DEMO TOUR STEYR ȘI MECANICA CEAHLĂU, 100 DE ANI
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Utilaje agricole
Mecanica Ceahlău sărbătorește anul acesta 100 de ani de existență și cu această ocazie a organizat împreună cu echipa STEYR din Austria un eveniment demo dedicat fermierilor. Astfel, pe 25 septembrie, la ferma Tehnoind din Ghigoiești – Neamț, cei peste 100 de fermieri prezenți la eveniment au avut posibilitatea să afle despre cele mai recente inovații tehnologice în ceea ce privește gama de tractoare STEYR și să le vadă la lucru împreună cu utilajele Mecanica Ceahlău, putând ulterior să facă drive test cu oricare dintre cele 12 tractoare prezentate.
Ce reprezintă anul 2021 pentru Mecanica Ceahlău?
„Reprezintă 100 de ani de activitate, 100 de ani de tradiție, 100 de ani de cercetare și inovare. La Mecanica Ceahlău realizăm toată gama de utilaje necesară tuturor categoriilor de fermieri. Utilajele sunt realizate în concept 100% românesc în fabrica de la Piatra Neamț. Ne mândrim cu experiența de 100 de ani și suntem preocupați permanent de modernizarea produselor din portofoliu astfel încât să răspundem constant cerințelor agriculturii moderne din România și nu numai.“
Utilajele testate la Ghigoiești au fost cele pentru pregătirea terenului în vederea semănatului: plugul Ceres cu 3 trupițe, scarificatorul greu MAS 5 și scarificatorul ușor HADES 7, ambele testate direct în miriște. Seria de demonstrații a continuat cu grapa cu discuri independente și lățimea de lucru de 4 metri – MAGNUM 4 atât în arătură cât și în miriște, gama de combinatoare SOLARIS – de 4 metri purtat și de 5 metri tractat, precum și combinatorul VM 4.2, iar cei prezenți la eveniment au apreciat în mod deosebit fiabilitatea echipamentelor testate și capacitatea acestora de a performa la nivel înalt, chiar și în condițiile grele ale unui sol rezistent.
Pe lângă acestea, au intrat la lucru și cele mai noi modele de semănători lansate de companie, astfel: semănătorile de plante prășitoare pe 6 rânduri – SAFIR 6 și PHOENIX 6, precum și semănătoarea de păioase SUP 400 DIAMANT.
Pe lângă utilajele care au participat la lucru în teren, fermierii au avut ocazia să studieze remorca de 6 tone realizată în colaborare cu partenerul nostru italian Bellucci&Rossini, mașina de erbicidat PRIMA cu capacitate de 2.000 litri și rampe de 18 metri, precum și cel mai nou produs din portofoliu lansat anul acesta, tamburul de irigat RUBIN 350.
Flota de tractoare STEYR prezentă la testare a cuprins 12 modele din toată gama de puteri, începând de la 75 CP și până la 300 CP. Expert CVT și Impuls CVT au constituit elementele cheie ale prezentării, fiind cele mai noi modele lansate de producătorul austriac, ambele fiind echipate standard cu transmisia variabilă continuă STEYR CVT, care asigură o deplasare continuă și permite turația motorului să funcționeze independent de turația înainte și invers, acest lucru aducând câștiguri considerabile în ceea ce privește consumul de combustibil și, prin urmare, îi ajută pe utilizatori să minimizeze costurile de producție și să maximizeze marjele.
„Compania are deja numeroși clienți care sunt foarte mulțumiți de tractoarele STEYR pe care le operează atât împreună cu utilajele noastre și nu numai, și sunt convinși că STEYR este cea mai bună alegere, iar Mecanica Ceahlău este partenerul pe care se pot baza.“
Mecanica Ceahlău deține în prezent showroom-uri proprii în Giarmata (Timiș), Iernut (județul Mureș), Brăila și Piatra Neamț, urmând să mai deschidă și altele în următoarea perioadă, peste 35 de produse proprii în portofoliu, o rețea națională de parteneri, echipa de vânzări foarte bine pregătită și servicii post vânzare de calitate.
Articole înrudite
-
Mecanica Ceahlău - noi lansări de utilaje la târgul Agraria 2022
-
14 tineri fermieri vor primi prin AFIR fonduri de peste 4 milioane de euro pentru utilaje agricole
-
IPSO Agricultură a lansat noile tractoare John Deere din seria 6R
-
Clubul Fermierilor Români își extinde serviciile de consultanță și oferă expertiză în domeniul utilajelor agricole
in Actualitate -
Noutăți marca Väderstad
-
Prășitul mecanic - istorie sau actualitate
-
Agromalim: Utilajele agricole, piesa de rezistență a ediției de anul acesta
-
MECANICA CEAHLĂU, noi lansări de utilaje
-
Iași: Inaugurarea parcului de utilaje agricole Dicor Land. Tehnologia No-tillage, sub lupă
-
Noul KLEBER TOPKER IF
Articole recente - Lumea Satului
- 300 milioane euro capital de lucru pentru agricultură, pescuit și industria agroalimentară
- Fermierii din Moldova se adună la SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022
- Rolul stratului de mulci la îmbunătățirea fertilității solului
- Agricultura în zona montană, potențial de dezvoltare și limitări
- Cool Ice, o înghețată de familie cu o tradiție de 30 de ani
- O nouă specie de țestoasă fosilă, descoperită în Țara Hațegului
- Comuna Unirea oferă teren de pășunat pentru fermieri
- 65 de ani de la înființarea cercetării agricole la Fundulea
- Île-de-France, rasa care aduce profit în ferma unui tânăr
- O formă de artă populară pe cale de dispariție. Teatrul nescris de la Şanţ