ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv

Noutăți CLAAS 2017, mașinile de balotat au intrat într-o nouă eră

După cum prezentam în numărul trecut, compania CLAAS este unul dintre liderii mondiali ai producției de utilaje agricole. Înființată acum mai bine de 100 de ani, în Germania, ca o afacere de familie, a ajuns ca să aibă anul trecut 11.500 de angajați și o cifră de afaceri de 3,8 miliarde euro. Unul dintre secretele care au permis companiei să dobândească și să păstreze poziția actuală constă în lansarea în permanenţă a unor produse noi, adaptate cerințelor utilizatorilor. În numărul de faţă continuăm prezentarea noutăților pe care concernul german le-a pregătit pentru 2017 cu instalațiile pentru balotat.

QUADRANT 5300, o instalație ca în filme

Inginerii de la CLAAS și-au propus să creeze utilaje care să realizeze baloți cu densități mai mari și o formă cât mai stabilă, cu un randament sporit. Așa s-a născut noua instalație de batozare QUADRANT 5300, la care cuplul greblei de alimentare, cuplajul motorului, turația rotorului și lungimea camerei de presare au fost majorate cu aproximativ 12%. În plus, instalația a fost dotată și cu înnodătorul pentru operațiuni intense cu reglare automată a presiunii de balotare și circuit de aer pentru baloți cu dimensiuni de 90x120 cm.

La acest nou înnodător nu a fost vorba doar despre o mărire generală a vechiului înnodător simplu, ci de redefinirea fiecărui pas din procesul de legare, spun tehnicienii de la CLAAS. Pentru ca nodurile să nu se mai desfacă de la sine la presiuni mari de balotare, cosorul înnodătorului și placa de reținere a sforii au fost modificate. Ca urmare se poate lucra cu capete de sfoară mai lungi. Practic, în timpul legării, sfoara întâi este tensionată la presiunea maximă de strângere a balotului, apoi, în cursul procesului, presiunea este micșorată. Prin această metodă, în final sfoara este tensionată mai puțin, ceea ce conduce la rezultate optime, chiar și cu o sfoară de calitate redusă.

O altă caracteristică a modelului este controlul deplasării excentrice a acului. Acesta este accelerat rapid în timpul deplasării în sus, rămânând mult timp în înnodător înainte de a fi din nou coborât cu viteză mare. Astfel rezultă o legare optimă.

O altă optimizare este posibilă grație sistemului APC (Automatic Pressure Control). Acesta permite operatorului să introducă în terminalul ISOBUS densitatea de balotare dorită și tipul de sfoară care dorește să fie utilizat. Mai departe, pe baza acestor doi parametri, măsurați cu ajutorul a patru senzori montați pe înnodător și pe cadrul principal, presa reglează automat presiunea de balotare. Grație acestui sistem, orice operator, cât de neexperimentat, poate obține randamentul maxim al utilajului și baloți cu greutate uniformă, indiferent de calitatea materialului balotat.

Pentru ca operatorul să poată conduce mereu la puterea maximă, fără griji, iar randamentul să fie și el pe măsură, alte sisteme au venit să îmbogățească această minune a tehnicii agricole care este Quadrant 5300. Presa de balotat este alimentată hidraulic. Datorită transmisiei hidraulice a pick-up-ului, sistemului PFS (Power Feeding System) și a presei spate cu rolă pentru materialul recoltat, viteza de alimentare poate fi redusă și readusă la setarea inițială din cabina tractorului, în cazul unor blocaje. Astfel, viteza de alimentare se poate regla comod și optim, în funcție de recoltă și condiții.

Sistemul de tăiere care va echipa instalația va fi în două variante: cu 25 de cuțite (ROTO CUT) sau cu 51 de cuțite (FINE CUT). Evident, este posibilă și utilizarea fără cuțite (ROTO FEED).

Așadar, o instalație revoluționară, care face totul, de la tocarea materialului de balotat și până la înnodarea sforii pe baloți.

Cea mai mare presă cu cameră fixă

Claas 620RF Rollant

Pentru fermierii care lucrează pe suprafețe întinse de teren, CLAAS a pregătit pentru sezonul viitor cea mai mare presă pentru baloți cilindrici cu cameră fixă de pe piață, ROLLANT 620. Diametrul baloților ajunge la 1,5 metri. Acest utilaj înseamnă, practic, un nou nivel de performanță. Baloții realizați au dimensiunea de 1,22x1,50 metri și sunt legați fie cu sfoară, fie cu plasă. Noua presă utilizează un pick-up de 2,10 metri și este echipată standard cu un rotor de alimentare. Opțional se poate adăuga și o unitate de tăiere cu șapte cuțite ROTO CUT. În special la recoltarea fânului, tulpinile scurte fac ca baloții obținuți să fie ușor de desfăcut, chiar dacă au densități mari. Atât rola, cât și carcasa ei au nervuri pe suprafață, ceea ce asigură autocurățarea completă, un flux de material continuu în timpul umplerii și o rotire uniformă a balotului.

Sistemul de tăiere pentru plasă a fost schimbat, astfel încât acum plasa este mai bine întinsă. Ca urmare, baloții sunt perfect rotunzi și mai stabili. „Rezervoarele“ de sfoară sau de plasă au fost mărite, astfel că acum șase role de sfoară sau două de plasă sunt suficiente pentru o zi întreagă de lucru. Rampa rabatabilă adăugată utilajului ușurează încărcarea rolelor de plasă. A mai fost adăugat un sistem de lubrifiere automată a lanțului, cu un rezervor de ulei de 3,4 litri. Ca rezultat, o uzură minimă a sistemului și o întreținere mai ușoară. Grație terminalului de comandă CLAAS OPERATOR, conducătorul utilajului poate urmări permanent presiunea de balotare, starea utilajului, poate întârzia începerea legării sau comuta între sfoară și plasă. Sistemul mai monitorizează și randamentul zilnic și total, memorând numărul de baloți.

Cu toate aceste performanțe ridicate, sistemul ROLLANT 620 are nevoie de o putere relativ redusă comparativ cu utilaje similare: numai 80 CP. În conse­cință, și nivelul consumului de carburant este mai redus.

Prese pentru baloți rotunzi, cu camera variabilă

Pentru a se adapta cât mai bine la cererile variate ale utilizatorilor, CLAAS va lansa o nouă gamă de prese pentru baloți rotunzi cu camera variabilă. Gama VARIANT 300, existentă pe piață, va fi înlocuită cu VARIANT 400. Modificările au fost făcute mai ales în ceea ce privește fluxul de material. Au fost îmbunătățite, de asemenea, alimentarea, legarea și întreținerea. Cu noile prese se pot obține baloți cu o înălțime standard de 1,20 metri și un diametru cuprins între 0,9 și 1,8 metri. Opțional se pot atașa unități de tăiere ROTO CUT, podea cu suspensie hidropneumatică a tocătorului (PRO) sau pick-up XXL, cu lățimea de 2,5 metri.

Toate noile sisteme au o structură îmbunătățită a rotorului. Acesta are o structură tip stea, care se rotește în unghi de 360 de grade, față de numai 180, până acum. Noua structură include 14 cuțite și atinge o rată de 6.000 de tăieri/minut. Și sistemul de legare a fost îmbunătățit. Dotarea standard presupune un sistem de legare cu plasă de la margine la margine. Există și varianta cu un canal mai lat pentru plasă, de 1,30 metri, ceea ce face ca marginile plasei să depășească balotul. În condițiile unei depozitări la exterior, acest lucru reprezintă un avantaj însemnat.

În numărul viitor vă vom prezenta, printre altele, noile creații CLAAS în ceea ce privește sistemele de comandă și control.

 – va urma –

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 40-41