Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 May 2021

Sfaturi tehnice: Cum să facem singuri un minitractor

Din bătrâni se spune că „nevoia îl învață pe om“ și, cum vremurile ce vin par să fie tot mai tulburi, singura soluție este să ne adaptăm. Cu Dumnezeu înainte și cu credința că, dacă facem tot ce ține de noi, vom trece peste orice încercări. Putem realiza chiar și un minitractor pentru a ne ajuta în gospodărie.

Minitractorul este un echipament agricol pentru lucrul cu solul, plantarea semințelor și recoltare. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul consumul și dimensiunile, utilizarea tractoarelor mari și puternice pe suprafețe mici nu este justificată. Chiar și utilajele fabricate în China au prețuri prohibitive pentru mulți. Drept urmare, tot mai mulți gospodari încearcă să-și facă propriile utilaje. Este drept că realizarea acestora are nevoie de calcule clare, precise, pentru care sunt necesare și ceva abilități de inginerie. Chiar și așa, un minitractor poate fi suficient pentru o suprafață de 10 hectare, cu acest utilaj fiind posibile: îngrijirea grădinii, curățarea zăpezii, pregătirea suprafețelor cultivate, recoltarea, transportul încărcăturilor mici etc. Minitractoarele făcute de noi sunt ideale chiar și pentru cultivarea terenurilor mici.

Înainte să ne apucăm de orice este bine să avem în minte întreaga schiță a proiectului și apoi să o transferăm pe hârtie sub forma unui desen sau a unei diagrame. Trebuie să ne gândim foarte bine cum va arăta tractorul și să mai luăm în calcul și schema de cuplare a pieselor, unde nu se admit greșeli. Practic, baza acestui miniutilaj este desenul și acesta trebuie realizat în conformitate cu toate regulile pentru o bună funcționare și pentru a ne fi util.

Când proiectăm propriul design trebuie folosite piese cu modificări minime. De asemenea, piesele de schimb trebuie să fie ușor de procurat și ieftine.

schita_tractor_sursa_foto_carhappy.ru.jpg

Readaptarea unei mașini cu un cadru rupt

Cadrul este cel mai important și necesar pentru toate echipamentele și utilajele, nu doar pentru un mic tractor făcut de noi înșine. Pentru realizarea lui avem nevoie de câteva canale metalice ușoare ce trebuie selectate și conectate între ele prin sudare. Este foarte important să se acorde atenție maximă lungimii acestui element, căci dimensiunile cadrului trebuie să fie aceleași cu dimensiunile minitractorului. Cadrul trebuie să fie suficient de puternic și, totodată, să nu fie prea greu. De regulă, se realizează din unghi metalic, țeavă profilată sau canal.

Potrivit platformei online rusești gtshina.ru, cea mai potrivită opțiune pentru realizarea unui minitractor de casă este readaptarea unei mașini cu un cadru rupt, pentru care există doar două părți: față și spate. Ambreiajul se realizează utilizând un mecanism special de articulație și toate comenzile sunt amplasate în partea din față. De asemenea, același sistem se poate adapta și pentru trenul de rulare. Principalele structuri implicate în direcție vor fi volanul și cilindrii hidraulici. Partea din spate va avea un dispozitiv mai simplu, în acest caz axa devenind unul dintre principalele detalii. Aceasta se fixează pe elementele laterale de pe arborele osiei, apoi se montează scaunul șoferului. Dacă desenul a fost bine făcut înainte să ne apucăm de proiect, nici nu va fi nevoie de ajutorul unui lăcătuș.

Piesele luate de la mașinile sau utilajele vechi sunt foarte utile și orice poate fi folosit dacă se potrivește cu ceea ce dorim să facem. De asemenea, se pot folosi inclusiv accesorii de la echipamente tractate.

Ce soluții avem pentru motor, transmisie, roți

Există, totuși, trei grupe de piese ce necesită o atenție specială: transmisie, șasiu, motor. Dacă avem noroc să le găsim pe toate la un singur vehicul și să fie în regulă, nu va mai fi nevoie să montăm nimic și astfel împușcăm trei iepuri dintr-un singur foc.  Mini-tractorul poate fi echipat cu orice tip de motor cu o putere adecvată. Potrivit platformei online gtshina.ru, cea mai bună alegere este o centrală electrică cu o capacitate de 40 de cai putere. Cel mai des întâlnite sunt motoarele M-67, MT-9, UD-2 și UD-4, acestea fiind și instalate pe echipamente făcute acasă. Există și utilaje echipate cu motoare din seria „Zhiguli“ sau „Moskvich“. Dacă echipamentul este cu tracțiune integrală, pentru M-67 nu va fi utilă centrala electrică deoarece nu va avea suficientă putere pentru a asigura forța necesară seturilor de roți. Mai mult decât atât, este posibil ca unitatea de alimentare să aibă nevoie și de un sistem suplimentar de răcire. Se poate alege și Motor ZID, această unitate fiind în patru timpi, cu un volum de 0,52 litri, adică suficient pentru prelucrarea a trei hectare de teren, potrivit platformei techinfus.com. O altă opțiune este motorul UD-25, o unitate cu doi cilindri. Motorul poate fi achiziționat de pe Internet. Pentru transmisie, soluția ar putea fi o mașină veche GAZ-53. De aici se pot lua cutia de viteze și arborele de preluare a puterii. Ambreiajul se poate lua de la GAZ-52 și, pentru ca toate nodurile să funcționeze, va fi nevoie de o montare suplimentară. Pentru sincronizarea ambreiajului cu motorul va fi nevoie de sudarea unui coș nou de ambreiaj. Acesta va trebui reglat la dimensiunile necesare. Pentru direcție echipamentul trebuie să includă cilindrii hidraulici, ceea ce va oferi acestuia o manevrabilitate mai bună. Dar cum este imposibil să realizăm un sistem hidraulic acasă, vom avea nevoie să scoatem acest sistem din alt utilaj agricol vechi. După ce am rezolvat și această problemă, mai avem nevoie de o pompă pentru a circula uleiul. Pentru axa spate se poate lua un nod potrivit de la un autovehicul, dar este nevoie de scurtarea arborilor axului pe un strung. La axa față, având în vedere că nu este o axă motrice, orice nod potrivit pentru dimensiuni va funcționa. Și am ajuns la roți. Raza acestora depinde de modul în care se va utiliza minitractorul. De exemplu, pentru transportarea anumitor mărfuri, discurile cu raza de 13 până la 16 inci sunt mai potrivite, iar pentru efectuarea de lucrări agricole vom avea nevoie de roți cu raza de 18-24 inci. În ceea ce privește frânele, acestea trebuie montate pe setul de roți din spate. Seturile de frânare trebuie instalate pe discurile de roată, iar comenzile trebuie să fie așezate pe pedală sau pe pârghia montată în interiorul cabinei.


Avantaje și dezavantaje

Pe lângă faptul că se va distinge prin unicitatea design-ului său simplu, acest miniutilaj indispensabil din orice gospo­dărie va mai avea și alte avantaje. De pildă, costul redus de asamblare a unităților și consumul redus de combustibil sunt două dintre principalele atuuri. Astfel, având în vedere costurile reduse, investiția într-un minitractor se va amortiza într-un sezon. Totuși, trebuie să vorbim și despre dezavan­taje. Dificultatea în găsirea pieselor potri­vite este unul dintre cele mai însemnate neajunsuri. Mai mult, dacă unele piese se strică, putem avea probleme cu repararea sau înlocuirea acestora. De asemenea, pentru desenarea schiței tractorului este nevoie de talent la desen tehnic și nu numai atât. Până la urmă, acel minitractor trebuie să și funcționeze, nu este doar un obiect de decor.


 

Cabină pentru șofer

Dacă vara se poate lucra fără cabină, în perioada de toamnă-iarnă utilizarea tractorului devine incomodă și chiar imposibilă fără o cabină. Soluția este una simplă. Se poate realiza din tablă de oțel, iar baza calculelor se poate lua din cabina altui tractor, cum ar fi MTZ, de exemplu.

Un minitractor trebuie să aibă aproximativ 2.000 de rotații ale motorului atunci când se ară cu o viteză de 3 km/oră. Pentru a obține acești indicatori, trebuie ajustată schema de transmisie. Ideal ar fi ca fiecare roată a punții spate de conducere să fie dotată cu o cutie separată de viteze; astfel, rotația este setată de un distribuitor hidraulic cu patru secțiuni. Pentru această schemă de direcție nu va fi nevoie de arbore de acționare și diferențial de punte spate. Controlul roților va fi responsabilitatea sistemului hidraulic. Pompa și cilindrul hidraulic pot fi luate de la un tractor MTZ-80.

Surse: carhappy.ru, gtshina.ru

Simona-Nicole DAVID