septembrie- octombrie.
     “Turul făcut cu Uragano anul trecut ne-a ajutat să vindem 9 astfel de maşini. Am văzut cât de eficient este să mergi aproape de client. Am încredere că vom înregistra acelaşi succes”, spune, optimist, Directorul Comercial.
     Uragano se foloseşte atât pentru stropitul preemergent, cât şi postemergent. Maşina are 3 variante din care pot alegrii fermieri: Uragano 3000 (rezervor de 3.000 litri), Uragano 2000 (rezervor de 2.000 litri) şi Uragano 4000 (rezervor de 4.000 litri).
Uragano 3000 are o lungime de 7.280 mm, lăţimea de 2.550 mm, greutatea de 7.250 kg şi înălţimea de 4.000 mm. Are motor diesel John Deere 6068HF285 cu turbosuflantă cu o putere de 170 CP. Maşina are  anvelope de tipul 270/80 R36. Viteza maximă de deplasare este de 20 km/h la lucru în câmp şi maxim 40 km/h pe drumurile publice. Utilajul are frâne pentru roţile din spate, compresor de aer folosit pentru curăţarea maşinii, sistem de gestiune automată a secţiunilor de distribuţie ale rampei, prin sistem GPS. Sistemul de direcţie este controlat electronic, hidraulic la roţile anterioare şi electronic la roţile anterioare.
 
Preţuri atractive şi pentru alte utilaje
     In afară de campaniile care presupun demonstraţii în câmp, Maschio Gaspardo mai desfăşoară şi alte campanii, împreună cu dealerii.
     “Pe lângă campania cu semănătoarea MT, mai avem una cu sprayere. Promovăm 3 sprayere: Giove, o maşină mică, de 1200 litri şi cu un braţ de 12 m; Sirio, o maşină tractată care are un braţ de 18 m şi 330 litri; şi Pompeo, care are un braţ de 24 m. Am făcut o promoţie foarte bună pentru dealeri, iar ei la rândul lor vând fermierilor la preţuri foarte bune. Mai multe informaţii puteţi găsi la dealer. Mai promovăm plugurile Lelio S3 şi Lelio M4. Preţul este de 6 300 euro cel de 3 trupite şi 8 900 cel cu 4 trupiţe. Garanţia este 2 ani”, adaugă Directorul Comerical al companiei.
 
ELENA ANGHEL
 
Programul Corsaro Tour este următorul: 3 aprilie - Bistret, Dolj; 4 aprilie - Slatina, Olt ;5 aprilie -Radomireşti, Olt; 6 aprilie- Roşiori de Vede, Teleroman;  9 aprilie - Miroşi, Argeş; 10 aprilie- Vâlcelele, Călăraşi; 11 aprilie- Mihăileşti, Giurgiu; 12 aprilie Rădoieşti, Teleroman; 13 aprilie - Lilieci, Ilfov; 14 aprilie Drăgoeşti, Ialomita; 15 aprilie- Amaru, Buzău; 16 aprilie - Slobozia, Ialomi¡a; 17 aprilie- Urleasca, Brăila; 28 aprilie - Măcin, Tulcea; 29 aprilie - Costeşti, Vaslui; 30 aprilie - Movileni Iaşi;  7 mai Viişoara, Cluj;  8 mai - Turda, Cluj, 9 mai- Turda Cluj; 9 mai - Mihai Viteazu, Cluj; 10 mai- luna, Satu Mare; 11 mai - Bocsig, Arad, 12 mai- Beresgau Mare, Timiş; 13 mai Comlosu Mic, Timiş; 14 mai Comlosu Mare, Timiş.
Abonează-te la acest feed RSS