Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Confirmarea prezenței virusului Pestei Porcine Africane în judeţul Giurgiu

Confirmarea prezenței virusului Pestei Porcine Africane în judeţul Giurgiu
Distribuie:   

A fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-o gospodărie, din localitatea Brăniştari, comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA.

Au fost prelevate probe pentru analize, iar cadavrele animalelor au fost ecarisate.

Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport.

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Giurgiu şi Unitatea locală de decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-au reunit astăzi pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

Sursa: ANSVSA

ANSVSA, porcine, Giurgiu, pesta porcina africana, PPA, IDSA, Branistari, Calugareni

Alte articole: