Plantele medicinale din farmacia Domnului (IV)

În numerele trecute ale revistei am început să detaliem modul în care pot fi extrase substanțele active din plante, amintind despre: infuzii, macerate, decocturi, tincturi etc., așa cum a explicat Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului. Dar să vedem ce beneficii are fiecare plantă în parte, potrivit autoarei care și-a dedicat întreaga viață fitoterapiei.

Despre brusture

Una dintre plantele cu multiple calități în tratarea diferitelor afecțiuni este brusturele (Petasites officinalis). Întâlnit și sub denumirea de brustur, broscălan, lipan, podval-mare, smântânică etc., brusturele crește pe maluri de râuri și pâraie, în șanțuri și liziere. Rădăcina brusturelui are acțiune antitermică și, așa cum scrie Maria Treben în cartea sa, a fost foarte căutată în timpul epidemiilor de ciumă. Rădăcinile de brusture se culeg încă din perioada de înflorire, iar ceaiul sudorific se administrează în caz de febră, insuficiență respiratorie, artrită (gută) și epilepsie. „Se beau, zilnic, încetul cu încetul, 1-2 cești. Frunzele mari și proaspete se aplică sub formă de comprese, nu doar la entorse, luxații și picioare rănite de prea mult umblat, ci și în orice fel de arsură, în leziuni ulceroase, canceroase și în plăgi usturătoare.“

Cum se folosește brusturele

Se poate prepara un macerat dintr-o linguriță rasă de rădăcină de brusture care se pune peste noapte în ¼ litru de apă, se încălzește ușor dimineața, se strecoară și se bea. Sub formă de compresă, frunzele proaspete de brusture se spală, se zdrobesc și se aplică pe locul cu probleme. Se repetă această operațiune de câteva ori pe zi.

Nalba, mai mult decât o floare frumoasă

Denumită și cașul-popii, bănuți, caș, colăcel, covrigel etc., nalba (Malva vulgaris – M. neglecta) poate fi găsită pe lângă garduri, margini de drum, ziduri vechi și grohotișuri de pantă, dar numai în imediata apropiere a unei zone populate. Iar, dacă se găsește departe de orice așezare omenească, este sigur că acolo a fost odată o curte, o casă, o fermă, scrie Maria Treben în cartea sa. Potrivit autoarei, florile, frunzele și tulpinile se culeg din iunie până în septembrie, întrucât la uscat se pierd din substanțele mucilaginoase, iar planta trebuie utilizată cât se poate de proaspătă pentru a beneficia pe deplin de puterile sale tămăduitoare. „Nalba se dovedește benefică mai ales sub formă de ceai în inflamațiile mucoaselor din interiorul organismului, în gastrite, în inflamațiile mucoaselor vezicale (ale vezicii urinare), gastro-intestinale și ale cavității bucale, ca și în ulcerele gastrice (stomacale) și intestinale“, scrie Maria Treben. Potrivit fitoterapeutei austriece, pentru leacurile afecțiunilor menționate mai sus se poate prepara o supă din frunze amestecate cu orz. Întâi se lasă orzul să fiarbă, iar după răcire se adaugă și frunzele de nalbă. De asemenea, mai explică Treben, nalba este indicată și în caz de secreție pulmonară abundentă, bronșite, tuse și răgușeală puternică (laringită), amigdalită și gură uscată.

Maceratul, cel mai eficient

Pentru că este mai eficientă în stare proaspătă, cel mai indicat este maceratul. Astfel, pentru a nu se distruge substanțele mucilaginoase, planta se lasă peste noapte în apă rece, iar a doua zi se încălzește ușor, se strecoară și se beau 2-3 cești pe zi, cu înghițituri mici. În cercetările sale, Treben a descoperit că „nalba are un efect lecuitor chiar și în cazul unui emfizem pulmonar rebel, considerat adesea incurabil, care provoacă grele insuficiențe respiratorii“. Se beau minimum 3 cești pe zi, iar frunzele și florile, bine strecurate și încălzite, se pun peste noapte sub formă de comprese în zona bronhiilor și pe piept. Nalba este eficientă și pentru ten ori pentru ochi. Astfel, spălăturile cu nalbă călduță sunt benefice în alergiile tenului, care provoacă mâncărimi și usturimi faciale. De asemenea, când apare o „secare a secreției lacrimale“, se dovedesc excelente băile de ochi și compresele la ochi făcute cu ceai călduț de nalbă. Dar despre alte beneficii ale nalbei și ale altor plante din farmacia Domnului, în numărul viitor al revistei.

Deși plantele au puteri tămăduitoare incredibile, nu trebuie ocolit medicul. În cazul în care ne simțim rău, este recomandat să mergem la un consult de specialitate.

Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724).

Simona-Nicole David